Linkuri accesibilitate

Papa Francisc a apărut în aer liber în Piața Sfântul Petru, pentru prima dată după pneumonie


Papa Francisc salutând mulțimea în duminica Paștelui, în prima sa plimbare în aer liber cu papamobilul prin Piața Sfântului Petru de la Vatican de după cele cinci săptămâni petrecute la spital cu pneomonie bilaterală, 20 aprilie 2025.
Papa Francisc salutând mulțimea în duminica Paștelui, în prima sa plimbare în aer liber cu papamobilul prin Piața Sfântului Petru de la Vatican de după cele cinci săptămâni petrecute la spital cu pneomonie bilaterală, 20 aprilie 2025.

Papa Francisc a apărut, duminică, în Piața Sfântul Petru într-un papamobil în aer liber pentru prima dată de la spitalizarea sa de cinci săptămâni cu pneumonie bilaterală, care aproape i-a fost fatală, salutând zecile de mii de credincioși catolici adunați după slujba de Paște de la Vatican.

Suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, era așezat într-un scaun ridicat în timp ce oamenii se aliniau de-a lungul aleilor din piață pe unde trecea papamobilul. Papa a gesticulat cu mâinile, dar le-a ridicat doar ușor.

Mai devreme, tot duminică, Papa Francisc a avut o întâlnire la Vatican cu vicepreședintele american JD Vance, aflat într-o vizită în Italia în weekend. Vaticanul a precizat că întâlnirea cu Vance a fost scurtă, „durând câteva minute”, având ca scop schimbul de urări de Paște.

Francisc, care și-a redus activitatea la recomandarea medicilor, nu a oficiat slujba de Paște de la Vatican, dar a apărut la finalul evenimentului pentru binecuvântarea și mesajul „Urbi et Orbi” (către oraș și lume), rostit de două ori pe an.

Papa Francisc, primindu-l pe vicepreședintele american, JD Vance, la Vatican, în duminica Paștelui, 20 aprilie 2025
Papa Francisc, primindu-l pe vicepreședintele american, JD Vance, la Vatican, în duminica Paștelui, 20 aprilie 2025

Mesaj pentru pace în Gaza și eliberarea ostatecilor

Într-un mesaj pascal citit de un asistent în timp ce papa privea de pe balconul principal al Bazilicii Sfântul Petru, Suveranul Pontif și-a reiterat apelul către Israel pentru o încetare imediată a focului în Gaza. El a cerut grupării palestiniene Hamas eliberarea ostaticilor rămași în captivitate și a condamnat ceea ce a numit o tendință „îngrijorătoare” de antisemitism în lume.

Săptămâna trecută, Hamas a respins o propunere israeliană pentru un nou armistițiu temporar, cerând în schimb un acord care să pună capăt războiului în schimbul eliberării ostaticilor. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat sâmbătă că a ordonat armatei israeliene să intensifice presiunea asupra Hamas.

Războiul din Gaza a fost declanșat de atacul condus de Hamas pe 7 octombrie 2023 în sudul Israelului, în care au fost ucise 1.200 de persoane și 251 luate ostatice în Gaza, potrivit datelor israeliene.

De atunci, peste 51.000 de palestinieni au fost uciși în ofensiva israeliană, conform autorităților sanitare locale, dintre care 1.600 doar în ultima lună.

După reuters și AP.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG