Linkuri accesibilitate

Autoritățile vor să excludă dublarea funcțiilor de control în domeniul protecției mediului | PLDM a fuzionat cu Partidul Unității Naţionale


Autoritățile își propun să excludă dublările de funcții pe segmentul transportării produselor lemnoase, în domeniul protecției pădurilor și cel al gestionării deșeurilor. 
Autoritățile își propun să excludă dublările de funcții pe segmentul transportării produselor lemnoase, în domeniul protecției pădurilor și cel al gestionării deșeurilor. 

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineață de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • S-a încheiat ultima etapă a fuziunii Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) cu Partidul Unității Naţionale (PUN), scrie zdg.md. Duminică, 17 septembrie, în cadrul ședinței Consiliului Politic Naţional al PLDM a fost aprobat contractul de fuziune al celor două formațiuni politice. Tot în cadrul ședinței au fost aleși încă patru vicepreședinți ai PLDM: Iulian David, Lidia Sanduleac, Sergiu Burlacu și Ruslan Verbițchi.
  • Cheltuielile recurente stabilite pentru instanțele judecătorești pentru anul 2024 ar putea fi micșorate cu peste 1,5 milioane lei față de alocațiile precizate pentru anul curent, scrie bizlaw.md. Informația se regăsește în Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind aprobarea proiectului de buget al instanțelor judecătorești pentru anul 2024 şi estimărilor pentru anii 2025-2026.
  • Mai multe prevederi ale cadrului normativ care fac posibilă dublarea funcțiilor de control de către diverse autorități publice și administrația publică locală în domeniul protecției mediului vor fi revizuite, informează anticoruptie.md. În principal urmează a fi excluse dublările de funcții pe segmentul transportării produselor lemnoase, în domeniul protecției pădurilor și cel al gestionării deșeurilor. Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, problemele privind dublarea funcțiilor de control au fost, în mare parte, identificate de asociațiile de întreprinzători.
  • Lotul olimpic național al R. Moldova a obținut trei mențiuni de onoare la probele individuale și locul 4 la concursul de proiecte, în cadrul Olimpiadei Internaționale la Limba engleză, transmite tv8.md. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, mențiunile de onoare, la nivelul C1, în cadrul probelor individuale, au fost obținute de Paula Ghicov, elevă la Liceul de Limbi Moderne şi Management din Chișinău, Laura Vasilachi, elevă la Liceul de Creativitate şi Inventică „Prometeu-Prim” din Chișinău și Cătălina Miron, elevă la Liceul Teoretic „Ion Inculeț” din Vorniceni, Strășeni. Olimpiada se află la prima ediție și se desfășoară la București, România, în perioada 10 – 17 septembrie 2023.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook a devenit popular articolul unica.md despre faptul că doi soți din Moldova care produc cașcavaluri au obținut două medalii la competiția internațională de cașcavaluri „Mondial du Fromage” din Franța. Este vorba despre soții Piotr și Eudochia Chiriac care au un atelier de producere a brânzeturilor. Cei doi au obținut medalia de argint pentru cașcavalul Caciotta și bronz pentru Gulvet Delicatus.
  • Pe Instagram a trezit interesul internauților postarea tv8.md despre vizita celebrei actrițe din Statele Unite ale Americii, Kristin Davis, în Republica Moldova. Aceasta s-a întâlnit cu refugiații ucraineni. Kristin Davis este ambasadoare Bunăvoinței a UNHCR și de mult timp o susținătoare a drepturilor femeilor și o susținătoare a refugiaților din întreaga lume.
XS
SM
MD
LG