„Olandezii se simt străini în propria lor țară”, s-a plâns Wilders într-un interviu acordat AFP cu o săptămână înaintea alegerilor, repetând ceea ce spune de când a intrat în politică.
De fapt, imigrația în Olanda este în scădere, dar retorica xenofobă tot rezonează între alegători, ca mai în toate țările europene, astfel că partidul lui Wilders ar putea câștiga din nou - așa cum a câștigat și precendentele alegeri. Wilders însuși spune că ar vrea ca de data asta să fie chiar premier - după ce data trecută a fost convins să se retragă din prim-plan, dacă vrea ca partidul său să intre la guvernare.
Diferența este că între timp partidele moderate olandeze s-au săturat în asemenea măsură de „propunerile” imposibile ale lui Wilders (încetarea acordării azilului, expulzarea celor cu naționalitate dublă dacă au comis delicte etc.) încât niciunul dintre ele nu mai este dispus să intre în vreo coaliție cu el.
Sistemul electoral olandez este conceput în așa fel încât să nu permită vreunui partid să câștige majoritatea în legislativ, fiind nevoie mereu de alianțe - iar de data aceasta pare foarte probabil ca PVV, chiar dacă ar câștiga (ceea ce nu este cu totul sigur) să fie lăsat pe dinafară.
Cele mai puternice forțe ne-extremiste la alegeri sunt, potrivit sondajelor, partidul relativ nou D66 (liberal-progresist) și alianța social-democrată + ecologistă („roșu-verde) condusă de fostul vicepreședinte al Comisiei Europene, Frans Timmerman. În urma lor se află creștin-democrații și VVD, o formațiune de dreapta care face parte din guvernul actual.
Teama de migranți rămâne un „șlagăr” electoral, iar suporterii extremei drepte au arătat clar acest lucru la o serie de demonstrații, adesea violente, inclusiv la Amsterdam, oraș cunoscut ca tolerant și cosmopolit.
Dar importante - poate chiar mai importante - sunt și alte teme sociale și economice, criza locuințelor și scumpetea fiind două dintre ele. Partidele moderate participante la noile alegeri spun că din cauza nesfârșitelor certuri interne, cu miniștrii lui Wilders, guvernul a fost practic paralizat, nefăcând mai nimic pentru nevoile reale ale cetățenilor.
O nouă deschidere spre Europa?
O eventuală trimitere a extremiștilor lui Wilders pe „banca de rezerve” a politicii olandeze ar fi o știre bună pentru Uniunea Europeană, confruntată cu ascensiunea dreptei eurosceptice în multe țări membre.
Partidul lui Wilders - ca și RN-ul franțuzoaicei Marine Le Pen sau germanii de la AfD - s-a făcut remarcat printre altele prin atitudinea mai degrabă rece față de ajutorarea Ucrainei invadată de ruși, ca și față de extinderea UE.
Guvernul actual olandez, de coaliție, s-a condus în politica externă după alte principii decât umorile extremei-drepte, astfel că țara a fost printre suporterii cei mai statornici ai Kievului, inclusiv pe plan militar.
Un nou guvern olandez de centru, poate de centru-stânga, ar putea duce această politică încă cu o treaptă mai sus, spre bucuria Ucrainei.
În ce privește extinderea UE, Olanda a fost în general un membru vechi UE mai exigent decât alții cu primirea de noi membri, insistând că țările candidate trebuie să-și facă temele de casă.
Românii își amintesc, de pildă, foarte bine, că olandezii i-au urmărit ani de zile în drumul spre UE, punând frână de câte ori li s-a părut că Bucureștiul își târșește picioarele sau minte.
Această atitudine sobră nu se va schimba, oricine va veni la putere în Olanda, iar liderii ei probabil tot nu vor fi văzuți dansând pe scene în aer liber, în țările candidate.
Dar este posibil ca în absența extremei-drepte în guvern, judecarea meritelor țărilor care vor să adere la UE să se facă, la Haga, pe baze raționale, nu isterice, iar asta nu poate fi decât o știre bună pentru țări candidate oneste și dornice să facă reformele cerute.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
