Linkuri accesibilitate

Ce trebuie să știe cetățenii români din R. Moldova care vor vota în turul doi al alegerilor prezidențiale românești


Alegătorii români din Republica Moldova vor avea la dispoziție trei zile ca să voteze în turul doi al alegerilor prezidențiale, anume de vineri, 16 mai, până duminică. La fel ca în primul tur, în R. Moldova vor fi deschise 64 de secții de votare.

Cine sunt cei doi finaliști din cursa prezidențială?

În confruntarea finală, se vor duela primarul Bucureștiului, pro-europeanul Nicușor Dan, care candidează independent, și liderul partidului de extremă dreaptă Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion.

În primul tur, desfășurat pe 4 mai, Nicușor Dan a obținut cele mai multe voturi în R. Moldova: 47.630, echivalentul a 52,63% din totalul celor exprimate, în contrast cu rezultatele din România, unde suveranistul George Simion a câștigat categoric.

În clasamentul general, liderul AUR a obținut în primul tur aproape 41%, iar Nicușor Dan – sub 21%, aproape de două ori mai puțin. Este cel mai mare decalaj în al doilea tur al prezidențialelor din România din ultimii 35 de ani, potrivit analiștilor.

Cine-i susține în R. Moldova?

Partidul de guvernământ din R. Moldova, Acțiune și Solidaritate (PAS), și președinta Maia Sandu au anunțat că îl susțin în turul doi pe Nicușor Dan, pe care-l descriu drept „o persoană care s-a angajat să ajute R. Moldova din funcția de președinte al României”.

La dezbaterile electorale, Dan a pledat pentru strângerea legăturilor energetice, economice și de transport cu R. Moldova, în timp ce Simion a menținut o politică a condiționării sprijinului pentru R. Moldova.

Înainte de primul tur, PAS își îndemnase susținătorii să voteze pentru candidatul coaliției de guvernare de la București, Crin Antonescu. Acesta s-a clasat pe locul doi în R. Moldova, fiind urmat abia apoi de Simion, pe trei.

La Chișinău, Simion este susținut de partidul extraparlamentar „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc.

Fiind considerat un risc de securitate după numeroase demonstrații unioniste și altercații cu poliția în anii 2009 – 2018, Simion a fost expulzat din R. Moldova și are interdicția de intrare în țară. Cererea sa de a-i fi anulată va fi examinată de o instanță de la Chișinău chiar a doua zi după alegeri, pe 19 mai.

Când și unde se poate vota?

La fel ca și în turul întâi, în afara României scrutinul va dura trei zile. Astfel, cele 64 de secții de votare din R. Moldova vor fi deschise începând de vineri, 16 mai, și până duminică, 18 mai, între orele 7:00 și 21:00.

Cele mai multe secții de votare, 38 la număr, vor activa în centrul R. Moldova, dintre care 20 – la Chișinău, cu patru mai multe decât la alegerile prezidențiale anulate din noiembrie 2024.

Pentru locuitorii din nordul țării vor fi organizate 18 secții de votare, cu una mai mult. Cele mai puține vor fi în sud – opt.

De altfel, R. Moldova este printre țările în care România deschide cele mai multe secții de votare, după Italia, Spania, Marea Britanie, Germania și Franța.

Cu ce acte se votează?

Cetățenii români pot vota în baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării.

Este vorba de cartea de identitate fizică sau electronică, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul, inclusiv cel electronic, diplomatic, de serviciu sau simplu.

Prezență-record în primul tur

În primul tur al alegerilor prezidențiale românești, din 4 mai, în R. Moldova au votat 90.851 de alegători. Astfel a fost depășit recordul de aproape 81.000 stabilit în primul tur al alegerilor prezidențiale anulate, din 24 noiembrie 2024.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Camelia Babeica

    Am absolvit Jurnalism și Științe ale Comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și am prins ceva experiență prin internship-uri în presa locală. Din noiembrie 2024, sunt bursieră în programul Regional Reporting Fellowship la Europa Liberă Moldova. Aici fac de toate: explic, scriu povești, urmăresc ce se întâmplă și încerc să găsesc răspunsuri la întrebările care contează.

XS
SM
MD
LG