Linkuri accesibilitate

Vlad Bolea: „Ucrainei nu i-a fost frică, chiar și în cel din urmă ceas, să declare această stare de război” (VIDEO)


Vlad Bolea
Vlad Bolea

Opoziția de la Chişinău consideră insuficiente reacțiile guvernării la acutizarea crizei din Ucraina și susține că acțiunile Federaţiei Ruse în Ucraina, adică anexarea Crimeii și intervenția în Donbas, ar fi trebuit tratate cu mai multă seriozitate de Chişinău încă din 2014. Vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Vlad Bolea, spune că „forțele care conduc în Republica Moldova – fie că vorbim de Partidul Democrat, că vorbim de Partidul Socialist – sunt niște structuri politice total pro-ruse ghidate de interese personale” și face apel la solidaritate cu Ucraina.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:34 0:00
Link direct

Europa Liberă: Ce înseamnă pentru Republica Moldova introducerea legii marțiale de către Ucraina la frontiera sa estică?

Vlad Bolea: „Pentru Republica Moldova acest lucru înseamnă că vecinul nostru – un partener economic, politic și social extrem de important – în plus avem pe teritoriul Republicii Moldova și un număr impresionant de cetățeni de etnie ucraineană – a intrat oficial de ieri în stare de război declarat deschis, lucru care pentru noi, pentru moldoveni ar semnifica că noi ar trebui să ne mobilizăm în toate direcțiile.

Adică vorbim despre partea militară, ar trebui să se adune Consiliul național de securitate a statului, ar trebui să trasăm niște obiective în ceea ce privește securitatea statului. Noi avem pe teritoriul Republicii Moldova, din 1992, un conflict militar care până acum încă nu a fost soluționat și practic noi am anticipat tot ce s-a întâmplat acum în Ucraina începând din 1992.

Vlad Bolea: să fim solidari cu Ucraina
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:36 0:00

Spre deosebire de Republica Moldova, lucru extrem de bun, din punctul meu de vedere, este că Ucrainei nu i-a fost frică chiar și în cel din urmă ceas să declare această stare de război, să spună lucrurilor pe nume, ceea ce vorbește despre o maturitate politică a societății și a clasei politice ucrainene. Republica Moldova până în 2018 nu a declarat stare de război cu Federația Rusă; Republica Moldova până în ziua de astăzi nu a declarat teritoriul din stânga Nistrului un teritoriu ocupat; noi avem o armată sau se declară undeva prin culoare că o avem într-un mod extrem de timid.

Eu cred că va urma o clasă nouă politică în Republica Moldova care va spune lucrurilor pe nume, pentru că, din punctul meu de vedere, pentru societate contează foarte mult – pentru societatea Republicii Moldova, societatea Ucrainei, țări care sunt în perioada așa-numită de tranziție de la un regim totalitar spre o societate democratică – contează foarte mult ca lucrurile să fie spuse pe nume, ca oamenii să cunoască adevărul. Și trebuie să existe voință politică ca acest adevăr să fie spus de la înalte tribune de către oamenii care conduc statul.”

R.Moldova până în ziua de astăzi nu a declarat teritoriul din stânga Nistrului un teritoriu ocupat...

Europa Liberă: Ceea ce s-a întâmplat în strâmtoarea Kerci a readus în discuție lucrurile care se discutau încă în 2014 cu privire la Novorossia. În acest context, factorul transnistrean continuă să fie un pericol?

Vlad Bolea: „Sigur că da. Și din experiența politică a altor state noi putem să spunem că lucrurile care nu sunt soluționate în faza incipientă au tendința de a trece din rău, în foarte rău. Și atunci când în 2014 a fost anexată Crimeea și toată lumea era extrem de alertată în ceea ce privește apariția „republicii Basarabia” în sudul Republicii Moldova, pe teritoriul actual al regiunii Odesa în Ucraina, când se acutizaseră foarte mult forțele separatiste în Republica Moldova ca și acțiuni politice, militare etc., eu cred că atunci trebuia de luat mult mai în serios acțiunile pe care le-a făcut Federația Rusă în Crimeea.

Eu cred că la nivel de sancțiuni economice, sancțiuni personale este prea blând și prea puțin spus în raport cu persoanele care au comis aceste agresiuni militare. Și eu aveam ferma convingere chiar pe atunci că Federația Rusă nu s-a oprit în acțiunile sale și în dorințele sale de a dezvolta această „republică Malorossia”, cum o schițaseră ei, cu ieșire în Transnistria, ceea ce i-ar fi avantajat pe ei 100% în plan militar, social și economic.

Forțele care conduc în Republica Moldova – că vorbim de Partidul Democrat, că vorbim de Partidul Socialist – sunt niște structuri politice total pro-ruse, care sunt conduse și ghidate de interesele personale, mai mult decât interesele țării Republica Moldova.”

Europa Liberă: Care ar fi mesajul Dvs. în această situație, în calitate de opoziție, față de societatea din Republica Moldova?

Vlad Bolea: „Noi trebuie să facem o analiză extrem de profundă a tuturor proceselor care se întâmplă în Ucraina. Și cu siguranță noi trebuie să fim extrem și extrem de solidari cu poporul ucrainean, pentru că ei trăiesc tragedia pe care am trăit-o noi în ’92, în final mor oameni, sunt luați prizonieri cetățeni ai Ucrainei, lucruri care, după noi, sunt inadmisibile în 2018 ca nivel de dezvoltare a societății.

Deci, noi considerăm că societatea civilă împreună cu partidele de opoziție și cu forțele autentic pro-democratice, să le spunem așa, ar trebui să se solidarizeze cu poporul ucrainean, să fim extrem de vigilenți și receptivi la tot ce se întâmplă la vecinii noștri, pentru că avem posibilitatea pe viu să tragem niște concluzii din niște lucruri care se întâmplă astăzi și acum cu poporul nostru vecin.”

XS
SM
MD
LG