Linkuri accesibilitate

Explainer | De ce candidații la prezidențiale cer semnăturile moldovenilor?


În perioada 21 august - 20 septembrie, politicienii care vor să apară în buletine de vot trebuie să colecteze semnături de sprijin de la cetățeni.
În perioada 21 august - 20 septembrie, politicienii care vor să apară în buletine de vot trebuie să colecteze semnături de sprijin de la cetățeni.

Pe 21 august, Republica Moldova intră într-o nouă etapă electorală, în care toți cei care vor să devină candidați la prezidențiale vor aduna semnături de sprijin de la cetățeni. Candidații vor fi înregistrați în cursă doar dacă strâng minim 15.000 de semnături de la alegători.

Anul acesta, adunarea semnăturilor va fi mai ușoară pentru politicieni, asta pentru că noile prevederi ale Codului Electoral permit cetățenilor să semneze pentru mai mulți candidați (anterior era permisă semnarea doar pentru unul).

Mai mult, în premieră, semnarea se poate face și electronic, prin sistemul „Lista de subscripție electronică”, gestionat de Comisia Electorală Centrală (CEC). Autentificarea și semnarea se vor face cu semnătura electronică sau mobilă prin MPass, pe site-ul cec.md.

Pentru alegerile prezidențiale din acest an, toți candidații – fie că sunt desemnați de partide, blocuri electorale sau independenți – trebuie să adune între 15.000 și 25.000 de semnături de la cetățenii cu drept de vot, în perioada 21 august - 20 septembrie.

Dintre acestea, maxim 10.000 pot fi semnături electronice, restul trebuie adunate pe hârtie.

Semnăturile trebuie să provină din cel puțin jumătate dintre raioanele țării, inclusiv UTA Găgăuzia și municipiile Bălți și Chișinău, cu un minim de 600 de semnături din fiecare.

Cine adună semnăturile?

Candidații nu sunt cei care cer direct semnături, personal; asta fac membrii grupului de inițiativă, care se ocupă de întreaga campanie electorală a candidatului. Înregistrarea grupului de inițiativă e obligatorie pentru toți candidați.

Componența grupului de inițiativă este decisă de partid sau bloc odată cu desemnarea candidatului. Candidații independenți își aleg grupul de sine-stătător. Un grup de inițiativă trebuie să aibă între 25 și 100 de membri, care pot fi atât din partid, cât și din afară.

Membrii care adună semnături sunt denumiți „colectori” și vor avea legitimații speciale, pe care cetățenii le pot verifica.

De asemenea, grupul de inițiativă va primi de la CEC liste de subscripție - formulare speciale unde cetățenii vor semna, și doar semnăturile din aceste formulare vor fi valabile.

Termenul limită de depunere a documentelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă este 31 august, inclusiv.

Pe lângă semnătură, ce mai trebuie indicat?

Pe lângă semnătura, cetățenii vor trebui să mai indice numele, prenumele, adresa de domiciliu, datele din buletin, data nașterii și data semnării.

Ulterior, CEC verifică listele cu semnături și, dacă sunt validate, candidatul este oficial înregistrat în cursa pentru fotoliul de președinte.

Formarea grupurilor de inițiativă și colectarea semnăturilor sunt teste esențiale pentru candidați, demonstrând atât susținerea publicului, cât și abilitatea de a organiza campania electorală, care începe pe 20 septembrie.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Iurie Rotari

    Am început să lucrez în presă încă de pe băncile facultății, în 2016. Am absolvit școala de jurnalism la RISE Moldova și, în colaborare cu ei, eram reporter de investigații la ziarul SP din Bălți. Ulterior, am plecat pentru câțiva ani în România, unde am absolvit un masterat, am început un doctorat și am activat la un centru de cercetare de politică externă. Din mai 2024 sunt acasă, în calitate de reporter politic la Europa Liberă Moldova.

Previous Next

XS
SM
MD
LG