Facultatea avea 17 catedre și o conferință de limbile clasice și circa 400 de studenți în fiecare an. Până în 1932 decan al Facultății a fost pr. Cicerone Iordăchescu, iar ulterior – Nicolae Popescu-Prahova.
Este de remarcat că corpul didactic al Facultății reunea personalități cu vederi politice care se excludeau reciproc. Astfel, titularul catedrei de Literatură religioasă modernă era prof. Ion Nichifor Crainic, cu convingeri de dreapta, iar catedra de Arheologie creștină și Istoria artei bisericești era condusă de prof. Petru Constantinescu-Iași, un simpatizant al stângii comuniste.
După transferul Catedrei lui Crainic la Universitatea din București în 1932, cursurile sale au fost preluate de prof. Ștefan Ciobanu, iar după suspendarea din învățământ a lui Constantinescu-Iași, catedra de Arheologie creștină a fost suplinită din 1935 de prof. Toma G. Bulat.
Din 1932, Conferința de Istorie a Românilor a fost transformată în Catedră, iar titularul acesteia, prof. Alexandru Boldur, a fost numit profesor agregat.
Mergând în întâmpinarea Facultății, Senatul Universități a dispus ca licențiații în teologie care intenționau să urmeze o carieră didactică să susțină la Catedra de Istorie a filosofiei și Pedagogie de la Chișinău examenele de pedagogie, metodologie și didactică. Certificatele eliberate erau recunoscute de Seminarul pedagogic din Iași, unde absolvenții trebuiau să dea doar probele practice înainte de a obține calificarea didactică necesară.
La Facultate studiau și tineri ortodocși din străinătate. În 1935 cursurile Facultății erau frecventate de doi ortodocși bulgari, un iugoslav și un sirian. Către același an, numărul total al licențiaților Facultății de Teologie s-a ridicat la 380.
Deținătorii licenței puteau urma studiile la doctorat. În 1935 la Facultate erau înscriși 7 doctoranzi.
