Linkuri accesibilitate

Cazul refugiatei ucrainene jefuite ajunge în instanță | O întrevedere agitată a Maiei Sandu cu alegătorii, virală pe rețele


Președinta Maia Sandu la o întrevedere cu locuitorii satului Răuțel, raionul Fălești, iulie 2022
Președinta Maia Sandu la o întrevedere cu locuitorii satului Răuțel, raionul Fălești, iulie 2022

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețele? Aflați dimineața la Europa Liberă.

Ştirile presei moldovene

  • Patru persoane au fost trimise pe banca acuzaților pentru deposedarea unei refugiate din Ucraina de sume de bani echivalând cu aproximativ trei milioane de lei, relatează Ziarul de Gardă, citând Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. La 20 iulie, procuratura a spus că a finalizat ancheta și a trimis dosarul în instanță. Cei patru, trei bărbați și o femeie, sunt acuzați de jefuirea unei locuitoare a Odesei, pe 12 martie, când unul dintre inculpați o aducea cu mașina la Chișinău, după ce vameșii de la Leușeni nu i-au permis refugiatei să intre cu banii în România. Inculpații au fost judecați anterior pentru escrocherii, furturi și huliganism.
  • Cele două alerte false cu bombă de la Aeroportul Internațional Chișinău, care au cauzat evacuarea călătorilor pe 20 iulie, au ridicat la 8 numărul acestor alerte la aerogară în numai o săptămână, relatează portalul Newsmaker. Compania aeriană „Flyone” a anunțat că, din cauza alertelor, a fost anulată cursa Chișinău-Amsterdam-Chișinău. Alertele false de miercuri au mai vizat primăria capitalei, mănăstirea Ciuflea, Parcul Ștefan ce Mare. Autoritățile nu știu cine se află în spatele valului de sute de alerte, care paralizează activitatea a numeroase instituții în ultimele săptămâni.
  • Fostul președinte, Igor Dodon, a avertizat autoritățile cu răsturnarea de la putere, la iarnă, sugerând că opoziția va organiza proteste. Dodon a făcut declarația la ieșirea de la noi audieri ținute la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pe 20 iulie, relatează portalul Anticorupție. Reținut la sfârșitul lunii mai și cercetat în arest la domiciliu, fostul președinte respinge acuzațiile de îmbogățire ilicită și trădare, spunând că dosarele penale i-ar fi fost fabricate la indicațiile rivalei sale, președinta Maia Sandu. Anticorupție îl mai citează pe procurorul Petru Iarmaliuc, responsabil de dosarele lui Dodon, care a declarat într-o emisiune TV că este supus unor tentative de intimidare, dar că rămâne hotărât să ducă la bun sfârșit acest caz de rezonanță.
  • Mai mulți beneficiari ai programului „Prima Casă” au ieșit, din nou, la proteste, pe 20 iulie, fiind nemulțumiți de majorarea ratei dobânzii la creditele garantate de stat, relatează portalul TV8. Participanți la proteste cer micșorarea ratei dobânzii până la cota inițială, spunând că altfel nu vor putea face față cheltuielilor și că nici mecanismul de compensare anunțat de autorități nu-i ajută. Sunt afectați aproximativ 7 600 de beneficiari ai programului „Prima Casă” prin care guvernul a garantat credite imobiliare de 3,8 miliarde de lei.
  • Un studiu al Consiliului Concurenței din România citat de portalul Mold-street arată că, din cauza războiului din Ucraina, România a devenit datorită portului Constanța una dintre principalele căi de transport pentru mărfurile din Ucraina și Republica Moldova. Volumul mărfurilor transportate prin portul Constanța care au ca proveniență sau destinație R. Moldova a cunoscut o creștere de aproape 824 de procente.

Temele dezbătute pe reţele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook-ul moldovean monitorizat de Europa Liberă cu ajutorul aplicației CrowdTangle, au trezit cele mai multe reacții în ultimele 24 de ore postări ale presei despre un sondaj de opinie, sugerând că Igor Dodon ar întrece-o pe Maia Sandu în topul popularității.
  • Pe Istagram, sunt virale în ultimele 24 de ore imagini cu președintele rus Vladimir Putin lăsat să-l aștepte îndelung, într-o încăpere plină de reporteri, pe președintele turc pe Recep Tayyip Erdogan la întâlnirea celor doi din 19 iulie, la Teheran. Sunt virale și imagini de la o întrevedere agitată a președintei Maia Sandu cu locuitori din două sate din raionul Fălești, în care șefa statului a fost supusă unui tir de întrebări.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG