Articol semnat de Ben Knight pe site-ul DW în traducerea lui Lucian Ștefănescu.
Magdalena Sodomkova nu știe sigur dacă spargerea casei ei avea ceva cu subiectul la care lucra, „dar e straniu, nu credeți?”
„I-am dat telefon colegului meu duminică seara: ‘Am un material foarte bun, și nu vreau să-l țin acasă pentru că nu mă simt în siguranță’. 12 ore mai tîrziu, cineva mi-a spart apartamentul. Mi-au luat computerul, aparatele foto, reportofonul, cardurile flash. OK, poate e doar o întâmplare, doar o spargere obișnuită, dar ... wow.”
Jurnalista cehă, care a vorbit la Simpozionul FOME despre Media de la Berlin săptămâna trecută, lucra la un documentar radio despre corupția din justiție. O săptămână mai devreme, un interviu cu poliția s-a transformat într-un avertisment.
„Voiam să-i fac să vorbească, dar n-au vrut să fie citați, nu voiau microfoane, le era frică”, își amintește ea. „Le-am spus: ’Sînteți polițiști și vă e frică’?, și ei au răspuns: ‘Ție ar trebui să-ți fie frică’. I-am întrebat ‘De ce?’ ‘Păi, s-ar putea să-ți spargă apartamentul.’ Și la o săptămână s-a întâmplat.”
În aceeași săptămână, Sodomkova a citit despre asasinarea lui Jan Kuciak, jurnalistul slovac care a fost aparent victima unui asasin plătit în februarie, după ce a investigat acuzațiile de fraudă fiscală împotriva unui important om de afaceri cu legături la cele mai înalte nivele ale guvernului slovac.
E o rădăcină ironică în întîlnirea neliniștitoare a lui Sodomkova cu poliția din Praga. Motivul pentru care a început să lucreze pe cont propriu ca jurnalist de investigație e că în 2015 a fost dată afară din slujba pe care o avea la o revistă patronată de Andrej Babiš, pe atunci ministru de finanțe, acum premier al Republicii Cehe.
Este același Andrej Babiš ale cărui companii sînt anchetate de poliția cehă și de Oficiul European Anti Fraudă (OLAF) pentru că a luat în mod ilegal subsidii de la Uniunea Europeană, și care din cauza asta nu are o slăbiciune prea mare pentru jurnaliști interesați de justiția din Cehia. (Pînă la urmă nici nu trebuie foarte îngrijorat: lui Sodomkova i s-a spus că documentarul ei nu va mai fi dat la radio).
Ștrangularea ziarelor cehești de către Babiš a fost lentă. Lui Sodomkova, care a lucrat șapte ani la „Mlada Fronta DNES”, unul din cele mai mari ziare din țară, i s-a spus într-o zi că articolele ei sînt prea lungi și complicate. „De ce nu scrii despre mâncare, sau despre modă?”, i-au sugerat editorii ei. „Și am observat manipularările: oamenii erau puși pe liste negre ca să nu le putem lua interviuri.”
Apoi a fost trimisă să scrie un articol despre traiul bazat pe reciclare al oamenilor săraci de la țară. „Eram deja bănuitoare, pentru că noi n-am scris niciodată despre ecologia în Republica Cehă”, spune ea. „Și mi-am dat seama că Babiš voia să publice revista pe hărtie reciclată, și voia să jutifice asta ca pe o măsură ecologică. Așa că le-am spus: ‘Deci vreți să mă folosiți abuziv ca jurnalist, și va urma ca eu să-i folosesc abuziv pe oamenii de la țară?’ Și am început să fac scandal”
În cele din urmă șeful ei i-a spus în față: „‘Sînt reguli noi și dacă nu te adaptezi la regulile noi o să fii dată afară’. Știți, asta e ceva de pe vremea comunismului”, e explicat Sodomkova.
Oligarhizarea presei
Eroziunea libertății presei în Europa de est e deja bine instituită, dar situația din Republica Cehă este fără precedent, spune Marius Dragomir, directorul Centrului pentru Media, Date și Societate (CMDS) de la Budapesta. „Au fost tot timpul politicieni sau partide politice conectați la companii care cumpără media, dar nu a existat niciodată un prim-ministru în funcție care să controleze media direct prin companiile lui.”, spune Dragomir.
Dacă ne uităm pe site-ul CMDS, aflăm că Babiš e implicat profund într-o rețea de companii de investiții controlate de diferiți oligarhi care au profitat de urmările crizei financiare din 2008, când companiile străine (cele mai multe din Germania) și-au vândut instituțiile media din Cehia. „Oamenii ăștia controlează aproape tot”, spune Dragomir. „Și din toate astea, primul-ministru controlează o bucată mare. Controlează cea mai mare editură, controlează cel mai mare post de radio din țară, și doar luna trecută a mai cumărat o editură.”
Ungaria are o poveste similară: și aici, oligarhi prieteni cu premierul Viktor Orbán s-au instalat la plecarea companiilor occidentale, luînd în mod virtual toate instituțiile de presă din țară în ultimii trei sau patru ani. Au făcut asta, spune Dragomir, în același fel că toate industriile care aveau nevoie de licențe de la stat în era post-comunistă au devenit subjugate acestor legături apropiate dintre politicieni și oameni de afaceri. „Tot ce are de-a face cu modul în care a fost creat statul după comunism e legat de modelul oligarhic, și media e în mod clar o mare parte din asta”, a spus Dragomir.
Iar legea, fie ea internă sau de la Uniunea Europeană, nu poate să facă nimic. „Am crezut că ar putea fi dificil, dar cazul Ungariei a arătat că, folosind trei sau patru oligarhi, se poate cumpăra totul în țară, începând cu presa națională și ajungînd la cea la locală - ziare locale, ziare regionale, practic totul”, adaugă Marius Dragomir.
Efectul asupra conținutului a fost un „dezastru”, adaugă el; „toate monitărizările arată o înclinație foarte clară spre guvern, dar, mai important, împotriva dușmanilor guvernului, cum e miliardarul american de origine maghiară George Soros. Totul e acoperit în mod precar și părtinitor.”
Toate astea au loc, întîmplător, în chiar inima Uniunii Europene, pentru că statele membre urmează principiul subsidiarității, care înseamnă că au dreptul să-și administreze propriile legislații legate de media. Virtual fără nici o putere, Bruxelles-ul e redus la a oferi declarații politice de protest, și la a spera că legile antit-trust ar putea sparge monopolul. (LȘ)
