„Avem anumite sclipiri, lucrurile totuși încep să se echilibreze”, spune invitatul permanent al podcastului „Dincolo de Știri”, dar „de acum înainte trebuie pornit motorul economic la turații maxime”. Deși se anunță anumite creșteri, cu sprijin din partea partenerilor europeni, „e totuși puțin raportat la ce avem noi de recuperat. Adică trebuie ceva revoluționar. Și de unde încep revoluțiile? De la ...cadre...”, spune Nicolae Negru, referindu-se la așteptările față de potențialul nou premier.
Pentru analistul politic Igor Boțan, celălalt invitat permanent al podcastului, dincolo de faptul că anunțarea candidaturii lui Alexandru Munteanu, un anonim oarecum pentru publicul larg, a fost subită și a stârnit un val de curiozitate, nedumeriri, investigații, multe (inițial, cel puțin) nefavorabile, „această numire este mai degrabă cu conotație pozitivă decât negativă”.
Comentatorul remarcă faptul că potențialul premier, care s-a remarcat în calitate de investitor, economist, este o persoană din diasporă. „În condițiile în care unii, mulți, spun că plecarea oamenilor din Republica Moldova este un fel de bilă neagră pentru guvernare, iată că nu. Aproximativ 80% din diaspora au votat cu actualul partid de guvernământ și cred că acest gest pe care l-a făcut doamna președinte (de a-l propune pe candidat) confirmă faptul că diaspora devine și o forjerie de cadre pentru Republica Moldova”, consideră Igor Boțan, care exemplifică în acest sens și prin prestația apreciabilă a foștilor miniștri Marcel Spatari și Nicu Popescu, la fel reprezentanți ai diasporei.
Alte subiecte abordate în acest episod:
- Premierul Dorin Recean a anunțat că se retragedin viața politică, astfel încât nu va conduce viitorul Guvern și va renunța la mandatul de deputat. Dorin Recean a fost pe locul doi pe lista PAS la alegerile parlamentare din 28 septembrie. El a invocat motive personale, spunând că vrea să revină la afacerile sale. De ce a plecat, de ce-ar mai fi rămas? Cum este evaluată în mediul politic, dar și în societate în general, activitatea lui Dorin Recean ca prim-ministru?
- Curtea Constituțională a confirmat joi, 26 octombrie, alegerile parlamentare din 28 septembrie și a validat mandatele celor 101 deputați aleși. Cât de probabil este ca în noul Legislativ frontiera dintre fracțiunea partidului de guvernare și tot ce se va considera opoziție să fie la fel de pronunțată ca în precedenta legislatură?
- Din 15 octombrie, regiunea transnistreană, deja într-un regim de economisire drastică, urma să rămână din nou fără gaze. Într-un târziu, „Moldovagaz”, compania-fiică a gigantului rus Gazprom, responsabilă de furnizarea gazelor în Transnistria până la sfârșitul lunii martie 2026, a comunicat că din 17 octombrie, vor fi reluate livrările de gaze către regiunea transnistreană în volume suficiente pentru „asigurarea nevoilor tuturor categoriilor de consumatori”. Ce efecte asupra regiunii are acest joc al incertitudinilor și lipsurilor, dar și asupra malului drept al Nistrului?
- „România continuă să fie un aliat fidel al Republicii Moldova, avem un parteneriat strategic și vom ajuta cu absolut tot Republica Moldova în caz de atac/.../ Nu uitați că avem o lege prin care statul român, în caz de conflict, trebuie să asigure asistență cetățenilor români aflați în afara granițelor naționale...” a declarat șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad. Dar cum poate România, stat membru NATO, să ofere sprijin militar pentru apărare unui stat care nu este membru NATO? Și cum ar fi de imaginat la modul cel mai concret acțiunile de ajutor în acest sens?
În podcastul „Dincolo de Știri” explicăm și punem în context cele mai importante evenimente ale săptămânii împreună cu invitații noștri, analiștii Igor Boțan și Nicolae Negru. Un episod nou apare în fiecare sâmbătă dimineața, pe YouTube, Facebook și pe pagina noastră moldova.europaliberă.org.