Sfârșitul Podului aerian de la Berlin la 30 septembrie 1949 a marcat o primă victorie de proporții în Războiul Rece. Criza s-a născut dintr-un plan lansat de Statele Unite, Marea Britanie și Franța de a crea o nouă monedă stabilă pentru Germania vestică. Sovieticii au reacționat mînioși, vrând să preia controlul economiei postbelice a țării. În consecință ei au tăiat drumurile de acces și aprovizionare cu apă și curent ale Berlinului de Vest, situat departe, în mijlocul zonei sovietice. Președintele Harry S. Truman a respins sfatul generalilor săi de a lansa o confruntare militară și, în locul ei, a decis să colaboreze cu forțele națiunilor aliate, declanșînd cea mai mare operațiune de parașutare umanitară din istorie. Americanii au denumit planul ”Operation Vittles”, în timp ce britanicii l-au botezat „Plainfare”. Timp de mai mult de 15 luni, peste două sute de mii de avioane au livrat circa 2,3 milioane de tone de provizii pentru orașul blocat, fapt ce i-a convins pe sovietici să pună capăt blocadei.
La 70 de ani de la Podul aerian de la Berlin

9
Copii adunînd bucăți de cărbune în afara unei uzine vest-berlineze (27 august 1948). Livrarea de combustibil a constituit un element crucial în timpul podului aerian pentru a menține în operație fabricile și facilitățile industriale.

10
Un muncitor german cară sacul cu cărbune livrat berlinezilor la împlinirea unui milion, la 20 septembrie 1948, aeroportul Gatow. Pe sac se poate citi: „De la Fassberg cu complimente”.

11
Copii așteptînd bomboanele aruncate dintr-un avion C-54 Skymaster, în apropiere de Tempelhof. Locotenentul Gail Halvorsen, cunoscut ca „bombardierul de candy”, arunca dulciurile cu parașute făcute din batiste, la fiecare zbor spre Berlin.

12
O relație vitală pentru întreținerea avioanelor a constituit-o „Operațiunea Plumber”, după numele unei unități majore de servicii aeriene a forțelor britanice, cu baza la Honington în Marea Britanie. Acolo, o flotă aeriană de șase C-47 era folosită permanent pentru a transporta în Germania piese de schimb pentru avioane. În fotografie o roată gigantică destinată unui avion York.