Linkuri accesibilitate

Igor Munteanu: „Există un fel de ofensivă a forțelor ostile valorilor democratice”


Director executiv al IDIS Viitorul despre ultimul raport Freedom House cu privire la starea democraţiei în lume.

Republica Moldova riscă să alunece spre autoritarism. Constatarea se găsește în ultimul raport Freedom House cu privire la starea democraţiei în lume şi se referă nu doar la Moldova, ci şi la celelelate state din regiune, cum e Ucraina, Georgia, Armenia sau Kârgâstan. Într-un interviu cu Radio Europa Liberă, fostul ambasador moldovean în SUA, Igor Munteanu, acum director executiv al IDIS Viitorul, spune că în urma unor astfel de constatări ar trebui să se înţeleagă inclusiv faptul că nu te poţi bucura de modelele liberale de democraţie dacă nu le şi aperi.

Igor Munteanu în studioul Europei Libere la Chișinău
Igor Munteanu în studioul Europei Libere la Chișinău

Igor Munteanu: „Putem observa din sinteza prezentată de importanta instituție americană Freedom House o tendință extrem de alarmantă. Pentru că al 12-a an consecutiv numărul statelor cu declin semnificativ pe majoritatea scorurilor - instituții libere, societate civilă, libertăți și drepturi cetățenești – este mai mare decât numărul statelor care sunt considerate state libere. Respectiv, 19 din 29 de state examinate în acest raport la care facem referință suferă de un declin accentuat al instituțiilor democratice. Din acest punct de vedere, raportul pe 2018 arată o tendință la nivel global în care regăsim și în statul Republica Moldova, alături de alte țări importante din regiunea din proximitate, a Europei Centrale, în care ceea ce se întâmplă arată disprețul unor guverne față de instituțiile independente și societatea civilă, vedem cazuri de atacuri asupra opoziției politice și presei libere.

Respectiv, vedem toate aceste tendințe extrem de îngrijorătoare sau o încercare a unor grupuri aflate la guvernare de a-și privatiza statele, de a construi un alt model iliberal, neliberal în regiunea Europei, care a fost întotdeauna un bastion al acestor democrații, și drepturi, și libertăți civile. Nu putem trece nepăsători pe lângă aceste tendințe, pentru că ele arată foarte clar o anumită renunțare la libertățile care au fost cucerite după destrămarea URSS-ului și arată, totodată, rolul nefast al populismelor în întreg spațiul continental al Europei care ajung la putere, încearcă să-și construiască modelul lor, paternul lor de exercitare a puterii și, evident, vin cu o replică în adresa mișcărilor democratice care au pus fundamentele Europei postbelice.”

Igor Munteanu despre semnificațiile ultimului Raport Freedom House
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:46 0:00
Link direct

Europa Liberă: Liderii politici de afaceri informali controlează sistemul din interior sau din afară, domină din ce în ce mai mult sistemele politice subdezvoltate. Și nu e doar despre Moldova, e și despre Georgia, și despre Armenia, și despre Kârgâzstan. Cum vă explicați?

Igor Munteanu: „Populismul a devenit o marfă ușor vandabilă, se vinde foarte ușor, soluțiile simple sunt căutate, mai ales de populația dezamăgită. Există un recul global al democrației de tipul postbelic și evident că în aceste situații rolul important este al intelectualilor, al clasei mijlocii, care nu se pot bucura de libertățile și, eu știu, beneficiile modelului liberal de democrație dacă nu-l vor apăra.

Această fascinație pentru modelele iliberale și concentrarea puterii în numele câtorva, este, de fapt, de orientare rusească. În Rusia, Putin a consolidat societatea contra Occidentului...

Doi, această fascinație pentru modelele iliberale și concentrarea puterii în numele câtorva, este, de fapt, de orientare rusească. În Rusia, modelul autocrat este al președintelui Putin, acesta a consolidat societatea contra Occidentului, contra unei civilizații pe care președintele Putin o consideră ostilă intereselor rusești. Și, respectiv, ceea ce vedem în vecinătatea noastră – de la câștigarea alegerilor în Ungaria, de la consolidarea conservatismului de tip polonez, până la Ucraina și Republica Moldova – vedem această fascinație pusă în acțiune.

Și cred că aici este o mare problemă, pentru că noi nu ne-am dat seama la timp de riscul și pericolul existent pe care îl toleram prin posturile de televiziune, prin elite corupte, prin lipsirea sistemului public de gardieni care ar fi trebuit să păzească bunul statului, interesele publice de grupuri corupte. Am asistat, de fapt, la un fel de hibridizare a statului cu interesele private a unei clientele economice.

Acest tip de democradura, așa cum se folosește termenul în America latină, este, evident, antagonistic față de modelul democrației de tip occidental. Acest model a apărut pe valul unor fracturi sociale, și mă refer la războaiele din vecinătatea noastră, a apărut ca urmare a ofensivei pe care statul rus a pornit-o contra Occidentului și a pornit pe seama slăbiciunilor instituționale ale statelor nou-create după destrămarea URSS-ului.

Deci, aici este, probabil, buba, aici este problema cea mare pe care noi trebuie s-o rezolvăm: crearea de instituții funcționale care să fie responsabile, puse în serviciul cetățeanului. Nu proiecte escapatoriste, de evadare din realitatea existentă și crearea de proiecte imaginare. Statul, așa cum este și l-am găsit în Republica Moldova, trebuie să fie permanent sub verificarea și supravegherea cetățenilor, a societății civile, a partidelor politice responsabile. Doar prin asemenea instrumente putem să recuperăm ceea ce poate fi recuperat din funcțiile statului, punându-l în slujba, în interesul public al cetățenilor din Republica Moldova și din alte state care sunt, în acest moment, sub asediu.”

Europa Liberă: Ucraina, Moldova, Georgia sunt state care au semnat Acorduri de Asociere cu Uniunea Europeană. Putem spune că, cumva, Bruxellesul iese câștigat în regiune?

Igor Munteanu
Igor Munteanu

Igor Munteanu: „Nu știu dacă Bruxellesul este vina și este pierzătorul acestor tendințe și a acestui declin pe care îl suferă statele din Europa Centrală și de Est. În special în Ucraina cred că tendințele se datorează puterii nemăsurate a grupurilor oligarhice care au venit la putere în ultimii ani, războiul care a accentuat fricțiunile din societatea ucraineană și lipsurile economice tot mai acutizate pe care le simte populația.

Vedem că tinerii, în care au fost întotdeauna un segment al existenței democratice, abandonează lupta pentru câștigarea sau menținerea libertăților civile și acceptă mai degrabă un fel de tranzacție cu grupurile care vin pe diverse căi la putere. Și acest lucru este un fenomen nou și îngrijorător pentru Freedom House.

Ca și în Ucraina, și în Republica Moldova simțim o anumită detașare a tineretului, a tinerilor față de fenomenul politic, ori îi regăsim pe tineri în preajma unor politicieni demagogi care îndeamnă lumea pe baricade pentru niște scopuri, evident, foarte departe de realitate.

Noi nu am trebui să pierdem încrederea în faptul că democrația își va găsi apărătorii săi și își va găsi o respirație suplimentară pentru ca să reziste în această perioadă de cumpănă...

În Georgia, ca și în Republica Moldova, grupuri influente de oligarhi, practic, au preluat controlul și exercitarea unor funcții de bază ale statului, ceea ce, evident că este considerat de către Freedom House și de către alte mișcări importante în sprijinul democrației, ca o reducere la tăcere a statelor, a justiției, a libertăților cetățenești.

Nu mai vorbim de Asia Mijlocie în care singura societate, mai mult sau mai puțin liberă, este Kârgâzstanul, care și în acest raport este privită ca și o societate aflată în declin față de scorurile principale ale instituțiilor democratice. Sigur, noi nu am trebui să pierdem încrederea în faptul că democrația își va găsi apărătorii săi și își va găsi o respirație suplimentară pentru ca să reziste în această perioadă de cumpănă, găsindu-și, de asemenea, și campionii care ar trebui s-o apere, s-o protejeze, s-o construiască pe mișcările lor politice, care trebuie să aducă speranță și state mai echitabile. Pentru că nu există echitate și bunăstare fără încrederea în democrație și în drept.”

Europa Liberă: Dar de unde încredere, domnule Munteanu? Nu vorbim doar de un stat, vorbim de Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia, Kârgâzstan și șirul ar putea să continue. Și nu mai spun acum despre degradarea democrației pe care o constată raportul în Europa Centrală, în state ca Polonia, Ungaria.

Igor Munteanu: „Este adevărat, nu putem contesta pentru că raportul 2018 al Freedom House atestă existența unei comunități de autocrații consolidate. Și ceea ce am putut observa este că aceste autocrații consolidate transmit semnale și emană o anumită empatie cu alte democrații semi-autoritare. Respectiv, acest model de menținere a puterii cu orice mijloace a devenit popular.

Această empatie este împărtășită de populiști din diferite țări care colaborează între ei. L-am văzut pe Le Pen care călătorește la Moscova, am văzut bani care circulă pentru referendumuri în Catalonia și în Olanda, am văzut ceea ce s-a întâmplat cu Brexit-ul atunci când, evident, grupuri radicale au investit bani masivi.

Vedem și la ceea ce se întâmplă în Republica Moldova și în Ucraina, în care presa a fost deposedată de independență, cenzura a devenit foarte populară, banii lungi au amețit limitele și imaginația alegătorilor simpli. Și, respectiv, din toate aceste lucruri putem să deducem că, în acest critic moment, în acest episod, democrația este sub pericol. Există un fel de ofensivă a forțelor ostile valorilor democratice.

Dar nu este sfârșitul drumului. Și instituțiile democratice, prin mediul academic, prin partidele care sunt veritabil, autentic pro-europene și simt responsabilitatea pentru cei mai slabi și mai obijduiți trebuie să găsească suficientă putere pentru a sta în picioare în fața acestui talaz, să construiască conexiuni cu publicul care trebuie să fie reprezentat politic, să construiască oferte suficient de atractive pentru cei care nu se vor lăsa mințiți și nu ar putea să fie amăgiți de propaganda ieftină a populiștilor din Moldova și din alte țări vecine.”

XS
SM
MD
LG