Astfel poate fi explicată prezența celor peste 60 de oficiali europeni în cadrul celei de-a cincea ediții a Platformei de Parteneriat pentru Moldova, desfășurată la Chișinău, pe 17 septembrie.
„Mă refer, desigur, la România, Germania și Franța, care sunt inițiatorii acestei Platforme, dar au venit cel puțin 6 miniștri de externe – inclusiv al Poloniei, al Lituaniei, ai Țărilor de Jos. Asta vorbește despre faptul că partenerii noștri consideră important ca R. Moldova să poată supraviețui și războiului hibrid, și tuturor acțiunilor de destabilizare”, a menționat analistul.
Platforma de Parteneriat pentru Moldova a fost lansată în 2022, la Berlin, la inițiativa României, Franței și Germaniei cu scopul de a ajuta R. Moldova să facă față valului mare de refugiați ucraineni, care fugeau de războiul declanșat de Federația Rusă în țara lor. Totodată, prin intermediul acestei platforme, moldovenii au fost ajutați să facă față cheltuielilor enorme, pe care R. Moldova a trebuit să le suporte pentru energia termică și electrică, odată cu scumpirea acestora pe piața energetică externă, spune în continuare Nicolae Negru.
„Cetățenii ar fi plătit mult mai scump, de exemplu, pentru energie, dacă nu am fi avut acest ajutor și o parte din facturi au fost plătite din aceste ajutoare”, a precizat comentatorul.
Totodată, partenerii occidentali privesc amenințările Federației Ruse față de R. Moldova la pachet cu cele în care este vizată Ucraina, doar că mijloacele folosite de serviciile secrete ale Kremlinului sunt diferite, iar ajutorul oferit trebuie privit și din acest punct de vedere, mai spune Negru.
„Pe noi nu ne atacă cu rachete și cu bombe glisante, dar se întreprind alte acțiuni și pentru ele sunt alocate mijloace financiare enorme. Eu cred că faptul ăsta îi pune în mișcare, îi pune în gardă pe partenerii noștri și încearcă să ne ajute. Asta ar trebui să transmită un semnal și pentru cetățeni, și pentru clasa politică a Republicii Moldova”, afirmă analistul.
În cadrul celei de-a cincea ediții a Platformei de Parteneriat pentru Moldova, oficialii europeni au discutat cu autoritățile R. Moldova priorități de dezvoltare a statului și au planificat proiecte investiționale. Reforma justiției, lupta cu corupția, diversificarea resurselor energetice și protecția mediului, dezvoltarea economică și reforma administrației publice locale sunt principalele direcții pe care se va pune accent în următorii ani. Pentru realizarea obiectivelor, delegații au anunțat că vor oferi R. Moldova ajutoare și credite preferențiale în valoare de 380 de milioane de euro.
„Sunt lucruri de importanță fundamentală pentru Republica Moldova și faptul că s-au întrunit, că s-au discutat aceste direcții, demonstrează că Republica Moldova este monitorizată de către partenerii noștri, că ei înțeleg importanța evenimentelor care se apropie - a alegerilor prezidențiale și a referendumului și, în afară de asta, probabil ei observă acțiunile tot mai intense, tot mai agresive ale Rusiei aici în Republica Moldova”, a punctat în final Nicolae Negru.
Alte teme ale noului episod, înregistrat pe 19 septembrie:
- La Sankt-Petersburg are loc o adunare, numită Forumul Femeilor din Eurasia la care participă și deputata Marina Tauber, o deputată socialistă, Olga Cebotari, dar și guvernatoarea autonomiei găgăuze Evghenia Guțul. La forumul condus de două apropiate ale lui Vladimir Putin, doamnele care spun că reprezintă R. Moldova vor discuta „teme importante” pentru ceea ce organizatorii sau organizatoarele numesc „o nouă ordine mondială”.
- Statele Unite au impus noi sancțiuni pentru entități și persoane fizice din Federația Rusă, implicate în acțiuni de destabilizare politică, inclusiv în Republica Moldova.
- Comisia Electorală Centrală a decis să deschidă în Rusia doar cinci secții de vot pentru alegerile prezidențiale și referendumul de aderare la Uniunea Europeană. Reacția Moscovei, dar și a avocaților și urmăritorilor ei de la Chișinău.
- Iar Marele Stat Major al Armatei Naționale ar urma să rămână fără șef. Guvernul a propus comandantului suprem demiterea lui Eduard Ohladciuc. Ministerul Apărării a explicat că acestuia i-ar fi expirat contractul.
Un episod nou al podcastului „Dincolo de Știri” este înregistrat în fiecare joi, la prânz, și este difuzat în fiecare vineri.
Podcastul este publicat pe site-ul Europei Libere, pe Spotify și pe YouTube.
Pentru a nu rata niciun episod, abonați-vă!
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te