O moțiune a opoziției împotriva ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, a fost examinată joi în parlament și a căzut la vot. Dar a fost un prilej pentru ministru să-și prezinte de la tribună viziunea despre pașii următori în reforma justiției și să vorbească, în primul rând, despre cum vede mecanismul de evaluare a procurorilor și judecătorilor. Noua putere își pune mari speranțe în acest mecanism în ce privește eliminarea din sistem a persoanelor corupte și compromise și punerea în locul lor a unor procurori și judecători competenți și cinstiți.
Ministrul justiției a informat plenul parlamentului că și-ar dori ca evaluarea procurorilor și judecătorilor să înceapă vara viitoare. Pentru asta, planul ministrului e ca până la sfârșit de noiembrie să fie elaborat un concept, în următoarele două luni să fie obținut avizul Comisiei de la Veneția, apoi elaborată legea astfel încât în primăvară, actul normativ să intre în dezbatere parlamentară.
Instituțional, a mai spus Sergiu Litvinenco, de evaluare se vor ocupa trei comitete: unul de monitorizare, cu experți delegați de instituțiile din afară, altul de evaluare creat de primul și constituit din patru colegii, și, în sfârșit, comitetul de apel, care va examina contestațiile.
Ministrul și-a împărtășit aceste planuri cu membrii legislativului în timpul dezbaterii în parlamentul de la Chișinău a unei moțiuni simple a opoziției împotriva sa, prima de la instalarea guvernului PAS.
Cu o zi mai devreme R. Moldova l-a găzduit pe președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio.
Demnitarul le-a spus autorităților moldovene „să nu confunde urgența cu graba”, atunci când elaborează reforme, indicând la o lege deja adoptată de majoritatea parlamentară, spre protestul vocal al opoziției, cea cu privire la evaluarea și demiterea procurorului general.
Șeful comisiei ce asistă în elaborarea legislației europene țările membre ale Consiliului Europei le-a cerut, de asemenea, autorităților să se asigure de consens cu opoziția măcar la reformele viitoare:
„Trebuie să fie constructivi, de exemplu cum au fost când au reformat constituția,” a spus el.
Vă promit că vă trimit conceptul înainte de a-l trimite partenerilor
Iată ce a înțeles ministrul justiției din îndemnurile instituției europene: „Convenim între noi, chiar și cu voi eventual. Eu aș fi de acord dacă voi veți participa în acest proces de reformă. Și chiar vă promit că vă trimit conceptul înainte de a-l trimite partenerilor,” a spus Sergiu Litvinenco azi, când își descria intențiile de evaluare a procurorilor și judecătorilor în fața socialiștilor și comuniștilor.
Aceștia au numit “vise” planurile majorității, spunând despre schimbările de până acum, mai ales din procuratură, că ar scoate la iveală o revenire în ea a procurorilor ce au acționat la comanda lui Plahotniuc, iar despre reformele viitoare – că țintesc toate într-o nouă subordonare a justiției:
„Este o sfidare a partenerilor. Dacă știți să citiți printre rânduri, ceea ce v-a spus dl. Buquicchio este că ați dat-o în bară cu legea procuraturii și că ați subjugat tot ce ați putut subjuga,” a declarat un parlamentar socialist, Grigore Novac.
„Ați vorbit cu patimă despre ceea ce se întâmplă în procuratură, în justiție – că trebuie să fie reformată, că trebuie să fie independentă. Dar ceea ce ați făcut în ultimele două luni de fapt este un proces continuu de acaparare a justiției ”, a adăugat un alt fruntaș socialist, Vasile Bolea.
Printre alte planuri ale majorității guvernamentale dezvăluite azi de Litvinenco figurează crearea, până anul viitor, a unei instituții noi de luptă cu corupția, de tipul DNA-ului românesc, prin comasarea centrului și procuraturii anticorupție, dar și reformatarea institutului național de justiție.
Un raport dat publicității zilele trecute de Comisia Europeană a dat aprecieri în general pozitive începuturilor de reformă ale noilor autorități de la Chișinău, criticând pe de altă parte stagnarea de până la alegeri și semnalând, printre sarcini viitoare legate de corupție și justiție, nevoia unei soluții pentru solicitanții moldoveni “abuzivi” de azil în UE, numărul cărora ar fi crescut, arată raportul.