După ce a plecat din politica de la Chișinău după alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, Spînu a revenit în sectorul privat, „la compania pe care am fondat-o”, și nu intenționează să-și facă un alt partid politic sau să adere la vreunul.
Vorbind în podcastul video „Pe Agendă” de la Europa Liberă, Andrei Spînu a spus însă că în contextul campaniei electorale va oferi „oricât ajutor va fi nevoie ca Moldova să se miște în direcția care trebuie”. El a specificat că acest sprijin nu se referă doar la partidul pe care l-a părăsit, în urma unor schimbări la conducere anunțate de președinta Maia Sandu, după ce a câștigat cel de-al doilea mandat prezidențial.
Din nou la răscruce
Spînu s-a ocupat de fostele campanii electorale ale PAS și spune că, la scrutinul parlamentar din septembrie, R. Moldova va fi „la o răscruce și mai importantă”, după mai multe pe care le-a avut după independență.
„Este pentru prima dată în istoria țării noastre când avem o cale și o poartă atât de deschisă ca să devenim țară membră UE”, a spus Spînu la Europa Liberă.
El estimează că influența Kremlinului în parlamentarele din 2025 va fi mai „agresivă” ca până în prezent, iar Rusia va miza la alegerile din toamnă „pe toți pe cei care au servit-o și până acum”.
Referindu-se la viitoarea configurație a Parlamentului, Spînu a subliniat că Partidul Acțiune și Solidaritate ar trebui să se pregătească de ambele scenarii: atât de cel în care ar putea câștiga din nou votul majoritar, cât și de cel în care să intre într-o alianță politică.
Ce altceva mai puteți afla din acest episod cu Andrei Spînu:
- De ce nu-și face Andrei Spînu partid politic?
- Ce știe despre dosarele în care ar figura numele său?
- Care sunt provocările majore ale campaniei electorale pentru alegerile parlamentare?
- Cu cine ar putea face PAS alianță în toamnă?
- Sunt PAS și blocul „Alternativa” formațiuni politice compatibile?
- Ce pronosticuri pot fi făcute pentru alegerile prezidențiale românești?
- Folosesc autoritățile constituționale de la Chișinău suficient în raport cu Transnistria „pârghia” livrării gazelor naturale?
„Pe Agendă, cu Cristina Popușoi” este un produs al Europei Libere, în care invitați de prestigiu sunt intervievați săptămânal în studioul nostru din Chișinău. Cu un episod nou publicat în fiecare miercuri, aduce 30 de minute de întrebări și răspunsuri la ordinea zilei pentru orice spectator din R. Moldova. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Europa Liberă Moldova și pe site-ul moldova.europalibera.org.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te