Negocierile din 19 aprilie au loc la o săptămână după ce cele două părți s-au întâlnit în Oman, în cadrul discuțiilor de cel mai înalt nivel din ultimii ani dintre Washington și Teheran.
Emisarul special al Casei Albe, Steve Witkoff, și ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, conduc delegațiile care se întâlnesc la Roma.
Teheranul este „conștient că nu este un drum ușor, dar facem fiecare pas cu ochii deschiși, bazându-ne și pe experiențele trecute”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baqaei, într-o postare pe X înaintea discuțiilor.
Cu o zi înainte, Araqchi și-a exprimat îndoielile privind intențiile americanilor.
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat că speră ca discuțiile cu Iranul să fie „fructuoase”. „Cu toții am prefera o soluție pașnică și una durabilă”, a spus el după întâlnirile de la Paris.
Dar a adăugat: „Trebuie să fie ceva care să prevină Iranul de a avea o armă nucleară nu doar acum, ci și în viitor”.
Statele Unite și alte țări occidentale acuză de mult timp Iranul că încearcă să construiască arme nucleare. Teheranul a negat constant acuzațiile, susținând că eforturile sale sunt dedicate scopurilor civile, cum ar fi generarea de energie electrică.
Mesaje contradictorii
După revenirea sa la Casa Albă în ianuarie, Donald Trump, care anterior retrăsese SUA din acordul din 2015 ce limita programul nuclear iranian, a relansat campania de „presiune maximă” de sancțiuni împotriva Iranului.
Luna trecută, el a trimis o scrisoare liderului suprem al Iranului, îndemnând la reluarea negocierilor, dar avertizând și asupra unei posibile intervenții militare în cazul eșecului diplomației.
În ultima săptămână, Trump și alți oficiali ai Casei Albe au transmis mesaje contradictorii privind abordarea SUA în aceste discuții. Casa Albă a ordonat să fie trimise bombardiere grele cu rază lungă de acțiune în regiune și un al doilea portavion.
„Nu mă grăbesc” să folosesc opțiunea militară, le-a spus Trump jurnaliștilor pe 17 aprilie. „Cred că Iranul vrea să negocieze”.
Pe 18 aprilie, el a declarat presei: „Vreau să împiedic Iranul, foarte simplu, să aibă o armă nucleară. Nu poate avea o armă nucleară. Vreau ca Iranul să fie grozav, prosper și extraordinar”.
Pe de altă parte, într-un interviu acordat postului Fox News pe 14 aprilie, Witkoff a spus că Statele Unite sunt deschise ca Iranul să aibă un fel de program nuclear limitat. Ulterior, el și-a retractat această poziție printr-o postare pe rețelele sociale, sugerând că întregul program trebuie desființat.
Rolul Israelului în dezbaterea privind ambițiile nucleare ale Iranului este, de asemenea, crucial. Oficialii israelieni au promis că vor împiedica Teheranul să obțină o armă nucleară, iar potrivit mai multor relatări din presă, Israelul nu a exclus un atac asupra instalațiilor nucleare iraniene în următoarele luni.
Între timp, Trump i-ar fi transmis premierului israelian Benjamin Netanyahu că Washingtonul nu susține o astfel de acțiune.
Foști oficiali și experți afirmă că Israelul ar avea nevoie de sprijin militar semnificativ din partea SUA și de armament pentru a distruge instalațiile și stocurile nucleare ale Iranului, unele dintre ele aflându-se în încăperi subterane.
După relatări de Reuters și Radio Farda a Europei Libere
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te