Însă cifra de 57 de mii de participanți la vot nu poate fi considerată întru totul relevantă și nu poate arăta ce opțiuni vor avea alegătorii moldoveni pentru alt scrutin important – referendumul din toamnă, unde cetățenii vor trebui să spună dacă vor ca R.Moldova să adere sau nu la Uniunea Europeană, mai spune Nicolae Negru.
La alegerile europarlamentare românești, la cele 52 de secții de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova, s-au prezentat circa 57 de mii de moldoveni cu cetățenie română. Majoritatea dintre ei, peste 55%, și-au dat votul pentru alianța PNL-PSD, aflată la guvernare în România.
Nicolae Negru mai consideră că rezultatele europarlamentarelor de duminica trecută sunt în avantajul R. Moldova, pentru că politicile UE vor fi decise, în continuare, de partide care au adoptat strategia de extindere comunitară, făcând posibilă aderarea altor țări.
Aceste partide, potrivit analistului, „au renunțat să mai recunoască sferele de influență ale Rusiei, din care făcea parte și Republica Moldova”, iar acest lucru i-a oferit șansa să devină țară candidat la aderare.
„Deși făceam parte din Parteneriatul estic nu aveam șanse de intrare în Uniunea Europeană. Iată că lucrurile s-au schimbat după 24 februarie 2022”, a precizat comentatorul.
Chiar dacă Parlamentul European va avea și deputați care reprezintă partide naționaliste sau eurosceptice, pro-ruse, acestea nu vor putea „împiedica realizarea strategiei de extindere” și mai cu seamă „nu vor putea împiedica ajutorul pentru Ucraina”, pentru că sunt în minoritate, în primul rând, și pentru că „euroscepticii vor acum să guverneze Uniunea Europeana, nu să o părăsească”, a mai spus Nicolae Negru.
Alte teme ale noului episod, înregistrat pe 13 iunie:
- Blocul politic „Victoria”/„Pobeda” al oligarhului fugar Ilan Șor a fost convocat la un al doilea „congres” al său la Moscova, la care și-ar fi stabilit strategia pentru a asigura eșecul referendumului privind aderarea Republicii Moldova la UE.
- Investigațiile Procuraturii Generale și implicațiile unui dosar penal pe numele lui Igor Gorgan, fost șef al Marelui Stat Major, suspectat de colaborare cu serviciile secrete ruse.
- Trei cetățeni moldoveni, reținuți la Paris, pentru că au desenat sicrie cu inscripția „Soldat francez în Ucraina”, au fost eliberați, dar vor munci în folosul comunității și vor plăti și amenzi.
Un episod nou al podcastului „Dincolo de Știri” este înregistrat în fiecare joi, la prânz, și este difuzat în fiecare vineri.
Podcastul este publicat pe site-ul Europei Libere, pe Spotify și pe YouTube.
Pentru a nu rata niciun episod, abonați-vă!