Vechile tradiții se intersectează cu problemele actuale din întreaga lume creștină ortodoxă, acum, în zilele de 6 și 7 ianuarie, când credincioșii marchează Crăciunul. În plină pandemie, Crăciunul, sărbătoarea familiei, a comunității și a speranței, capătă înțelesuri speciale. Calendarul iulian (numit astfel după Iulius Cezar) a fost funcțional vreme de peste 1600 de ani, până în 1582, când a fost înlocuit de mai toată lumea cucel gregorian, pentru a compensa diferențele care apăruseră din pricina calculării imprecise a anului calendaristic față de cel astronomic. Unele țări ortodoxe l-au păstrat însă și după aceea. Rusia l-a abandonat în secolul XX, odată cu Revoluția bolșevică. Biserica ortodoxă rusă însă l-a păstrat.
Foc și gheață: Sărbătoarea Crăciunului ortodox în timp de pandemie

5
Garegin al II-lea, capul Bisericii Apostolice Armene, oficiază o slujbă religioasă în Ajunul Crăciunului ortodox, în ziua de 6 ianuarie. La slujbă nu a participat prim-ministrul armean Nikol Pașinian, întrucât Garegin ceruse anterior demisia sa pentru modul în care a gestionat recentul război în Nagorno-Karabakh. Catholicosul Garegin II s-a numărat printre criticii cei mai acerbi ai lui Pașinian, pe care l-a acuzat că a semnat un armistițiu rău pentru țară pentru oprirea luptelor din enclava Nagorno-Karabah și din jurul ei, în toamna lui 2020.

6
Credincioși ortodocși macedoneni în biserica Sfântului Clement din Ohrid în Skopje. Clement al Ohridului a fost unul dintre primii sfinții bulgari din Evul Mediu, unul dintre cei mai importanți și cunoscuți discipoli ai sfinților Chiril și Metodiu. Biserica care-i poartă numele ( sau, pe scurt Soborna Crkva) este cea mai mare biserică ortodoxă macedoneană și a fost sfințită în august 1990 la 1150 de ani de la nașterea sfântului patron.

7
Președintele rus Vladimir Putin participă la slujba de Crăciun într-o mică biserică de secol XIII de lângă Veliky Novgorod.

8
Creștini ortodocși păstrând distanța socială în biserica Sf. Sava din Belgrad, înaintea liturghiei de Crăciun.