Cel puțin așa poate fi explicată declarația comună a celor trei guverne occidentale – SUA, Canada și Marea Britanie, care au avertizat, pentru prima dată în mod public, Republica Moldova că Rusia intenționează să influențeze alegerile prezidențiale din toamnă din Republica Moldova, este de părere Nicolae Negru.
Această declarație este „determinată de niște informații pe care le posedă aceste guverne și pe care nu le posedăm noi. Rusia complotează împotriva Republicii Moldova de câțiva ani deja, iar dezinformarea care o face e fără limite și de un cinism feroce”, a precizat analistul.
Totodată, semnalul celor mai mari state occidentale vizează nu numai Kremlinul, ci și anumite forțe politice din Republica Moldova care se declarată pro-europene, dar care acționează în interesul Moscovei.
„Se adresează probabil și societății din Republica Moldova, unor lideri politici, care își zic pro-europeni, care nu ar înțelege gravitatea a ceea ce se întâmplă în Republica Moldova și promovează niște acuze la adresa guvernării, repetând exact narativul forțelor pro-ruse”, spune Nicole Negru, care crede că acești politicieni ori sunt „orbiți de ură” ori nu conștientizează că fac jocul Moscovei.
Analistul nu exclude că în Republica Moldova deja se află persoane bine pregătite să organizeze dezordini și proteste, de aceea misiunea autorităților acum este „nu să aștepte alegerile, dar să le identifice și să le neutralizeze”.
„Aceste persoane care ar pregăti destabilizări, proteste în ghilemele, sunt supuse, subordonate. Ele doar nu acționează din propria inițiativă, sunt pregătite să acționeze atunci când li se va spune”.
Alte teme ale noului episod, înregistrat pe 20 iunie:
- Uniunea Europeană deschide negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Prima ședință va avea loc săptămâna viitoare, pe 25 iunie.
- Șefa statului a participat, în Elveția, la summitul pentru pace în Ucraina, unde a ținut un discurs.
- 10 procurori anticorupție și-au dat demisia, ca să nu treacă prin procedura de verificare a integrității.
- Dansatori și sportivi de performanță din Republica Moldova implicați în evenimente cu rezonanță propagandistică organizate de Federația Rusă.
Un episod nou al podcastului „Dincolo de Știri” este înregistrat în fiecare joi, la prânz, și este difuzat în fiecare vineri.
Podcastul este publicat pe site-ul Europei Libere, pe Spotify și pe YouTube.
Pentru a nu rata niciun episod, abonați-vă!