Întâmpinat de președintele Hamal Abdel Nasser, de președintele Adunării Naționale Anvar Sadat și de prim-ministrul Ali Sabri, lui Hrușciov i s-a pus la dispoziție un tren special care l-a dus până la Cairo.
Împreună cu președintele Nasser, el a participat la momentul îndiguirii Nilului, la Aswan. Lui Nasser și vice-președintelui său, mareșalul Amer, le-a conferit titlul de Erou al Uniunii Sovietice. Prietenia sovieto-arabă atinsese cele mai înalte culmi.
La Assuan, Hrușciov a avut o întâlnire cu cei două mii de ingineri și tehnicieni sovietici care, alături de zeci de mii de muncitori arabi, lucrau la grandioasa construcție a digului și hidrocentralei.
URSS livra Egiptului tehnică și diverse utilaje. Printre întreprinderile care exportau în Egipt era și Uzina de utilaj electric din Bălți.
La încheierea vizitei, locuitorii noului sat Al-Kahir, pe care Hrușciov l-a vizitat, în semn de aleasă stimă, i-au dăruit un armăsar alb de rasă arabă.