Linkuri accesibilitate

La granița cu Moldova, noul sistem EES se introduce deocamdată doar la Stânca. Datele biometrice se prelevează numai la prima intrare


Demonstrație a sistemului de intrare/ieșire EES al Uniunii Europene. Primele asemenea aparate vor fi funcționa, în premieră, duminică.
Demonstrație a sistemului de intrare/ieșire EES al Uniunii Europene. Primele asemenea aparate vor fi funcționa, în premieră, duminică.

România a făcut miercuri precizări legate de introducerea treptată, începând de la 12 octombrie, a sistemului de prelevare a datelor biometrice pentru cei care intră în Spațiul Schengen, inclusiv cetățenii R. Moldova.

Într-un comunicat al Poliției de Frontieră din România se confirmă că la granița cu R. Moldova, noul sistem va intra în funcțiune de duminică doar la Stânca.

Se mai precizează, de asemenea, că oamenii care intră în Schengen prin România - ca și prin alte țări care vor implementa noul sistem, numit EES - vor trebui să furnizeze patru amprente digitale și să-și facă poză doar la prima intrare.

„La prima intrare, după activarea sistemului, vor fi prelevate datele biometrice, iar la călătoriile ulterioare verificarea se va realiza automat, reducând timpul de așteptare la frontieră”, se spune în comunicat.

Amprentarea nu se va aplica unor categorii de călători, anume copiilor sub 12 ani, persoanelor pentru care prelevarea amprentelor este imposibilă și deținătorilor de permise de ședere sau vize de lungă durată eliberate de un stat membru al UE.

În ajun, un purtător de cuvânt al poliției de frontieră de la Iași a declarat Europei Libere că sistemul EES va fi instalat mai întâi la Stânca, iar punctele mai frecventate, ca Albița sau Sculeni, vor fi lăsate pentru mai târziu.

La alte frontiere ale sale, România va introduce de duminică noul sistem la Midia (jud. Constanța), Naidaș (jud. Caraș-Severin), Sighet (jud. Maramureș) și Aeroportul Sibiu.

România, ca și toate țările din Schengen, va trebui să introducă sistemul la toate punctele de frontieră externe, inclusiv cu Moldova, cel mai târziu la 10 aprilie 2026.

Pe perioada de tranziție de șase luni, pașapoartele vor continua să fie ștampilate.

Demonstrație a sistemului de intrare/ieșire al Uniunii Europene la terminalul Eurotunnel de la Folkestone, Marea Britanie, la 23 septembrie 2025.
Demonstrație a sistemului de intrare/ieșire al Uniunii Europene la terminalul Eurotunnel de la Folkestone, Marea Britanie, la 23 septembrie 2025.

Și alte țări din Schengen încep cu EES doar la puține puncte de trecere a frontierei. Turiștii care merg în Spania, de exemplu, vor putea fi solicitați începând de duminică să dea amprente la Aeroportul Barajas, din Madrid - primul punct unde se instalează noul sistem.

Sistemul EES este prezentat de UE ca o cale de mărire a siguranței interne, dar și de reducere a timpului de așteptare pentru călătorii din exterior, odată ce va intra cu totul în funcțiune.

Agențiile de turism din țări non-Schengen, de pildă cele din Marea Britanie, avertizează însă că nu este exclus ca la început noul sistem să provoace unele întârzieri la frontiere.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG