Ministerul mediului și-a propus să reformeze Agenția Moldsilva, autoritate care gestionează fondul forestier de stat și care se confruntă de mai mult timp cu critici vizând tăierile ilegale din păduri și gestionarea defectuoasă a domeniului. Un recent audit al Curții de Conturi menționează, între altele, probleme legate de administrarea terenurilor care prejudiciază statul cu milioane de lei.
Agenția Moldsilva a ratat anul trecut aproape opt milioane de lei numai de pe urma contractelor de arendă a terenurilor, întocmite în folosul agenților economici, nu al statului, constată auditorii Curții de Conturi. Alte venituri importante au fost compromise din cauza planificării precare și interpretării eronate a cadrului legal. Raportul arată că nu există o evidență clară a terenurilor administrate de Moldsilva, ele putând fi ușor înstrăinate.
Secretarul general al ministerului mediului Igor Pșenicinîi spune că urmează o reformă a sectorului silvic, se vor crea noi instituții iar Agenția Moldsilva va fi totalitate restructurată în.
Este vorba de ,,un alt concept de gestionare a fondului forestier”, a explicat Igor Pșenicinîi, vorbind miercuri la audierile publice din comisia parlamentară de profil.
„Să trecem de la gestionarea economică a pădurilor la o gestionare mult mai durabilă și de conservare a pădurilor. Să trecem la o altă formă de organizare, care să nu aibă un scop economic în gestionarea pădurilor”, a îndemnat secretarul general al ministerului mediului.
Între timp, responsabili din cadrul Moldsilva anunță propriul itinerar de acțiuni pentru a stopa prejudicierea fondului forestier. „Se va eficientiza planificarea lucrărilor silvice, vânzarea și colectarea masei lemnoase”, spune directorul instituției, Vadim Stângaci, care a preluat șefia Moldsilva în noiembrie anul trecut.
Potrivit lui, peste 30 de pădurari și angajați ai ocolulilor silvice din țară au fost sancționați disciplinar în acest an pentru că au admis diverse ilegalități.
Vadim Stângaci a mai declarat la audieri publice de la Parlament că se vor intensifica controalele inopinate și va fi pus în aplicare un sistem de monitorizare electronică.
„Întreaga cantitate de lemn exploatată în cadrul Agenției Moldsilva, să fie supravegheată pe parcursul traseului, de la exploatare, până la beneficiar. Toate recepțiile de masă lemnoasă și formarea stocurilor, dar și eliberarea masei lemnoase și a facturilor se va efectua în baza unui sistem informatic”, explică Stângaci.
Agenția ar urma să gestioneze și programul național de împădurire lansat de guvernarea PAS anul trecut, care anunța obiectul de a extinde anual suprafețele de teren împădurite cu 10.000 de hectare pe durata unui deceniu.
Contactat de Europa Liberă, expertul în agricultură Aurel Lozan constată însă că momentan, ,,toate drumurile care duc spre Moldsilva au un interes meschin”. El spune că intențiile autorităților de a opri defrișările ilegale și de a mări suprafețele terenurilor împădurite vor avea succes numai în măsura în care se va face curățenie în instituțiile cu atribuții de gestionare a fondului forestier, și asta cât mai repede.
„Pădurea nu este porumb sau grâu, sau orz, ea are nevoie de cicluri, de perioade de timp mai mari. Trebuie să întreprindem măsurile astăzi”, spune Lozan.
El salută ideea de reformare a sectorului, dar se teme că unele scheme de corupție vor fi îndepărtate greu, inclusiv pentru că nu ar exista specialiști care să-i înlocuiască pe oamenii compromiși din actualul sistem. Potrivit lui Aurel Lozan, ministerul Finanțelor ar trebui să aloce urgent bani pentru programele strategice.
Dar Ion Gumene, secretar de stat la ministerului Finanțelor, spune că banii nu pot fi eliberați câtă vreme sistemul nu este curățat: „În condițiile în care sunt deficiențe foarte clare la nivel instituțional, noi nu putem aloca sau planifica surse semnificative suplimentare pentru împădurirea țării”, spune Gumene.