Linkuri accesibilitate

Moldoveanul care reprezintă pentru a treia oară Canada la Jocurile Paralimpice


Iulian Ciobanu la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, din 2020.
Iulian Ciobanu la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, din 2020.

Iulian Ciobanu (41 de ani) a plecat din Moldova în 2010, pentru a-și întemeia o familie în Canada. Acolo a descoperit pasiunea pentru sport și acum reprezintă Canada la Jocurile Paralimpice de la Paris într-un sport necunoscut în Moldova, practicat de persoane cu probleme locomotorii grave: boccia.

Atunci când a ajuns în provincia Quebec, în estul Canadei, primul lucrul pe care l-a observat Iulian a fost mișcarea permanentă din jur. Pentru el, emigrația nu a fost o ruptură dureroasă de casă, ci un plan prin care voia să asigure bunăstarea familiei. Așa că, mai mult decât anxietate, mișcarea pe care o vedea în jur îi provoca entuziasmul din care încolțește curiozitatea.

„O societate care trebuie trezită la realitate”

Canada l-a absorbit de la început. Nu-și amintește să fi avut ceea ce se numește „mal de pays”, adică dor de țară. „Aici, totul lucrează. Observi asta imediat ce ajungi într-un stat modern și bogat – cât de bine organizate sunt lucrurile, cum totul e pus pe roate, cum se mișcă mașinile care fac curățenie, cum oamenii au mereu activități și puțin timp liber. Nu vezi pe cineva vreodată nefăcând nimic”, spune Iulian.

Ideea de a pleca din R. Moldova a venit de la soția lui Iulian, Corina. Firea lui aventuroasă nu s-a împotrivit. Mai mult, acesta devenise un obiectiv din proiectul lor de viață pe termen lung: voiau să întemeieze o familie în Canada. Acolo s-au și născut cele două fete ale lor – Alexandra, în 2014, și Eleonora, în 2016.

Iulian Ciobanu și familia sa.
Iulian Ciobanu și familia sa.

La plecare, Iulian lăsa în urmă Facultatea de Psihologie și cinci ani de studii în care, din scaunul său cu rotile, găsea întotdeauna închise ușile ascensorului de la universitate, care nu funcționa. Trebuia să se descurce cumva urcând cele cinci etaje până la cabinetele unde se petreceau cursurile.

A ajuns în această situație din cauza distrofiei musculare – o boală cu care a fost diagnosticat la vârsta de 12 ani, caracterizată prin slăbirea și degenerarea mușchilor. „Eu pierd din autonomie, pentru că boala progresează. Înainte, eram capabil să merg, acum sunt în scaunul cu rotile, dar asta nu e problemă atunci când există accesibilitate”, explică bărbatul.

În Canada, a înțeles că, în perioada studenției, reziliența și optimismul nu l-au ajutat și că, de fapt, ar fi trebuit să protesteze la intrarea în universitate până când ar fi fost reparat ascensorul.

„Aici, oamenii așa au făcut: închideau drumuri, opreau transportul public, până-și obțineau drepturile. La Chișinău, în schimb, oamenii se uită la tine și spun că te înțeleg sau, în troleibuz, cineva îți întinde un leu, pentru că te vede cu dizabilitate. Asta e o societate care trebuie trezită la realitate”, adaugă el.

Iulian subliniază că, de fapt, tot de ce au nevoie persoanele cu dizabilități sunt posturi de muncă și accesibilitate, astfel încât să poată duce o viață activă, la fel ca toți ceilalți. În pofida greutăților, el asta făcea acasă: pe lângă studii, era implicat în viața universitară, de la crearea de reviste și până la organizarea de conferințe științifice. Făcea și voluntariat la organizații cum ar fi „La Strada”, care luptă împotriva traficului de persoane, violenței de gen și exploatării, sau Asociaţia Studenţilor cu Dizabilități „Gaudeamus”.

Profilul perfect pentru boccia

Canada a schimbat viața lui Iulian prin faptul că i-a dat mai multă libertate în acțiuni și, astfel, s-a putut simți integrat în societate. „Aici, totul e mai simplu pentru o persoană cu dizabilități. Pe lângă asta, m-a ajutat mult spiritul meu curios: mie totul îmi pare interesant, eu vreau să știu”, spune el.

Așa că, primul lucru pe care l-a făcut odată ajuns în Quebec a fost să meargă la cursuri de franceză, unde se predau, totodată, aspecte legate de valorile și cultura locală. A făcut cunoștință cu alți migranți, iar pentru a se conecta la viața socială, s-a apucat, din nou, de voluntariat: suna vârstnicii care locuiesc singuri, ca să se asigure că sunt bine.

Iulian spune că a avut parte de susținerea familiei și a mediului pentru a se dedica în totalitate sportului
Iulian spune că a avut parte de susținerea familiei și a mediului pentru a se dedica în totalitate sportului

De asemenea, după ce a ajuns în Canada, Iulian a început să caute oameni cu aceeași boală ca și el, ajungând astfel la o organizație care numește „Distrofie Musculară Canada”. La o conferință organizată de aceasta, a văzut o prezentare despre mai multe sporturi. Atunci, a aflat despre boccia, un sport paralimpic, în care jucătorii aruncă mingi colorate cât mai aproape de una albă. La nivel avansat, boccia este un sport strategic, de precizie, similar cu biliardul sau curlingul, unde plasarea bilelor și anticiparea mișcărilor adversarului sunt esențiale.

„Nu voiam să fac baschet sau ceva similar, pentru că nu am forță să ridic mâinile, dar pentru boccia aveam profilul perfect”, zâmbește Iulian, care până atunci nici măcar nu se gândise vreodată la sport.

Iulian Ciobanu, începând o nouă perioadă de adaptare în cariera sa de sportiv de performanță, în primăvara lui 2017.
Iulian Ciobanu, începând o nouă perioadă de adaptare în cariera sa de sportiv de performanță, în primăvara lui 2017.

În aceeași zi, l-a cunoscut pe viitorul său antrenor, care i-a dat să arunce prima dată mingea și i-a spus că ar corespunde categoriei BC4 din acest sport, o clasificare pentru sportivii cu dizabilități fizice care au o afectare semnificativă a tuturor celor patru membre, dar care pot arunca mingea fără a folosi dispozitive asistive.

La fel ca în cazul migrației, Iulian nu și-a pus problema că n-o să reușească. La doar un an după ce și-a început cariera în sport, a devenit membru al echipei naționale a Canadei.

„Totul se decide pe teren”

Se întâmpla în 2015, după ce câștigase o medalie de bronz la o competiție națională. La invitația în echipa națională, a răspuns evaziv. Pe de o parte, îl interesa acest sport, și-a făcut noi prieteni, pe care îi tot întreba despre ce este boccia și cu ce se mănâncă. Pe de alta, era angajat în calitate de agent pentru ocuparea forței de muncă la un centru din Quebec.

„Trebuie să faci săptămânal două zile de antrenament pe teren, plus competițiile la care participi: câte trei-patru pe an. Niciun angajator nu ar fi de acord cu atâtea absențe”, menționează atletul.

Iulian Ciobanu, medaliat în 2023 la competiția mondială de boccia
Iulian Ciobanu, medaliat în 2023 la competiția mondială de boccia

Cei din echipa națională i-au explicat că poate solicita o bursă. A obținut-o la scurt timp, a lăsat locul de muncă și s-a dedicat în totalitate sportului. A avut atât susținerea familiei, cât și a mediului: oamenii se apropiau de el ca să-l felicite pentru activitatea sa sportivă.

De atunci, a participat la Jocurile Paralimpice din 2016 și din 2020, la Campionatele Mondiale din 2018 și din 2022 și la Jocurile Parapanamericane din 2019 și din 2023, obținând medalii atât la individual, cât și în pereche.

Își amintește de prima sa participare la o competiție internațională și recunoaște că s-a simțit copleșit. „E frumos să reprezinți o țară, să ai un popor în spatele tău, să cânți imnul Canadei, să porți frunza de arțar pe haină. E o doză de responsabilitate pe care mă bucur să mi-o asum. Îți hrănește și egoul puțin. Sentimentul acesta complex de mândrie vine mai târziu”, povestește sportivul.

Iulian, la o competiție de boccia din Seul, Coreea de Sud.
Iulian, la o competiție de boccia din Seul, Coreea de Sud.

În acest an, el reprezintă, din nou, Canada la Jocurile Paralimpice, care au loc între 28 august și 8 septembrie la Paris. Și dacă în 2016, era nou venit în echipa paralimpică a Canadei și nu avea obiective sau vise mari, iar în 2020, la Tokyo, din cauza pandemiei de coronavirus nu a putut merge la antrenamente decât sporadic, în 2024 vine la Paris cu experiență și încredere în sine.

Spune că se simte pregătit, dar știe că uneori lucrurile depind și de noroc, așa că are așteptări realiste. „Totul se decide pe teren”, încheie atletul.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Aliona Ciurcă

    Din toamna lui 2015 și până în 2022 am lucrat la Ziarul de Gardă, unde am scris pe teme legate de drepturile omului. Din 2023, am devenit bursieră Vaclav Havel, după care am rămas să lucrez în biroul Europei Libere la Chișinău, unde scriu pe teme politice și sociale.  

XS
SM
MD
LG