Ironia sorții, Beria însuși a ajuns să fie țintuit la stâlpul infamiei ca „dușman al norodului și al partidului”, „agent ticălos al imperialismului internațional”, „mârșav provocator” care a urmărit să pună în mod criminal mâna pe putere pentru a restaura capitalismul în Uniunea Sovietică.
La 13 iulie 1953, la Chișinău secretarul CC al PCM, D. S. Gladkii, a informat „activul republican de partid” despre hotărârea plenarei de la Moscova.
Beria era acuzat de secretarul comitetului orășenesc Chișinău de partid, V.Ia. Selivestrov, că sub pretextul fals al luptei împotriva încălcării politicii naționale, a încercat să semene dezbinare și vrajbă între popoarele URSS, să activizeze „elementele burgheze naționaliste” în republicile unionale. Mâna sa criminală îndrăznise să se ridice împotriva a tot ce era mai sfânt în țara Sovietelor. Din fericire, răsufla ușurat Selivestrov, planurile „mârșave ale înnăimitului capitalului internațional Beria” au fost descoperite și curmate la timp de Prezidiul Comitetului Central al partidului, iar dosarul cu privire la acțiunile sale criminale fusese predat Judecătoriei Supreme a URSS.
Printre cei care l-au înfierat pe fostul membru atotputernic al Biroului Politic și al Guvernului sovietic era și Iachim S. Grosul, „înlocuitorul președintelui Filialei moldovenești a Academiei de științe a URSS”. El informa „activul” că adunarea Filialei condamnase „acțiunile trădătoare” ale lui Beria și exprimase recunoștință conducerii PCUS „pentru demascarea și curmarea la vreme a acțiunilor lui criminale”. Savanții aprobaseră unanim hotărârea plenarei de la Moscova privind lichidarea cât mai grabnică „a urmărilor acțiunilor dușmănoase” ale lui Beria și cimentarea unității partidului și statului socialist. Grosul promitea că „învățații din republică, tot norodul moldovenesc, or întări și mai mult prietenia frățască cu noroadele Uniunii Sovietice, cu fratele lor mai mare – marele norod rus”.
Prin vot unanim, „activul republican de partid” a încuviințat „în totul și pe deplin” hotărârea plenarei CC al PCUS, care-i stabilise sentința lui Beria, și „a primit-o pentru a se conduce de ea și a o împlini întocmai”.
