Că Dumnezeu i-a pus mâna în cap lui Ilya (Ilie) Bogdesco (20 aprilie 1922 – 29 martie 2010), nu-i nici o îndoială – până şi în numele său se aude «Бог» (Dumnezeu; să nu uităm că buneii noştri de la sate mai folosesc formula de mulţumire „Bogdaproste”, care vine de la «Бог да прости!»); atât că în ţara declarat ateistă (viitorul pictor se naşte în Butuceni, Râbniţa, orăşel din Transnistria, devenită în 1924 RASSM), lucrul acesta se poate întoarce împotriva omului (şi chiar s-a întors! – în 1933, familia Bogdesco este deportată în regiunea Viatka din Rusia, iar în 1938, taică-său este executat ca „duşman al poporului”). Destinul s-a arătat totuşi clement cu Ilya/Ilie – înrolat în 1942 în rândurile Armatei Sovietice, nu este trimis pe front, ci într-o unitate auxiliară deservind trupele de pe linia întâi; între 1946 şi 1951, îşi face studiile la Facultatea de grafică a Institutului de Pictură, Sculptură și Arhitectură „Ilia Repin” din Leningrad, devenind membru titular al UAP din RSSM; odată întors la Chişinău în 1953, face o fulminantă carieră pe plan profesional şi social, ajungând în 1972 Președinte al Comitetului de conducere al UAP din RSSM, funcţie în care va rămâne preţ de câteva mandate. Laureat a numeroase premii unionale şi internaţionale, decorat cu cele mai importante distincţii de stat ale URSS, Ilya Bogdesco este considerat pe bună dreptate părintele graficii de carte din Moldova, meleag pe care-l părăseşte, dintr-un motiv sau altul, în 1992, stabilindu-se la Sankt Petersburg, oraşul studenţiei sale, unde nu se va mai simţi însă ca acasă, chiar dacă onorurile & funcţiile au venit, cu oarece întârziere…
Fascinantă, expoziţia de grafică a lui Ilie Bogdesco vernisată miercuri, 3 mai, în Sala Mare a Muzeului Naţional de Artă din Chişinău, în prezenţa unui public numeros. Nu-i voi cita pe cei câţiva vorbitori – Natalia Şalaghinov, curatorul expoziţiei; dr. hab. Tudor Stăvilă; nu în ultimul rând, Tudor Zbârnea, directorul MNAM –, suficient să aruncaţi o privire, prin „ferestrele” unor fotografii realizate de maestrul Iurie Foca, pentru a vă conecta la eveniment, unul major, şi nu doar în contextul jubileului de 100 de ani ai maestrului (ierte-mi-se jocul de perspective – dacă mă uit la numele de Ilie BOGDESCO, văd şi cifra 100, de la I-ul prenumele, căruia i se adaugă doi de O). La rându-mi, pot să spun că am crescu cu grafica lui Bogdesco, că-i vorba de Punguţa cu doi bani a lui Ion Creangă (1962, 1977), de Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift (1970, 1981), sau de Scrieri-le alese ale lui Constantin Negruzzi (1972, 1976). Mi-au scăpat, în acei ani formativi, gravurile maestrului la Don Quijote-le lui Cervantes, iar întâmplarea face că prin 2014 primeam de la cineva un semn de carte cu Don Quijote, personajul lui Cervantes, văzut de Ilya Bogdesco – gest ce avea să ajungă (se putea altfel?!) într-un vers: „ea se lasă pe mâna lui sigură în ce priveşte lecturile. semnul de carte/ a fost primul ei dar, să (i)-l pună atunci când va fi s-o… cum scrie la carte” (Liebestod). Or, a le vedea pe viu, gravurile la Don Quijote, este echivalent cu a contempla nişte pietre preţioase, tăiate şi şlefuite impecabil, şi încă folosind tehnicile unor Alte Meister (gravură pe aramă, linogravură etc.); de la Tudor Stăvilă citire: „Gravurile maestrului consacrate Cavalerului Tristei Figuri creează o asociere cu chipul lui Iisus Hristos, asemănare marcată de rădăcinile adânci ale umanismului. În toate ilustraţiile, Don Quijote apare diferit. Acesta întruchipează pasiunea şiş puterea, vitejia nelimitată şi credinţa nestrămutată în lupta pentru adevăr” – ceea ce-i va aduce pictorului supranumele de Cavaler al Gravurii.
