Cartea „Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin”, de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov, a luat primul loc în cea mai prestigioasă competiție de publicații gastronomice din lume - Gourmand World Cookbook Awards 2020. Natalia Sergheev a discutat cu jurnalista Angela Brașoveanu despre premiu și rețeta albumului.
Angela Brașoveanu: „Pentru mine a fost o mare surpriză, mai ales când am primit prima scrisoare. Șeful sau directorul acestui mare eveniment și acestui premiu a găsit-o la standul României în China. Nici nu știam că a ajuns în China cartea noastră. Și a zis că l-a impresionat foarte mult și ar vrea s-o pună în concurs, că concursul acesta e cel mai mare din lume la capitolul cărți gastronomice și cărți despre vinuri și la capitolul Europa de Est și Design. Și, respectiv, a fost o preselecție, după asta a fost o selecție mai riguroasă deja, am intrat în shortlist în primii trei la capitolul Europa de Est și am primit ieri ultima scrisoare, că ei de obicei nu anunță câștigătorii înainte de înmânarea premiilor propriu-zise, dar din cauza COVID-ului au hotărât să ne aducă o veste bună. Ne-au anunțat și am fost extrem de surprinsă să fiu prima din această listă scurtă de premianți la capitolul cărți gastronomice din Europa de Est. M-am uitat și la ceilalți concurenți și mi-au plăcut foarte mult proiectele lor. Mi-ar plăcea desigur să fac cunoștință cu ei și să facem schimb de impresii și de experiență. Pentru editori evident că este o formă de vizibilitate mult mai mare și desigur că asta argumentează și vânzările, și gradul de notorietate, și reputația, la urma urmei. Pentru țară eu sper că am făcut, adică eu mi-am pus toată speranța și toată străduința să fac un lucru bun, dacă asta o să aprecieze și țara, o să mă bucur și eu.”
Europa Liberă: Dna Brașoveanu, cum s-a întâmplat că o jurnalistă și o gazdă de emisiune TV a decis să scrie o carte despre gastronomie?
Angela Brașoveanu: „Cred că la momentul acela era unicul proiect posibil. L-am început pe cont propriu, fără să știu în ce direcție o să ajung, adică direcția o știam, nu știam unde o să ajung. Și cu cât am înaintat în proiect, mi-am dat seama că este foarte complicat, dar mie îmi plac lucrurile complicate și, respectiv, l-am dus până la capăt.”
Europa Liberă: Dar care era partea complicată?
Angela Brașoveanu: „Partea complicată... Bine, noi am mers cu Rybaleov prin țară, am intervievat bătrânele, bătrânei, mămici, mătușele, am aflat rețete pe care și ei le uitaseră deja, care nu se mai fac. După asta a fost destul de greu să structurăm cartea și pe regiuni, și pe anotimpuri, și pe teme. Plus la toate, fotografiile nu sunt atât de ușor de realizat. A trebuit să cumpărăm produse, să facem, să testăm, să vedem cum iese, să rectificăm gramajul, să regândim anumite rețete și să facem fotografii, să facem o compoziție frumoasă, adică e destul de complex acest proiect, nu-i așa de simplu cum pare la prima vedere. Totul s-a făcut în casă, ca să zicem așa.”
Europa Liberă: Coautorul Dvs. este Roman Rybaleov, după cum ați menționat, un prolific fotograf moldovean. Ce ați avut de câștigat de la o astfel de formulă artistică, dacă pot spune așa?
Angela Brașoveanu: „Noi avem o relație de lucru și de prietenie foarte, foarte faină. Ne distrăm copios împreună, ne vin idei, putem fi foarte deschiși unul cu altul, putem și să ironizăm, dar suntem foarte, foarte cooperanți la capitolul idei, dacă unul are o idee, celălalt o îmbunătățește și o dezvoltă; dacă celălalt are o idee, tot așa. Adică lucrăm foarte bine la acest capitol și chiar și lui i-a plăcut acest proiect, pentru că a aflat foarte multe lucruri noi pentru el.
Nefiind încă vorbitor de română, dar înțelege foarte bine, a cunoscut și el foarte multă lume și a aflat foarte multe lucruri, ne-a fost foarte interesant să mergem prin țară și chiar ne-a fost foarte interesant în general să organizăm photoshoping-urile acestea. Ideea noastră era să rămânem cinstiți, să nu mințim, dar să arătăm o Moldovă frumoasă.”
Europa Liberă: O provocare...
Angela Brașoveanu: „E o provocare, dar, dacă cadrezi frumos, rămâne.”
Europa Liberă: În descrierea cărții se menționează că „Moldova a ajuns să aibă o identitate atât de multiplu multiplicată, încât pare că nu o mai are deloc”. De ce ați decis să căutați această identitate moldovenească anume în oameni, locuri, bucătărie și vin, ca să fur din titlul cărții Dvs.?
Eu cred că lucrul pe care l-am făcut cel mai bun în cartea asta este că i-am adunat pe toți împreună - ruși, moldoveni, găgăuzi, bulgari, evrei...”
Angela Brașoveanu: „Mi s-a părut că asta-i un mic portret al țării, asta ne arată cine suntem, cum gândim, ce facem, ce mâncăm, e portretul țării, portret prin oameni, prin locuri, prin bucătărie și vin. Unii îl mai numesc roman gastronomic. Asta mă măgulește, dar nu acesta a fost scopul; alții îl numesc un fel de arheologie a gusturilor, ceea ce tot mă măgulește. Eu cred că lucrul pe care l-am făcut cel mai bun în cartea asta este că i-am adunat pe toți împreună - ruși, moldoveni, găgăuzi, bulgari, evrei...”
Europa Liberă: De ce a fost important pentru Dvs. să includeți și aceste bucătării?
Angela Brașoveanu: „Pentru mine a fost extrem de important, pentru că asta ne definește. Noi suntem națiuni conlocuitoare, noi trăim gard în gard, poartă în poartă și ar fi fost total nedrept să-i exclud și mai ales că și bucătăriile sunt influențate. În sud, bucătăria este foarte influențată. Și moldovenii îi influențează pe găgăuzi, și găgăuzii pe moldoveni, și bulgarii pe găgăuzi și cu toții au preluat evident ceva din bucătăria sudului, din bucătăria turcească, din bucătăria tătărească.
Totul e influență până la urmă și mie mi se pare că ar fi fost și nedrept, și păcat să-i excludem, mai ales că bucătăriile găgăuze și bulgărești nu prea sunt valorificate în cărți aparte. Și ei chiar mi-au mulțumit, au zis că am făcut un lucru extrem de important pentru ei. Să-i integrăm, pentru că politicul dezbină, pentru că așa-i convine, dar oamenii nu vor să fie dezbinați, oamenilor le este bine împreună. Și mi-au mulțumit și bulgarii, și găgăuzii, inclusiv madam Vlah.”
Europa Liberă: Cartea va fi tradusă în limbile franceză și engleză. Ce vreți să spuneți publicului străin despre această regiune printr-o carte de gastronomie?
Angela Brașoveanu: „Ea este tradusă deja în franceză și engleză, dar din cauza COVID-ului nu reușim acum să tipărim aceste versiuni. Aș fi foarte bucuroasă dacă cei care vin în țară să o cunoască mai bine și prin intermediul acestei cărți. Și cred că i-ar ajuta foarte mult s-o înțeleagă mai bine.”
Europa Liberă: Recunoașterea de peste hotare a acestei cărți, manifestată prin acordarea premiului Gourmand World Cookbook Awards, se transformă și în recunoaștere la nivel local sau la această etapă interesul e în special din partea celor străini?
Angela Brașoveanu: „Eu mă bucur că am recunoaștere din partea cititorilor și a cumpărătorilor, de altceva nici nu am nevoie. Nu știu dacă aș avea nevoie să fiu recunoscută aici la nivel înalt, mai ales că nivelul înalt la noi nu-i chiar atât de înalt. Eu mă simt foarte fericită prin faptul că oamenii cumpără cartea, o citesc, o dăruiesc, le place, îmi scriu, îmi dau adrese noi a unor mătușele care ar trebui intervievate ca să aflăm noi rețete, lucrez la volumul doi. Deci, eu sunt mulțumită de ceea ce am și la capitolul recunoaștere națională, dar faptul că am luat premiul cel mai mare din lume la capitolul gastronomie chiar mă onorează.”
Europa Liberă: Acum e carantină și lumea încearcă să stea în izolare, pe la casele lor. Ce credeți că ar putea găsi o gospodină sau un gospodar pe aceste pagini pe lângă rețete?
Angela Brașoveanu: „Ar putea găsi și rețete, ar putea găsi amintiri despre copilăria proprie sau ar putea să găsească ierburi pe care le folosea bunica în găteli, ar putea să găsească o modalitate de a petrece frumos timpul în familie. Chiar dacă suntem izolați, asta nu înseamnă că trebuie să stăm închiși și să suferim. Am putea să transformăm timpul acesta într-un timp de comunicare, de grijă, de drag, de gătit împreună, de mâncat împreună, de creat o atmosferă frumoasă în casă.”
Europa Liberă: Și probabil niște călătorii imaginare gustative?
Angela Brașoveanu: „Cu siguranță! Da, acum că nu putem pleca decât virtual, cred că e și mai prețios să putem: 1. să visăm; 2. să ne amintim; 3. să comunicăm.”