Fiul unor imigranți italieni, Bergoglio a lucrat inițial ca tehnician chimist, înainte de a intra în Ordinul Iezuiților în 1958. A fost hirotonit preot în 1969, iar între 1973 și 1979 a fost Superior Provincial al Iezuiților din Argentina.
În 1998 a fost numit Arhiepiscop de Buenos Aires, iar trei ani mai târziu, în 2001, a fost ridicat la rangul de cardinal de către Papa Ioan Paul al II-lea.
A fost ales Papă în 2013, după demisia istorică a Papei Benedict al XVI-lea, fiind primul suveran pontif provenit din rândul iezuiților.
A decis să-și ia numele de Francisc în onoarea Sfântului Francisc din Assisi, unul din cei mai cunoscuți călugări din perioada medievală și fondatorul ordinului Franscicanilor, cunoscut pentru stilul său de viață sobru, axat pe sărăcie absolută și ajutorarea săracilor. Și-a motivat alegerea prin dorința de a arăta că este umil și solidar cu cei săraci și cei marginalizați.
Alegerea lui în frunte Bisericii Romani-Catolice a fost una surprinzătoare, notează Reuters, mulți observatori considerându-l pe clericul argentinian, cunoscut pentru grija sa față de săraci, un outsider.
Pontificatul său a fost caracterizat de un accent puternic pe milă, justiție socială și protejarea creației, transformându-l într-o figură emblematică a ultimilor decenii, atât în cadrul Bisericii Romano-Catolice, cât și pe scena internațională.
Papa a fost bolnav de la mijlocul lunii februarie, când a fost internat cu bronșită, făcând apoi pneumonie bilaterală. A petrecut în spital aproximativ cinci săptămâni, iar cu o zi înainte de deces a ieșit pentru prima dată după spitalizare în Piața Sfântul Petru de la Vatican, trecând cu papamobilul, în aer liber, prin mulțimea adunată acolo în duminica Paștelui.
La trei ani de la invazia ruseacă în Ucraina: „Ocazie dureroasă și rușinoasă”
Din cauza bolii, suveranul pontif nu a mai putut rosti în persoană anul acesta un mesaj Angelus înainte de împlinirea a trei ani de la invazia rusească pe scară largă în Ucrina. Însă în textul pregătit de el pentru acea ocazie se spune că aniversarea reprezintă „o ocazie dureroasă și rușinoasă pentru întreaga umanitate”, iar papa transmite „solidaritate cu poporul ucrainean martirizat”.
Deși empatia sa pentru suferința Ucrainei era evidentă, intervențiile publice ale Papei Francisc pe tema războiului nu au fost mereu bine primite la Kiev.
În martie 2024, a stârnit un val de critici după ce a îndemna Ucraina să găsească „curajul steagului alb” pentru a începe negocieri de pace cu Rusia, o formulare percepută de mulți ca un apel la capitulare.
Ulterior, a precizat că „prima condiție pentru pace este ca Rusia să pună capăt agresiunii”, dar în trecut a fost criticat pentru evitarea unei condamnări clare și directe a Moscovei.
În iunie 2022, Francisc a condamnat „cruzimea” trupelor ruse, dar a sugerat și că războiul ar fi fost „poate cumva provocat”, o afirmație ce a părut să reflecte narativul neprobat al Kremlinului conform căruia Rusia ar fi fost forțată să atace.
O viață în slujba speranței - Moștenirea Papei Francisc
În 2015, Papa Francisc a emis enciclica „Laudato si”, un apel fervent la acțiune globală împotriva schimbărilor climatice și la o grijă profundă față de creație. Documentul a fost salutat ca o piatră de hotar în etica ecologică a Bisericii Catolice și a poziționat Vaticanul ca un actor moral major în dezbaterea despre mediu.
Tot în spiritul deschiderii, Francisc a pus un accent puternic pe dialogul religios. În 2019, a semnat, alături de Marele Imam al moscheii Al-Azhar din Egipt, Ahem el-Tayeb, „Documentul despre fraternitatea umană”, un acord istoric care promovează pacea și coexistența între credințe, considerat de mulți un moment definitoriu pentru relațiile islamo-creștine.
Papa Francisc va rămâne în istorie și prin abordarea sa pastorală profund umană, pledând constant pentru o „Biserică săracă pentru cei săraci”. A căutat să fie aproape de comunitățile marginalizate, de migranți, de deținuți, de bolnavi, alegând adesea să-i viziteze personal, dincolo de orice protocol.
Suveranul pontif a făcut eforturi vizibile pentru a reforma sistemele financiare ale Vaticanului și pentru a aborda criza abuzurilor sexuale din Biserică, cerând transparență și responsabilitate, chiar dacă multe dintre aceste procese au fost lente și controversate.
În 2025, cu doar câteva luni înainte de moarte, Papa Francisc a publicat autobiografia sa „Speranța”, o reflecție sinceră asupra vieții sale și a misiunii pontificale, plină de amintiri, mărturisiri și întrebări deschise despre viitorul credinței.
De asemenea, Francisc i-a ieritat pe mulți prin faptul că a permis ca perechile gay să primească binecuvântarea din partea clericilor și și-a apărat apoi această decizie, insistând că schimbarea nu echivalează cu recunoașterea căsătoriei între persoane de același sex, căreia Biserica Catolică i se opune în continuare.
Ultimii ani - între suferință fizică și dăruire continuă
În ciuda problemelor de sănătate, Papa Francisc a refuzat să-și reducă ritmul. În 2021 a fost operat de diverticulită, iar în 2023 a suferit o altă intervenție chirurgicală abdominală pentru o hernie. A suferit de dureri cronice la genunchi și spate, care l-au forțat să folosească frecvent un scaun cu rotile.
Cu toate acestea, și-a continuat vizitele internaționale, întâlnirile diplomatice și angajamentele pastorale, fiind un exemplu de voință și devotament până în ultimele luni.
În primele săptămâni din 2025, a fost internat cu o infecție respiratorie, care a evoluat în pneumonie bilaterală. Starea sa a fost complicată și a necesitat o spitalizare prelungită. Chiar și în aceste condiții, a trimis mesaje de încurajare, de rugăciune și de îndemn la solidaritate.
Până în februarie 2025, scrie Reuters, Francisc numise aproximativ 80% dintre cardinalii electori care vor alege următorul papă, ceea ce crește șansele ca succesorul său să continue linia sa progresistă - în ciuda opoziției din partea tradiționaliștilor.
După AP și Reuters
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
