Cei patru politicieni au făcut anunțul la o conferință de presă comună, susținută la sediul Partidului Socialiștilor. Ei au criticat actuala guvernare, acuzând Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) de gestionarea ineficientă a economiei și scăderea nivelului de trai a populației.
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a spus că cele patru formațiuni vor să construiască „un bloc patriotic” și să consolideze forțele politice de stânga și centru-stânga. El a declarat că blocul va pleda pentru „parteneriate echilibrate cu toate părțile” și că dorește inclusiv „restabilirea relațiilor cu Federația Rusă”.
De altfel, pe 10 iulie, Dodon, Vlah și Tarlev au fost într-o vizită la Moscova, unde s-au întâlnit cu vicepremierul rus Alexandr Novak, căruia i-au promis că vor negocia reluarea livrărilor de gaze rusești, dacă ajung la putere. Asta în timp ce actuala guvernare caută să reducă dependența energetică a R. Moldova de Rusia și să diversifice sursele de aprovizionare cu gaze și electricitate.
Se pot înregistra până pe 13 august
La conferința de presă din 22 iulie, Dodon a spus că cele patru formațiuni vor începe procedurile oficiale de creare a blocului în „perioada următoare”, dar nu a precizat ce denumire va purta sau dacă vor intra și alte partide.
Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a anticipat că formarea blocului electoral va fi „un proces foarte anevoios și foarte complicat”. Data-limită pentru înregistrarea alianțelor electorale este 13 august, potrivit legislației.
Socialiștii și comuniștii au intrat în actualul Parlament tot în bloc, deținând 29 din cele 101 mandate de deputați și fiind cea mai mare forță de opoziție.
Pe 19 iulie, Comisia Electorală Centrală a refuzat să înregistreze blocul „Victorie” ca bloc electoral pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, pe motiv că formațiunea este succesoare a Partidului Șor, declarat neconstituțional.
Singurul bloc electoral înregistrat până în acest moment este „Alternativa”, format din partidele conduse de primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, fostul premier Ion Chicu, ex-consilierul prezidențial Mark Tkaciuk, alături de fostul candidat la prezidențiale, ex-procurorul general Alexandr Stoianoglo.
Și Blocul „Împreună”, format din Partidul Schimbării și Partidul Verde Ecologist, și-a anunțat intenția de a participa la alegeri.
La CEC au depus până în prezent actele pentru a se înregistra în cursa electorală Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul „Democrația Acasă” și independenții Andrei Năstase, Olesea Stamate, Victoria Sanduța, Natalia Clevadî și Victor Grosu.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te