Linkuri accesibilitate

Narațiuni electorale | Cum și de ce frica de „elefantul din cameră” devine un instrument de campanie?


Autoarea podcastului „Pe Agendă”, Cristina Popușoi, și analistul politic de la București, Armand Goșu, în studioul Europei Libere. Pe ecran - experta și cercetătoarea spațiului ex-sovietic, Angela Grămadă.
Autoarea podcastului „Pe Agendă”, Cristina Popușoi, și analistul politic de la București, Armand Goșu, în studioul Europei Libere. Pe ecran - experta și cercetătoarea spațiului ex-sovietic, Angela Grămadă.

Unii actori politici din R. Moldova instrumentalizează în perioada electorală „un sentiment public, dominant” - cel al fricii de Rusia pentru „a-și crește profilul politic și pentru a obține mai multe voturi”, afirmă în podcastul „Pe Agendă”, analistul politic, Armand Goșu.

Fiind conștienți de teama care există în societatea moldoveană față de Rusia, unii candidații la alegerile prezidențiale din 20 octombrie vor „să mai vândă, de asta dată electoral, această frică de Rusia, amenințând Moldova cu un război”, spune istoricul și analistul politic de la București, Armand Goșu.

„Elefantul din cameră”

Discursurile electorale prin care unii actori politici răspândesc mesaje despre o așa-zisă militarizare a R. Moldova sau despre o potențială atragere (în consecință) a acesteia în război au răsunat de câteva ori înainte de alegerile pentru funcția de șef al statului, organizate odată cu un referendum despre integrarea europeană și într-un context de securitate complicat, dictat de războiul din Ucraina.

„În contextul acestui război, e dreptul populației într-un fel să se teamă și de lucruri văzute și de lucruri nevăzute. Ori experiența recentă sau mai îndepărtată a moldovenilor în relația cu Rusia e mai degrabă una negativă (...)”, explică Goșu, care e specializat în istoria Rusiei. În cuvintele analistului politic, Rusia în R. Moldova este asemenea elefantului din cameră, „pe care moldovenii se fac că nu-l văd”.

„Narațiuni de bătaie lungă”

Chiar înainte de începutul oficial al campaniei electorale, viitori candidați la prezidențiale precum Victoria Furtună, înregistrată ca independentă, amenințau că actuala putere de la Chișinău ar urmări să atragă R. Moldova în războiul din Ucraina.

Alți prezidențiabili, precum Irina Vlah, acuzau că achizițiile de armament sau planurile de construcție a unor noi obiective militare se fac pentru că „R. Moldova se pregătește de ceva”, implicit „militarizându-se”.

Angela Grămadă, expertă și cercetătoare a spațiul ex-sovietic, crede că, atunci când lansează astfel de mesaje, politicienii mizează, în primul rând, pe lipsa de informare a electoratului și vor să creeze și confuzie în rândurile acestuia.

Prin narațiuni de felul „militarizării”, sunt testați „actorii politici care pot deveni sau nu pot deveni acei cai de tracțiune pentru alegerile parlamentare din 2025”, crede Grămadă, care este președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale. Răspândirea unor narațiuni de acest fel face parte dintr-o strategie mai amplă și mai lungă, care nu țintește doar alegerile prezidențiale, dar și pe cele parlamentare de anul viitor din R. Moldova.

În opinia expertei Angela Grămadă, autoritățile moldovene ar trebui să explice cetățenilor „de ce un radar sau un sistem de apărare antiaeriană sau instrucțiuni pentru militarii moldoveni nu înseamnă că R. Moldova se militarizează sau că intră într-un conflict militar”, așa cum încearcă să sugereze unii politicieni.

Ce altceva mai puteți afla din această ediție „Pe Agendă” cu Armand Goșu și Angela Grămadă:

  • Pe ce reacții ale alegătorilor mizează politicienii atunci când lansează narațiuni despre o așa-zisă militarizare a R. Moldova?
  • De ce încercările de modernizare ale Armatei Naționale sunt tratate de unii actori politici ca tentative de militarizare sau chiar de intenții războinice?
  • Cât de des vorbesc politicienii moldoveni despre neutralitate în campanii electorale?
  • Cine și de ce este interesat să creeze confuzia dintre aderarea la UE și aderarea la NATO?
  • Cum se explică reticența majorității prezidențiabililor de a vorbi despre NATO și colaborarea cu alianța Nord-Atlantică?

„Pe Agendă, cu Cristina Popușoi” este un produs al Europei Libere, în care invitați de prestigiu sunt intervievați săptămânal în studioul nostru din Chișinău. Cu un episod nou publicat în fiecare miercuri, aduce 30 de minute de întrebări și răspunsuri la ordinea zilei pentru orice spectator din R. Moldova. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Europa Liberă Moldova și pe site-ul moldova.europalibera.org.

  • 16x9 Image

    Cristina Popușoi

    Fac parte din echipa Europei Libere Moldova din august 2022. Sunt jurnalistă specializată în afaceri europene și politică, licențiată în jurnalism și științe ale comunicării. Înainte de a veni la Europa Liberă, am lucrat la Radio Chișinău și TVR Moldova.

XS
SM
MD
LG