În ultimii ani ai lui N.S. Hrușciov o motocicletă „IJ - 56” costa 550 de ruble, iar un „Moskvici - 407” – 2500 ruble. O „Volgă” costa, cel puțin, cât două „Moskvici”-uri sau cât vreo-o cinci mașini „Zaporojeț”.
În satele basarabene mijlocul principal de transport rămâneau căruțele, dar apăreau și biciclete, puține motociclete și unde și unde câte un autoturism. Nici pe străzile Chișinăului nu se prea înghesuiau mașinile.
Colhozul „Gigant” din raionul Vulcănești era, însă, un caz ieșit din comun. Din an în an această gospodărie agricolă stătea tot mai sigur pe picioare. Pentru o zi de muncă în 1962 aici se plăteau 3,86 ruble. Colhoznicii primeau o plată și în natură. Așa că lumea nu s-a prea mirat când zootehnicianul colhozului, Petru Marjină, și-a adus în ogradă o „Volgă”. De la un timp, la volanul unei „Volgi” putea fi văzut și brigadierul Trofim Maica. Contabilul Ilie Carasiaur și mecanizatorul Pantelei Chiriac își cumpăraseră câte un „Moskvici”. Și numai șeful fermei nr. 4, Petru Paruș, bătea drumurile cu un „Zaporojeț” cafeniu.
„Ploaia” de mașini din colhozul „Gigant” putea avea o anumită explicație. Aflat la frontiera cu România, el trebuia să arate, în contrast cu realitatea dezolantă din majoritatea satelor, ca o vitrină înfloritoare a marii Uniuni. Ceea ce nu se poate spune că n-ar fi fost pe placul oamenilor.