Linkuri accesibilitate

Dorin Dușceac: există un sentiment de saturație față de fenomenul politic, nu doar în R. Moldova, dar în întreaga lume


Dorin Dușceac.
Dorin Dușceac.

Interviu cu vicepreședintele Partidului Unității Naționale.

Dorin Dușceac este unul din liderii diasporei moldoveneşti de la Paris, cercetǎtor la Comisariatul pentru energie atomicǎ din Franţa care s-a implicat si in politica. Potrivit vicepreşedintelui PUN, pentru următoarele alegeri trebuie să existe candidaţi buni în toate circumscripţiile uninominale din partea unui partid puternic pro-unionist. Dorin Duşceac susţine că partidul pe care îl reprezintă şi-a stabilit drept obiectiv pentru alegerile parlamentare din toamnă să acceadă in legislativul de la Chişinău.

Valentina Ursu în dialog cu Dorin Dușceac
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:17:06 0:00
Link direct

Dorin Dușceac: „Există în sentiment de saturație față de fenomenul politic, în general, și acest sentiment se face simțit nu doar în Republica Moldova, cred că este un curent valabil, în general, în întreaga lume. S-a constatat că alegerile democratice au adus la putere personaje nu chiar corespunzătoare canoanelor clasice ale politicii. Vorbim despre o astfel de situație, cu bune și cu rele, care vine ca o consecință în mai multe țări ale lumii – în Statele Unite ale Americii, în Franța, în Germania ș.a.m.d. La noi trebuie să abordăm politica așa cum este ea. În ultimul timp se simte o anumită nu doar dezamăgire, dar și o descumpănire a oamenilor, nu prea se vede o cale foarte clară pentru a ieși din impas și începe…”

Europa Liberă: Clasa politică i-a dezamăgit, dle Dușceac.

Dorin Dușceac
Dorin Dușceac

Dorin Dușceac: „Exact. Și în aceste condiții cel mai important este ca să apară o clasă politică nouă, care să strice canoanele existente deja la noi și alegerea cetățenilor să fie făcută pe baza unor criterii nu doar de acele refrenuri repetate în toate campaniile electorale – lupta împotriva corupției, lupta împotriva sărăciei, statul de drept, integrarea europeană ș.a.m.d., dar trebuie să apară și să se manifeste într-un mod puternic și anumite curente noi, anumite fețe noi ale politicii, politicieni tineri care să fie promovați în baza meritelor pe care le au, în baza unui parcurs profesional cu certitudine aflat într-o fază incipientă, dar cu anumite puncte importante deja prezente în CV-urile candidaților respectivi ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Care ar fi cele trei subiecte importante, pe marginea cărora ar trebui să discute concurenții electorali?

Dorin Dușceac: „Eu consider că va fi prima campanie electorală în care se va discuta la modul serios chestiunea legată de curentul unionist în Republica Moldova. Acest curent nu mai poate fi neglijat de către clasa politică. A devenit, inclusiv datorită venirii în Republica Moldova a fostului președinte Traian Băsescu, acest curent a devenit unul extrem de important și unionismul, în general, posibilitatea unei Uniri cu România a Republicii Moldova va deveni o temă inconturnabilă pe agenda politicienilor.”

Europa Liberă: Dar nu vă este frică de o confruntare civilă în Republica Moldova, pentru că celelalte forțe, inclusiv segmentele care împărtășesc o mai mare apropiere a Moldovei de Federația Rusă, nu văd cu ochi buni prezența activă a acestui curent unionist?

Dorin Dușceac: „O confruntare civilă poate fi posibilă atunci când subiectul nu este discutat în societate. Discuția și punerea pe tapet a acestui subiect pentru o discuție cu participarea largă a tuturor segmentelor de populație din Republica Moldova este singura cale, singura metodă pentru a evita o astfel de confruntare în viitorul apropiat. Va fi o concurență politică, va fi o luptă care se va da pe plan electoral, bineînțeles, și vom vedea în urma alegerilor care este ponderea acestui curent unionist în societatea noastră.”

Europa Liberă: Cu excepția acestei probleme, care altele ar mai fi de discutat?

Dorin Dușceac: „O problemă recurentă în ultimii, cel puțin, zece ani este cea a orientării geopolitice a Republicii Moldova – înspre Est sau înspre Vest. Știm că opțiunea pro-rusă și opțiunea pro-europeană se confruntă deja de mai multe decenii chiar pe acest pământ și un alt subiect care apare în mod recurent iarăși în viață politică este cel legat de democrație, statul de drept, lupta împotriva corupției, dar fără multe inovații, fără multe elemente noi în promovarea acestor idei. Vom avea o situație, în cel mai bun caz, de stagnare, adică, politicienii care astăzi încarnează mișcarea pro-europeană, anti-oligarhică, pro-democratică, anti-corupție ș.a.m.d. au rămas încremeniți în același discurs pe care îl țin deja de mai mulți ani și nu prea sunt capabili să propună unele lucruri noi care ar fi și atrăgătoare pentru alegători.”

Europa Liberă: Statisticile arată că în 24 de ore 100 de persoane părăsesc Republica Moldova, patru oameni, în fiecare oră, aleg să meargă în străinătate. Ce poate face politicul pentru a stopa această migrație și dacă e nevoie să fie stopat exodul? Ce pârghii ar exista să fie readuși acasă cei care au plecat și au vrut chiar la modul cel mai serios să se reîntoarcă? E un subiect electoral?

Dorin Dușceac: „Este, bineînțeles, un subiect electoral și va fi exploatat de către toate forțele politice, fiindcă cetățenii moldoveni pleacă și înspre Est, și înspre Vest. Bineînțeles că este un subiect foarte important, dar soluția pentru a opri acest exod care are urmări catastrofale din punct de vedere demografic, din punct de vedere economic, din punctul de vedere al resurselor umane pe care le are Republica Moldova și pe care le va avea în continuare, spuneam că acest exod poate fi stopat doar dacă sunt aplicate măsuri foarte drastice pentru a reda acestor oameni speranța unui prezent și a unui viitor mai bun. A existat o perioadă scurtă la sfârșitul anilor 2000, prin 2009, 2010, 2011, când acea speranță a reapărut, însă în scurt timp, din păcate, evoluțiile au arătat că optimismul a fost mult prea mare, mult prea exagerat și asta a condus la crearea unui val suplimentar de persoane care au plecat, un val de persoane care s-a dovedit a fi încă și mai numeros. Și au început să plece oameni din clasa medie sau din clasa medie superioară, oameni cu locuri de muncă bine plătite din mediile urbane, cu un nivel de educație foarte ridicat, cu un nivel de competență și de experiență profesională extrem de valoros.”

Europa Liberă: Mai în glumă, mai în serios am auzit un omulean care spunea că politicile statului duc la pustiirea satului.

Dorin Dușceac: „Da, migrația din mediul rural către mediul urban sau, în general, în afara țării nu este o noutate pentru Republica Moldova. Așa s-a întâmplat și în cea de-a doua jumătate a secolului XX, atunci când a existat un val enorm de migrație din sate către orașe, către centrele raionale sau către capitală, către Chișinău.”

Europa Liberă: Ce soluții aveți pentru stopare – crearea locurilor de muncă, salarii mai mari, oportunități? Lumea nu mai crede în aceste promisiuni ale politicienilor.

„Soluția cea mai directă este reunificarea Re. Moldova cu România, fiindcă R. Moldova astăzi, în condițiile în care se află, nu corespunde criteriilor de la Copenhaga.”
„Soluția cea mai directă este reunificarea Re. Moldova cu România, fiindcă R. Moldova astăzi, în condițiile în care se află, nu corespunde criteriilor de la Copenhaga.”

Dorin Dușceac: „Aplicarea directă în Republica Moldova a prevederilor inclusiv economice sau a normelor de viață pur și simplu valabile în Uniunea Europeană este singura metodă pentru a-i păstra pe oameni acolo unde sunt ei – în comunele noastre, în orașele noastre, în Chișinău pentru a împiedica plecarea voluntară a acestor oameni. Or, iarăși, dacă este să ne gândim la modul în care o aplicare a acestor standarde și norme de viață se poate întâmpla foarte rapid, soluția cea mai directă este reunificarea Republicii Moldova cu România, fiindcă Republica Moldova astăzi, în condițiile în care se află, nu corespunde criteriilor de la Copenhaga. Republicii Moldova nu i s-a acordat și nu i se va acorda în curând o perspectivă de aderare la Uniunea Europeană și nu va căpăta statutul de stat candidat.”

Europa Liberă: Dle Dușceac, Republica Moldova face parte din aranjamentele Uniunii Europene, inclusiv acest Parteneriat Estic; Republica Moldova este în imediata vecinătate a Uniunii Europene, beneficiază de asistență financiară din partea UE; Bruxelles-ul, demnitarii europeni au insistat pe ideea: „Faceți reforme, arătați că aceste reforme dau rezultate în favoarea cetățeanului și veți obține și mai mult beneficiu de pe urma apropierii de UE”.”

„Nu s-a constatat în ultimele secole o revenire masivă a populațiilor emigrate pe motive economice.”
„Nu s-a constatat în ultimele secole o revenire masivă a populațiilor emigrate pe motive economice.”

Dorin Dușceac: „Da, dar aceste facilități de care beneficiază deja Republica Moldova în practică nu sunt suficiente. Nu am nicio intenție să critic progresele făcute în ultimii ani pe parcursul de integrare europeană, dar trebuie să recunoaștem cu toții că, de exemplu, fermierii din Republica Moldova se află într-o situație de concurență inegală, inechitabilă cu cei din statele vecine, mai ales din statele membre ale Uniunii Europene. De exemplu, fermierii din România beneficiază și vor mai beneficia pentru următoarele două exerciții bugetare ale Uniunii Europene, adică pentru următorii 10-12 ani de acum încolo, de subvenții. Or cum ar fi posibil ca fermierii de la noi să poată fi la același nivel de productivitate a muncii și de asigurare a calității muncii lor cu cei din România, dacă un fermieri din România primește subvenții pentru fiecare hectar de teren arabil, pentru animalele pe care le crește și le îngrijește în gospodăria sa? Și acest ajutor nu este unul simbolic. Acest ajutor este capabil să acopere, practic, toate cheltuielile necesare pentru a rambursa munca propriu-zisă a acestor fermieri, a acestor țărani, astfel încât tot ce produc fermierii din România, tot ce vând acești oameni este, practic, profit din activitatea lor cu care-și pot asigura lor și lucrătorilor pe care-i angajează un salariu decent, o calitate a vieții care să-i motiveze să rămână acolo unde sunt ei și să muncească în continuare la pământ, să muncească în continuare pentru a dezvolta agricultura din România. În Republica Moldova nu există astfel de subvenții; nivelul de subvenționare a livezilor, a terenurilor arabile, a șeptelului de animale este aproape de zero și în aceste condiții este evident faptul că producătorul agricol din Republica Moldova pentru a fi în câștig trebuie să-și vândă producția sa la niște prețuri mult mai mari decât cele pe care le pot cere și primi fermierii din România, din Bulgaria, din Polonia și din multe, multe alte state ale Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Dezamăgirea electoratului din Republica Moldova e atât de mare că deseori alegătorii spun fie că ar trebui să vină cineva din afara Republicii Moldova să administreze treburile acestui stat, fie că, totuși, ar fi o ieșire din situație dacă vin tinerii, cei care s-au afirmat peste hotare. Are sorți de izbândă unul din aceste două scenarii?

Dorin Dușceac: „În privința revenirii tinerilor sau a unei reveniri masive a migranților din afară înspre Republica Moldova nu este bine să ne facem prea multe iluzii. Nu s-a constatat în ultimele secole o revenire masivă a populațiilor emigrate pe motive economice.”

Europa Liberă: Deci, este exagerată această miză a votanților din Moldova că vor veni reprezentanții diasporei, vor lua frâiele în mână și vor conduce statul pe calea cea bună și dreaptă?

Dorin Dușceac: „Exact. Este exagerată, este ceea ce americanii numesc o gândire care este mult prea optimistă și se bazează mai mult pe dorința de a vedea ceva realizat decât pe o analiză corectă și reală a situației. Un astfel de retur masiv al migranților moldoveni nu se va întâmpla și trebuie să ne poziționăm de pe acum anume într-o astfel de logică.”

Europa Liberă: Asta înseamnă că migranții moldoveni, unii dintre ei care ar fi de mare folos aici, în Republica Moldova, nu mai trăiesc cu gândul că ar putea ei chiar să fie colacul de salvare a țării lor?

Dorin Dușceac: „Marea majoritate a migranților aflați în țările occidentale nu-și văd realizabilă o întoarcere propriu-zisă la modul fizic.”

Europa Liberă: De ce?

Dorin Dușceac: „Fiindcă au locuit deja de mulți ani acolo unde se află ei, fiindcă familiile lor se află în țările respective, copiii lor au început să învețe în școlile din Italia, din Franța, din Statele Unite și ar fi foarte dificilă o reintegrare a acestor copii în sistemul educațional din Republica Moldova. Beneficiile pe care le-ar avea familiile respective reîntoarse în Republica Moldova ar fi cu mult mai mici decât beneficiile unei rămâneri în străinătate.”

Europa Liberă: Dar cineva trebuie să facă un sacrificiu pentru ca să se schimbe în bine lucrurile în Republica Moldova, dle Dușceac?

Dorin Dușceac: „Faptul că acești oameni rămân acolo nu înseamnă că ei nu fac în continuare sacrificii, fiindcă Republica Moldova este menținută la un nivel de plutire anume datorită remitențelor care ne vin în fiecare an și care sunt egale cu o treime din Produsul Intern Brut în această țară. Respectiv, existența unei economii, așa cum este ea cu multe dificultăți, se datorează în mare parte inclusiv acestor remitențe și asta reprezintă deja un sacrificiu; nu este simplu pentru aceste familii…”

Europa Liberă: Dar actorii politici pot face acest sacrificiu pe care îl așteaptă cetățeanul în favoarea interesului național?

Dorin Dușceac: „Bineînțeles că pot, dar nu neapărat o fac. Și cred că asta explică starea de lucruri în care ne aflăm; în mare parte este o urmare a faptului că ceea ce este posibil nu e neapărat ceea ce este făcut în practică. Pentru mulți din actorii politici de la noi cel mai bun lucru pe care ar putea să-l facă ar fi să plece pur și simplu din politică, nu neapărat din Republica Moldova, că și așa avem un exod prea mare al populației, dar ar fi bine să mai plece din politică.”

Europa Liberă: Dar, apropo, politicienii nu abandonează Republica Moldova?

Dorin Dușceac: „Fiindcă majoritatea, marea lor majoritate se simt foarte bine aici, fiind beneficiarii direcți ai unor scheme pe care tot ei le-au pus la cale, din care tot ei au tras foloase materiale, promovându-și interesele lor de ordin personal și, așa cum ziceam, ar fi bine ca mai ales acești politicieni care vorbesc ziulica întreagă despre o reînnoire, despre reforme, despre o renaștere a societății de la noi să fie ei primii care să dea exemplu și, pur și simplu, să plece din politică.”

Europa Liberă: Cât de mult se minte sau se amăgește într-o campanie electorală?

Dorin Dușceac: „Într-o campanie electorală se minte… sunt spuse foarte multe neadevăruri. Este o realitate nu doar în Republica Moldova, este o caracteristică a societăților democratice, însă la noi…”

Europa Liberă: Dar pentru că vorbim de Republica Moldova, cetățeanul va trebui să facă diferență – unde e adevăr și unde nu e adevăr. Cum să se descurce un simplu cetățean?

Dorin Dușceac: „De exemplu, privilegiind sursele de informare obiectivă. Este un lucru delicat, dificil în condițiile în care piața mediatică de la noi nu este deloc una liberă, regulile de joc sunt cele care sunt dictate de cele mai multe ori de clasa politică sau de anumite interese de ordin financiar, dar chiar și așa există, totuși, în epoca internetului posibilitatea de a se informa într-un mod obiectiv, într-un mod echidistant prin efectuarea acelei trieri pur și simplu a informației care ajunge la fiecare cetățean. Este un lucru greu, necesită o autoinstruire, necesită un efort particular destul de important care nu este de neglijat, bineînțeles, dar este un exercițiu obligatoriu dacă acești oameni doresc să nu fie manipulați, să nu fie mințiți în continuare de către politicieni și de către cei care sunt în jurul politicienilor și care dictează de cele mai dese ori mersul lucrurilor.”

Europa Liberă: Deci, într-un cuvânt, importanța acestor alegeri parlamentare din toamnă rămâne a fi?

Dorin Dușceac: „Una crucială, absolut.”

Europa Liberă: Așa se spune de 26 de ani, de la proclamarea independenței Republicii Moldova, că e crucială, se decide o dată și pentru totdeauna pe ce cale trebuie să meargă Moldova, se hotărăște acum cine merită să ducă statul acesta în continuare și pe ce cale…

Dorin Dușceac: „Da, elementul nou, este, după părerea mea, faptul că pentru prima dată un curent care dorește realipirea Republicii Moldova la România va fi unul de primă importanță.”

Europa Liberă: Și vine un alt adversar politic de-al Dvs. și spune că doar apropierea de Federația Rusă e cea mai avantajoasă și iarăși discuțiile o să se cramponeze la acest subiect?

Dorin Dușceac: „Diferența între ei și noi, unioniștii, este că noi vom învinge și se va întâmpla cu votul celei mai mari părți a populației din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Asta așa ați vrea Dvs.

Dorin Dușceac: „Și așa va fi!”

XS
SM
MD
LG