«Italia față cu moștenirea anilor Berlusconi», este titlul cu care își deschide Le Monde, în Franța, numărul de astăzi, încă din prima pagină, Le Monde analizând felul în care dreapta italiană trebuie acum să se recompună.
Este ceea ce afirmă și site-ul Politico, care consideră că Giorgia Meloni e personajul politic care va profita cel mai mult de dispariția “Crocodilului” și care acum își va consolida puterea.
De altfel, ziua de azi este zi de doliu național în Italia, pentru cel pe care La Repubblica îl numește "primul autentic lider populist din Occident”: Silvio Berlusconi.
„Tratament de favoare”
Tot așa, Il Post decriptează faptele pentru cititori: funeralii de stat și o zi de doliu național, azi, 14 iunie. “Este o decizie a guvernului care nu avea în sine nimic evident”, constată Il Post, deoarece:
„Nu s-a întâmplat niciodată în istoria Italiei să fie decretat un doliu național pentru un politician care și-a asumat doar rolul de prim-ministru și niciodată pe cel de președinte al Republicii.”
Presa de stânga este de asemenea dezlănțuită. Il Fatto Quotidiano găsește că “beatificarea” lui Berlusconi este un scandal: “Suntem o țară cu memoria scurtă, o țară care slăvește infractorii.”
Il Fatto Quotidiano enumeră câteva titluri din presa italiană tradițională, pe care o numește “câinii de pază ai puterii”: „Italia tristă fără Berlusconi” (Corriere della Sera); „Cavalerul Berlusconi era o barieră în calea extremismului. A reușit un miracol politic: să-și facă libertatea să coincidă cu cea a Italiei” (editorialul din Foglio); „Ciao, Cavaliere” (La Stampa); „Visul italian” (Il Messaggero) “Ultimul cavaler” (Il Giornale), „Morto Silvio. Nu vom mai avea un altul” (Libero).
Presa internațională folosește de asemenea tonuri diferite. Astfel, El Pais în Spania are un editorial (“Adio precursorului trumpismului”) despre populism și politica văzută ca spectacol. Scrie El Pais: “Putem spune că Berlusconi a inventat Trumpismul înainte de Trump și că a știut să tragă sforile după ce a moștenit o Italie dărăpănată de scandalurile de corupție și a transformat-o după chipul și asemănarea lui. El a făcut posibilă actuala coaliție condusă de neofascista Giorgia Meloni, care a declanșat o undă de șoc în Europa.”
Cum se poate prăbuși imperiul lui Putin
La Londra, The Daily Telegraph estimează că sfârșitul imperiului lui Putin ar putea surveni foarte brusc:
“Istoria ne spune că o umilire în străinătate îi poate repede face pe dictatori să piardă controlul acasă. Foarte rapid asta duce la haos. Experții n-au prezis căderea imperiului sovietic. Dar nici conducătorii URSS-ului. Milioane de oameni au doborât imperiul sovietic spărgând granițele și sfidând ceea ce anterior păruseră forțele invincibile ale statului totalitar. Privind în urmă, prăbușirea apare ca inevitabilă. Dar ea era atunci de neimaginat pentru majoritatea oamenilor – până când s-a întâmplat, brusc, cu adevărat.
Acesta apare ca un model aproape invariabil, fie în căderea imperiilor, fie în revoluțiile din interiorul statelor totalitare. Nimeni nu se aștepta la o revoluție franceză care să-l ducă pe Ludovic al XVI-lea la ghilotină. Nimeni nu se aștepta ca o rebeliune a clasei superioare la Palermo în 1848 să dea peste cap întreaga Europă. Cine ar fi crezut că sinuciderea unui amărât de vânzător de legume în Tunisia în 2010 ar putea declanșa revoluții în lumea arabă? Imperiul german s-a prăbușit în 1918 la doar câteva luni după ce aproape că învinsese în Primul Război Mondial. Apoi, cu toate că ieșiseră învingătoare din cel de-al Doilea Război Mondial, imperiile francez și britanic au început să se destrame exact în momentul în care Parisul și Londra plănuiau noi parteneriate coloniale.”
Iar Daily Telegraph prezice efectele prăbușirii Rusiei: “China e pregătită să preia fostele ei posesiuni asiatice cucerite de Rusia în secolul al XIX-lea, iar Japonia, Turcia și ați vecini au, de asemenea, pretenții. Cea mai bună șansă a poporului rus de a avea un viitor mai strălucitor ar fi să devină un stat-națiune post-imperial democratic, respingând ambițiile imperiale ale lui Putin și ale celor ca el.”
Parlamentul European ar putea crește cu 11 deputați anul viitor
Este ceea ce informează, de la Bruxelles Politico, care scrie că viitorul Parlament European, după alegerile de anul viitor, ar putea avea 716 deputați, în loc de 705 actualmente, în urma unei propuneri a comisiei pentru afaceri constituționale a Parlamentului. Măsura este menită să mențină reprezentarea în legislativul european în pas cu schimbările populației.
Votul este prevăzut joi în plen, sau în cadrul Consiliul European (summitul UE) de la sfârșitul acestei luni. Conform noului acord, Spania și Olanda ar mai primi câte doi deputați, câte încă unul suplimentar fiind de asemenea prevăzut pentru Austria, Danemarca, Finlanda, Slovacia, Slovenia, Letonia și Irlanda.
„O fată de la școala noastră a decis că ea se identifică ca o pisică”
Este ceea ce citim în același Daily Telegraph, care își deschide paginile în fața mărturiilor cititorilor care se izbesc de posibilele derive ale noii culturi “woke”.
De la impunerea afișării drapelului curcubeu în școli la tampoanele pentru bărbați, cititorii cotidianului Telegraph detaliază modul în care cultura woke le-a infiltrat viața de zi cu zi.
În funcție de ce parte a barierei e perceput, cuvântul woke este fie considerat o insultă, fie un compliment - și nu este un secret că cititorii Telegraph îl consideră în general o insultă.
Cotidianul conservator și pro-Brexit (care l-a avut pe Boris Johnson corespondent la Bruxelles) vorbește despre o criză ideologică care amenință multe din instituțiile britanice – de la Royal Air Force (RAF) acuzată că a discriminat 160 de bărbați albi în eforturile sale de a-și atinge „țintele de diversitate aspirațională” (“aspirational diversity targets”), de exemplu, până la înlocuirea unor opere de artă din muzee.
Pe tema pronumelor care trebuie să fie neutre, o profesoară, care a cerut ziarului să o lase să rămână anonimă, povestește despre o elevă a ei care „a decis că se identifică de acum înainte ca fiind o pisică”.
— «Acum trebuie să potolim băieții care „latră” la ea.»
Moartea scriitorului american Cormac McCarthy.
„Cunoscut pentru viziunea sa tulburătoare asupra umanității și abordarea sa dură și fără fard a violenței și a morții”, Cormac McCarthy, „unul dintre cei mai mari scriitori americani ai vremii”, a murit marți, la vârsta de 89 de ani, în casa sa din Santa Fe, New Mexico, relatează The Hollywood Reporter. Adaptarea la cinema a mai multor romane ale sale, în special „All the Pretty Horses” sau „No Country for Old Men” – al fraților Coen și care a câștigat patru premii Oscar – contribuise în mare măsură la notorietatea sa. A câștigat Premiul Pulitzer în 2007 pentru „The Road”, adaptat și pentru marele ecran.
