Linkuri accesibilitate

Numărătoare inversă. Va începe războiul comercial SUA-UE, după amenințarea cu tarife a lui Trump?


Brokeri la bursa de valori de la New York (NYSE) la deschiderea tranzacțiilor, pe 15 iulie 2025. Tarifele lui Trump domină scena.
Brokeri la bursa de valori de la New York (NYSE) la deschiderea tranzacțiilor, pe 15 iulie 2025. Tarifele lui Trump domină scena.

La sfârșitul săptămânii, Statele Unite au amenințat Uniunea Europeană cu tarife vamale de 30 %, șocând Bruxelles-ul tocmai când acesta credea că un acord comercial transatlantic este aproape.

Nu totul este pierdut, desigur. Blocul comunitar încă speră să ajungă la un acord înaintea termenului limită de 1 august, când ar trebui să intre în vigoare tarifele vamale punitive ale SUA. Dar UE a pregătit și contramăsuri, alimentând spectrul unui război comercial cu consecințe grave pentru economia mondială.

Se poate spune că anunțul făcut de Donald Trump la 12 iulie - privind un tarif general de 30% pe toate mărfurile din UE - a fost un șoc major, chiar dacă nu cu totul neașteptat.

Încă de la începutul lunii aprilie, când președintele american a amenințat pentru prima dată UE - și majoritatea celorlalți parteneri comerciali mondiali - cu măsuri comerciale severe, Bruxelles-ul a dorit să găsească un fel de compromis.

Tarifele lui Trump îngrijorează agricultorii europeni - inclusiv pe cultivatorii de piersici din Ano Zervochori, Grecia.
Tarifele lui Trump îngrijorează agricultorii europeni - inclusiv pe cultivatorii de piersici din Ano Zervochori, Grecia.

Diplomații și politicienii UE considerau până de curând că un acord transatlantic este extrem de aproape, sugerând că s-ar putea conveni asupra unui tarif de bază de 10%, cu scutiri și cote pentru diferite industrii - care ar putea fi stabilite ulterior.

Unii văd un nou bluff al lui Trump în ultimele evoluții. Vorbind sub rezerva anonimatului, ei au declarat că privesc noua cotitură spre tarife mari a Casei Albe ca pe o „tactică de negociere" menită să asigure un acord mai bun, în special pentru companiile americane de tehnologie, confruntate cu creșterea taxelor europene.

Obiectivul rămâne, pentru negociatorii europeni, să se revină la tarife de cam 10%, 15% fiind considerat maximul absolut pe care UE ar fi dispusă să îl accepte fără a recurge la represalii.

Miliarde în contramăsuri

Între timp, Comisia Europeană a pregătit contramăsuri, pentru orice eventualitate. E vorba de fapt de un inventar de 200 de pagini al mărfurilor americane care ar putea fi vizate.

Aprobată de miniștrii comerțului din UE la Bruxelles, la 14 iulie, măsura Comisiei propune tarife în valoare de 72 de miliarde de euro (84 de miliarde de dolari), care vizează orice, de la aeronave, piese auto și băuturi alcoolice precum bourbonul, până la articole mai mici, precum brichete și pipe de fumat.

Aceste măsuri se adaugă altora, elaborate anterior, în valoare de 21 de miliarde de euro (24,5 miliarde de dolari), pregătite ca răspuns la taxele vamale americane asupra oțelului și aluminiului european, care urmează să intre în vigoare la 6 august.

Containere la un terminal de mărfuri lângă Frankfurt. Germania, cu o economie puternic orientată spre export, e una din țările care vrea cel mai puțin un război comercial cu SUA.
Containere la un terminal de mărfuri lângă Frankfurt. Germania, cu o economie puternic orientată spre export, e una din țările care vrea cel mai puțin un război comercial cu SUA.

Având în vedere că propunerea inițială de represalii văzută de RFE/RL totaliza aproape 100 de miliarde de euro (116 miliarde de dolari), noua sumă, mai mică, arată că UE este dornică să nu pară prea agresivă față de Washington.

Rezultatul dorit este în continuare un acord, nu o escaladare de tip „ochi pentru ochi”- ceea ce nu este de mirare, având în vedere că economia UE este orientată spre export.

Deși nu există încă un calcul definitiv al modului în care un război comercial transatlantic în toată regula ar afecta economiile europeană și americană, comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a avertizat că un tarif de 30 % ar „elimina practic schimburile comerciale” dintre cele două părți.

Temeri legate de o recesiune

Un blocaj comercial transatlantic ar fi o perspectivă dură, având în vedere că schimburile bilaterale de bunuri și servicii dintre UE și SUA au fost în valoare de 1,68 trilioane de euro (1,96 trilioane de dolari) anul trecut.

Aceasta reprezintă aproximativ o treime din totalul comerțului mondial.

Companiile din UE și SUA au investit - împreună - 4,7 trilioane de euro (5,5 trilioane de dolari) peste Alantic. Deși nu toate aceste legături sunt amenințate imediat, este clar că miza este mare.

Președintele Trump (centru) la un eveniment dedicat investițiilor în economia SUA, la 15 iulie 2025, la Pittsburgh.
Președintele Trump (centru) la un eveniment dedicat investițiilor în economia SUA, la 15 iulie 2025, la Pittsburgh.

Invocând amenințarea tarifelor, economiștii din UE au revizuit în jos, recent, creșterea economică a zonei euro pentru 2025 la 0,9 %, față de 1,3 %, cât se preconiza la sfârșitul anului 2024.

Ei au avertizat, de asemenea, cu privire la o viitoare recesiune.

Germania, puterea economică principală a Europei, spera la o revenire la creștere după doi ani de recesiune. Dar acum se teme că tarifele i-ar putea reduce economia cu 0,5 % în acest an.

Berlinul crede că va pierde lunar 1 miliard de euro (1,2 miliarde de dolari) din exporturile americane.

Este o lovitură serioasă pentru o țară care importă cea mai mare parte a bunurilor americane din toate țările UE și care este cel mai mare exportator către Statele Unite - industria sa auto, mai ales, fiind deosebit de vulnerabilă.

Vinuri italiene la magazinul Kabb din Roma, în martie 2025. Italienii, ca și francezii sau spaniolii, au expediat peste ocean cât au putut, înaintea eventualelor tarife ale lui Trump.
Vinuri italiene la magazinul Kabb din Roma, în martie 2025. Italienii, ca și francezii sau spaniolii, au expediat peste ocean cât au putut, înaintea eventualelor tarife ale lui Trump.

Dar situația nu se oprește la Germania și la industria auto europeană.

Și alte țări și industrii riscă să piardă, în special mărcile de lux și produsele farmaceutice.

Grupul de lobby al mediului de afaceri din Italia a semnalat deja că un tarif american de 10% ar putea însemna o pierdere de 20 de miliarde de euro (23 de miliarde de dolari) și aproape 120.000 de locuri de muncă.

Aproximativ 90 % din coniacul francez este exportat în Statele Unite, iar 53 % din exporturile Irlandei din afara UE trec Atlanticul.

Raționamentul din spatele tarifelor americane provine în mare parte din convingerea administrației Trump că UE a fost „nedreaptă" față de Statele Unite în domeniul comerțului, în special prin bariere netarifare precum taxele pe serviciile digitale.

Tarifele sunt prezentate la Casa Albă ca o modalitate de a reduce sau de a elimina deficitele comerciale - diferența actuală dintre UE și SUA fiind de aproximativ 50 de miliarde de dolari în favoarea Uniunii Europene - și de a contribui la readucerea în Statele Unite a locurilor de muncă din industria prelucrătoare.

Rezultatul este încă incert

Nimeni nu știe exact dacă raționamentul lui Trump este just și dacă va avea câștig de cauză.

UE insistă că exporturile americane către Uniunea Europeană susțin 2,3 milioane de locuri de muncă în Statele Unite, iar investițiile europene în această țară sunt la baza a 3,4 milioane de locuri de muncă.

Cea mai mare temere rămâne însă că Statele Unite vor avea de suferit din cauza creșterii încetinite și a inflației.

Piețele nu au intrat în cădere liberă, așa cum s-a întâmplat în aprilie, când au fost dezvăluite tarifele americane, deși au scăzut din nou pe fondul unei noi incertitudini. Investitorii încă mai cred că s-ar putea ajunge la un acord.

Printre produsele americane emblematice care ar fi supuse tarifelor mărite UE, dacă se ajunge acolo, vor fi motocicletele Harley-Davidson.
Printre produsele americane emblematice care ar fi supuse tarifelor mărite UE, dacă se ajunge acolo, vor fi motocicletele Harley-Davidson.

Cu toate acestea, este de așteptat ca creșterea economică a SUA să încetinească în 2025 în comparație cu anul trecut. Și, deși inflația nu este încă deosebit de ridicată, costurile oricăror tarife vor afecta în cele din urmă consumatorii.

În timp ce comerțul transatlantic va continua în orice caz, deși poate în volume reduse, este ilustrativ faptul că oficialii Comisiei Europene au călătorit în ultimul timp în întreaga lume pentru a încheia acorduri de liber schimb.

Comisia Europeană speră să finalizeze în curând acorduri cu Australia și India - și ar putea chiar să aprobe un pact cu blocul comercial Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay), aflat în lucru, acesta din urmă, de mai bine de un sfert de secol.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Rikard Jozwiak

    Rikard Jozwiak este editorul pentru Europa al RFE/RL, cu sediul la Praga. Expert în subiecte legate de Uniunea Europeană și NATO, a lucrat anterior în calitate de corespondent al RFE/RL la Bruxelles, acoperind numeroase summit-uri internaționale, alegeri europene și decizii ale instanțelor internaționale. A relatat pentru RFE/RL din majoritatea capitalelor europene, precum și din Asia Centrală.

XS
SM
MD
LG