Aflu cu stupefacţie, de la preşedintele Uniunii Editorilor, Gheorghe Prini, şi de la editorul Iurie Bîrsa, că Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică (ANSP) a pregătit un proiect de hotărîre de Guvern, un soi de regulament sanitar, prin care să oblige editurile să-şi conceapă cărţile pentru copii după un calapod desuet şi ridicol.
Și iată că în timp ce Covid-19 a paralizat activitatea editurilor, care şi aşa aveau suficiente probleme din cauza pieţei mici şi subdezvoltate, ca şi cea din România, autorităţile, în loc să susţină cartea pentru copii prin programe ample de promovare a lecturii şi alte mecanisme, găsesc un pretext care ne va împinge și mai mult în brațele analfabetismului funcțional cronic.
Invocînd grija faţă de sănătatea copiilor, ANSP doreşte un fel de uniformizare şi le cere editurilor să respecte o anume mărime a caracterelor din cărţile pentru copii, un anume raport între text şi imagine, o anumită grosime a liniei pentru cărţile de colorat etc., adică le obligă să se conformeze unui design prestabilit. Bine, fraților, dar de când actul de creație trebuie reglementat? De unde așa idee? În ce fel afectează sănătatea copiilor originalitatea unei cărți? Există cumva vreun studiu ce ar arăta că unele probleme de sănătate sunt generate anume de designul cărţilor? Nici că se putea o inițiativă mai proastă în situația în care gadgeturile de tot felul împing cartea la periferia interesului copilului. Există reglementări cumva și în domeniul gadgeturilor, care sunt declarate nocive nu doar pentru vederea copiilor, dar și pentru dezvoltarea intelectuală a acestora? V-ați gândit că lectura este, de fapt, în aceste timpuri, privilegiul unui grup foarte mic de cetățeni: doar în jur de 12000 de persoane cumpără cărți constant în Moldova, conform unor date vehiculate de editori, iar suma investită pe cărți pe cap de locuitor în Moldova este de doar 1,7-2 Euro pe an, spre deosebire de 75 Euro în Germania? Că acest regulament sanitar va lipsi cartea pentru copii de orice farmec și de originalitate, subțiind rândurile potențialilor cititori?
Pot să vă spun că fără nişte cărţi deosebite pe care le-am avut în copilărie (îmi amintesc şi acum de o carte despre o cîrtiţă, editată în Cehia), nu aş mai fi devenit pesemne scriitor. Dacă nu-l atragi pe copil de mic cu o carte la fel de interesantă ca o tabletă sau un telefon mobil pe care îl are acasă, e puţin probabil acesta să citească ulterior cărţi. Iată care ar fi, după părerea mea, riscul cel mai mare al acestui regulament care rîvneşte uniformizarea.
Şi oare autorii acestui document sunt mai pricepuţi în ale design-ului decît profesioniştii de la edituri? Când au fost ultima dată prin librării să vadă ce cărți preferă azi părinții pentru copiii lor? Cine ar avea de câștigat de pe urma unui astfel de regulament? Cu siguranță nu piaţa de carte şi nici noi, societatea în întregime. Să fim serioși!
