Sfârșitul Podului aerian de la Berlin la 30 septembrie 1949 a marcat o primă victorie de proporții în Războiul Rece. Criza s-a născut dintr-un plan lansat de Statele Unite, Marea Britanie și Franța de a crea o nouă monedă stabilă pentru Germania vestică. Sovieticii au reacționat mînioși, vrând să preia controlul economiei postbelice a țării. În consecință ei au tăiat drumurile de acces și aprovizionare cu apă și curent ale Berlinului de Vest, situat departe, în mijlocul zonei sovietice. Președintele Harry S. Truman a respins sfatul generalilor săi de a lansa o confruntare militară și, în locul ei, a decis să colaboreze cu forțele națiunilor aliate, declanșînd cea mai mare operațiune de parașutare umanitară din istorie. Americanii au denumit planul ”Operation Vittles”, în timp ce britanicii l-au botezat „Plainfare”. Timp de mai mult de 15 luni, peste două sute de mii de avioane au livrat circa 2,3 milioane de tone de provizii pentru orașul blocat, fapt ce i-a convins pe sovietici să pună capăt blocadei.
La 70 de ani de la Podul aerian de la Berlin

13
Un exemplar de avion maritim Short Sunderland al forțelor aeriene britanice, pe rîul Havel din Berlinul de Vest. Alte avioane transportînd încărcături de provizii au aterizat, de asemenea, din iulie pînă la mijlocul lui decembrie 1948, pe Lacul Wannsee. Ulterior, iarna a făcut nesigure zborurile din cauza gheții.

14
Copii într-un avion maritim britanic Sunderland, înainte de decolare, la 25 noiembrie 1948. Ei erau în drum spre zona de ocupație britanică, unde au rămas pînă la ridicarea blocadei sovietice. Un program special de protejare a copiiilor de frigul teribil al iernii, în timp ce combustibilul de încălzire era rar, a fost organizat de oficialitățile aliate din domeniul social. În decurs de două luni, au fost transportați la adăpost peste două mii de copii.

15
Germani așteptîndu-și rația de cărbune în raionul Neukoelln din Berlinul de Vest la 27 noiembrie 1948.

16
Copii berlinezi pe aeroportul Tempelhof din Berlin la 15 decembrie 1948 primind cadouri de Crăciun de la un pilot Moș Gerilă, cunoscut ca locotenentul John Konop din Astoria, New York. Evenimentul s-a petrecut la sosirea primului avion cu daruri din partea donatorilor americani, distribuite în cadrul programului Forțelor Aeriene americane cunoscut ca „Operațiunea Santa Claus”.