Ce titlu formidabil pentru o carte de rămas-bun, spre a intra în postumitate cu ochii larg închişi: Privirea de aproape, Junimea, 2023. Românul George Banu (22 iunie 1943, Buzău – 21 ianuarie 2023, Paris) şi-a pregătit ieşirea din scenă: „Această carte se doreşte a fi un testament – modest şi empiric – dar un testament de împărtăşit în numele cunoaşterii artizanale şi a memoriei personale care legitimează transmisia ca dar consimţit”, iar prietenul său parizian, dramaturgul Matei Vişniec, l-a însoţit îndeaproape: „Încercând să prefaţez cât mai sintetic textele reunite în acest volum, aş spune că ele sunt un fel de ultim autoportret al lui George Banu în calitate de om de teatru şi scriitor.”
Sunt 24 de texte în care „George Banu îşi povesteşte de fapt analizele, ceea ce îi permite divagaţii savuroase, dar şi crearea unui raport de intimitate, de complicitate cu cititorul” (Matei Vişniec), la care se adaugă – „În loc de postfaţă” – Teatru şovăielnic, în 6 secvenţe. Citez din eseul ce dă titlul volumului şi aud parcă aieve vocea molcomă a lui George Banu (pe care l-am cunoscut la Paris, ultima oară întâlnindu-l la Festival du livre, în primăvara lui 2022): „A privi de aproape este exerciţiul prealabil care, înaintea analizei unui program, sau a perceperii unei viziuni, constă în examinarea artei ca produs care, mai întâi, seduce sau decepţionează prin munca asupra a ceea ce constituie materia sa primă. (…) Există materia şi există ceea ce pictorul face din ea (…) – ceea ce se cheamă privirea de aproape” – idee ce consună cu afirmaţia marelui C. Brâncuşi: „Trebuie să te faci prieten cu materia, să o faci să vorbească în sensul binelui şi al frumosului” –, după care dezvoltă conceptul: „Privirea de aproape vizează de la bun început interiorul operei, temeliile sale artizanale care cheamă proximitatea şi atenţia acordată alegerilor individuale care, implicit, dezvăluie raportul unui artist cu resursele artei sale. (…) Lucrarea artizanală asociază materia şi subiectivitatea tratamentului: prin această asociere, privirea de aproape îl plasează pe cel care o adoptă în pragul operei şi a mărturisirilor implicite care, astfel, se dezvăluie”. (Mă opresc aici, deşi sunt tentat să citez tot textul, pentru a nu le nedreptăţi astfel pe altele, nu mai puţin incitante: „Din mers…”, „Punctum scenic”, „Unic şi meteoric”, „Gestul emblematic”, „Amprenta vocală” ş.a.)
…că tot vorbim de materie, teatrul este materia lui George Banu – numeroase personalităţi de pe mapamond, multe dintre ele apropiate de redutabilul critic teatral parizian (de pildă, Peter Brook, plecat şi el în 2022) se regăsesc în acest volum, surprinse nu doar în exerciţiul funcţiunii, ci şi în culise sau în discuţii private, ceea ce conferă scrierii date valoare de document, în egală măsură artistic şi uman. Ce bine-l prinde, à tout jamais, regizorul Andrei Şerban: „Era deschis şi curios ca un copil. Cu inima vibrând, cu mintea trează, el observa cu ochii plini de afecţiune.”
Nu era – este!
16 octombrie ’23
