Mi-a luat trei seri să-l citesc, și mai mult de trei săptămâni să revin (bucuros!), când la un fragment, când la altul, ca să mi-l apropriez, înainte de a-l prezenta la Cartea la pachet (în paranteză amintesc că primul om care mi-a vorbit de Milan Kundera a fost regretatul poet piatra-nemțean Aurel Dumitrașcu, hăt în 1990 – o dovadă a prieteniei, pasele de nume & titluri).
Nici clasicul studiu biografic – tonul îl dă o glumă a lui Emil Cioran: „E de necrezut că perspectiva de a avea un biograf n-a făcut pe nimeni să renunțe la viață” –, nici exegeză literară propriu-zisă – chiar dacă nu lipsesc analizele aplicate ale unor capodopere, cum ar fi Gluma, Viața e în altă parte, Cartea râsului și a uitării, Insuportabila ușurătate a ființei sau Nemurirea –, scrierea franțuzoaicei este, înainte de toate, o carte a prieteniei – Florence Noiville îi cunoaște pe soții Vera & Milan Kundera de peste 20 de ani –, ceea ce face ca totul să fie unul confesiv, iar textul, presărat cu tot felul de istorioare, să nu aibă nimic din patina statuii de bronz, și nici din ghipsul unei măști mortuare (romancierul ceh se stinge pe 11 iulie 2023; în scurt timp apare, la Gallimard, Écrire, quelle drôle d'idée!):
„Dacă ar trebui să-mi amintesc acum doar cinci trăsături de caracter relevante ale lui Milan Kundera, care ar fi acelea? Aș putea să repet cuvânt cu cuvânt cele cinci calități pe care le evocă el aici: neobișnuită discreție, noblețe sfioasă, simț al prieteniei, înțelepciune, simplitate. Aș adăuga încă una, a șasea, (...) dar nu-mi vine cuvântul în limba mea. Anglo-saxonii spun «non judgemental» pentru a numi pe cineva care nu judecă. Și, în fine, încă una, a șaptea, evidentă: umorul. Mai exact și cu cuvintele lui, «beția relativității lucrurilor omenești; plăcerea ciudată care decurge din certitudinea că nu există certitudine»”.
Oricâte amintiri sau secvențe de roman ar evoca Florence, nu uită să aducă în sprijin fie o vorbă a scriitorului (iar din când în când, și a Verei) spusă ca între prieteni, fie o poză (alături de Miloš Forman, Carlos Fuentes, Eugène Ionesco, Jean-Pierre Faye ș.a.), fie un desen al lui Milan (unele ajungând pe copertă, y compris a ediției românești), iar de cele mai multe ori un citat, ceea ce face ca volumul să poată fi citit dintr-o dublă perspectivă: așa cum îl vede jurnalista franceză pe autor, dar și Milan Kundera par lui-même. În acest sens, desprind din dialogul americanului Philip Roth cu cehul Milan Kundera – altminteri, doi mari prieteni, și unul și altul scoși din cursă pentru Premiul Nobel din motive ce țin de corectitudinea politică – această secvență magistrală: „Un roman este o lungă proză sintetică bazată pe un joc cu personaje inventate. Prin termenul sintetic vreau să spun că romancierul atacă subiectul sub toate unghiurile, într-un mod cât se poate de complet. Este ironic, narațiune romanescă, fragment autobiografic, fapt istoric, zbor al fanteziei: forța sintetică a romanului face din ele un tot, la fel ca vocile în muzica polifonică” (Shop Talk).
La un an fără zece zile de la moartea lui Milan Kundera, se stinge un alt gigant al literelor europene, albanezul Ismail Kadare (1936 – 2024); și unul și altul fac parte din acea categorie, tot mai rară în zilele noastre, de Alter Meister pentru care „Înțelepciunea romanului este de a avea întrebări pentru orice. Când Don Quijote a plecat să înfrunte lumea, această lume i s-a părut un mister. Iată moștenirea lăsată de primul roman european istoriei ce-i va urma. Romancierul îl învață pe cititor să înțeleagă lumea ca pe o întrebare. În această atitudine este și înțelepciune, și toleranță. Într-o lume construită pe certitudini sfinte, romanul e mort. Lumea totalitară, fie că se bazează pe Marx, sau pe Islam, sau pe orice altceva, este mai degrabă o lume a răspunsului decât una a întrebării. Romanul nu-și are loc în ea.” (Ibid.)
Nu-mi imaginez o lume în care romanul în general – și cele ale lui Milan Kundera, scrise în cehă și în franceză, în mod particular (un caz fericit de Double Je) – nu și-ar mai avea locul & rostul; o dată în plus, studiul lui Florence Noiville, Milan Kundera: „Scrisul, ce idee!”, transpus românește de Florica Ciodaru-Courriol, mă face să cred că Civilizația Guttenberg este departe de a se stinge, chiar dacă marii maeștri plecă, vai! unul după altul.
29 iulie ‘24
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
