Ce romancieri fabuloşi ies din poeţi, de-ar fi să-i evocăm pe Thomas Bernhard sau Michel Houellebecq! Mai încoace, francezul Paul Kawczak (n. 1986) publică un prim roman, după două volume de poezii şi un eseu – iată-l acum tradus magistral în română de Claudiu Constantinescu, Tenebre, Cartier, 2023. Pus în ecuaţie de către critici cu Inima întunericului a lui Joseph Conrad, Le Monde observă că „reuşind să păstreze suflul epic conradian”, Kawczak „face din romanul său şi un document exact în privinţa colonizării, inclusiv în aspectele ei cele mai tăinuite, mai ales sexuale”, nu în ultimul rând fiindcă „se ajunge, de fapt, la întocmirea unui plan cadastral al lumii, surprinzând în amănunt relaţiile de putere ţesute între bărbaţi şi femei”.
Nu te aştepţi doar la un roman de aventuri exotice (care nu vor lipsi nici ele, în cele 250 de pagini), citind următoarele: „Misiunea lui Pierre Claes era aşadar fluvială în prima sa parte. Fluvială şi sanguină, aproape septicemică, pătrunzând în interiorul continentului prin vasele lui de sânge, pentru a răspândi acolo infecţia. Geometrul trebuia să urce pe fluviul Congo, apoi pe râul Ubangi, (…) pentru a efectua o primă inspecţie oficială a situaţiei topologice şi etnologice a graniţelor până la izvoarele acestui rău. Ajuns acolo, avea să coboare peste pământuri şi gângănii ţiuitoare stelele cerului său şi voinţa suveranului său”. Aveam de-a face cu o scriere palimpsest, în care peste hărţile topografice din sec. XIX se suprapun liniile din palmă ale unor personaje cu totul deosebite, printre care se numără şi Paul Verlaine sau Charles Baudelaire, fără a-l uita pe Xi Xiao, călăul ce şi-a ridicat meseria la nivel de artă sublimă, şi nici pe marinarul Vanderdorpe, în căutarea căruia plecă de fapt geometrul Pierre Claes, fără s-o ştie, ale căror destine se împletesc într-un ozor sofisticat ca nişte hieroglife chinezeşti, cu care se şi încheie – în buclă – romanul: „…articula fără încetare, din vârful buzelor şi în tăcere, cuvântul acela misterios, tenebră. 暗黑”
E atâta viaţă (şi moarte!) în acest roman, încât a evoca doar anumite linii de subiect – repet, împletite! – ar însemna să-l sărăceşti cu bună ştiinţă, extrăgând doar un fir narativ dintr-un ghem multicolor; cum însă se poate decupa de oriunde, vă pun pe masă acest fragment de carne macră – un adevărat biftec în sânge! –, în chip de plat de résistence:
„Nivelul ororii în care Europa menţinea Congoul continua să crească de la o săptămână la alta. Cu cât se organizau mai multe rebeliuni, cu atât represiunea era mai violentă, mai rece şi mai oarbă. Un delir de ură şi furie a dat un suflu nou concupiscenţei unor oameni de obicei amabili şi prevenitori, unii chiar din rândul celor care, altminteri, puteau fi socotiţi nişte buni taţi de familie, bruxellezi, londonezi, parizieni, berlinezi la care sticlirea puterii şi a promisiunii unor cantităţi tot mai mari de fildeş şi cauciuc scotea la iveală o ţâfnă atavică şi agresivă, o ambiţie de jupân multă vreme reprimată, un fel de urgenţă a violului exacerbată de veacuri întregi de boală. O foarte ciudată boală. Niciodată nu se mai văzuse, la o asemenea scară, o organizare aşa de raţională şi de interesată de moarte.”
…dar câtă umanitate degajă acest „roman sumbru, cu o scriitură impecabilă, dozând cu mare precizie acţiunea şi profunzimea, nedreptăţile şi răzbunările” (Le Devoir), gândit cu minte de arhitect şi redactat cu mână de poet. 26 februarie ’24
