Acum, Israelul și-a extins țintele și lovește inclusiv infrastructura civilă, printre care și băncile afiliate Hezbollah, considerată grupare teroristă de SUA, deși UE a inclus pe lista neagră doar ramura militară a organizației.
„Dincolo de degradarea capacităților militare, a personalului și a armamentului, există cu siguranță o încercare israeliană de a slăbi Hezbollah din punct de vedere politic, social și financiar”, spune Eran Etzion, fost diplomat israelian și fost șef adjunct al Consiliului Național de Securitate al Israelului.
La 21 octombrie, loviturile aeriene israeliene au vizat sucursalele Asociației Al-Qard Al-Hassan (AQAH) care este afiliată Hezbollah. Banca oferă servicii financiare civililor din zonele în care Hezbollah are un sprijin puternic. Dar Israelul și SUA o acuză că servește drept paravan pentru grupare, care astfel își finanțează activitățile militare.
Lovirea de către Israel a filialelor AQAH „reprezintă o extindere în ce privește tipul de ținte pe care Israelul le are în vizor”, spune Etzion. Dar asta nu înseamnă că Israelul încearcă să distrugă complet Hezbollah, a adăugat el.
Experții spun că Israelul nu și-a propus să distrugă gruparea Hezbollah, cel puțin pentru că obiectivul în sine nu este unul realist. În schimb, armata israeliană încearcă să reducă capacitățile militare și baza politică a grupării.
„Hezbollah este puterea politică predominantă în Liban, iar dacă este slăbită semnificativ din punct de vedere militar, aceasta i-ar reduce și puterea politică”, spune Joost Hiltermann, director al Programului pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord din cadrul International Crisis Group, cu sediul în Belgia. În cadrul sistemului politic sectar din Liban, președintele este creștin, prim-ministrul este musulman sunnit, iar președintele parlamentului este musulman șiit.
Hezbollah, a cărui bază de putere este în rândul șiiților, are reprezentanți la nivel ministerial și parlamentar. Alianța sa cu partidele care nu sunt șiite îi conferă, de asemenea, o influență politică suplimentară.
Hiltermann a pus sub semnul întrebării dacă Israelul are abilitatea de a impune o schimbare politică în Liban. Finanțată și sprijinită de regimul de la Teheran, gruparea Hezbollah este mult mai puternică decât chiar armata libaneză iar micile grupări politice din Liban nu au capacitatea militară sau influența politică necesară pentru a o scoate de pe scenă.
După invadarea Libanului în 1982, Israelul a încercat, prin aducerea la putere a unui partid creștin pro-israelian, să remodeleze scena politică libaneză. Tentativa a eșuat.
„Există o recunoaștere a faptului că abilitățile Israelului în această sferă sunt limitate”, spune Etzion.
Pentru Netanyahu este ceva personal
Observatorii spun că între liderii civili și militari ai Israelului există o ruptură la nivel de viziune, în ce privește modul de abordare a conflictului în curs cu Hezbollah. O parte din aceștia doresc încetinirea războiului și identificarea unei soluții politice bazate pe Rezoluția 1701 a Consiliului de Securitate al ONU. Asta ar include retragerea luptătorilor Hezbollah din apropierea frontierei israeliene și asigurarea securității frontierei de către forțele ONU de menținere a păcii.
Cealaltă tabără, din care face parte și premierul Benjamin Netanyahu, caută să extindă conflictul la nivelul unui „război regional” care ar implica atât Iranul, cât și SUA, spune Etzion.
Israelul a promis să atace Iranul ca răspuns la atacul masiv cu rachete al Teheranului de la 1 octombrie. Mulți se tem că un atac israelian va duce la o escaladare a ciclului de atacuri „tit-for-tat”, care va arunca regiunea într-un nou război.
Scopul principal al lui Netanyahu „este de a-și menține puterea și de a se asigura că nu este înlăturat”, spune Etzion.
„El are un interes politic, personal și criminal clar în perpetuarea războiului”.
Criticii lui Netanyahu îl acuză pe acesta pentru deficiențele de securitate care au dus la atacul din 7 octombrie al grupării palestiniene Hamas, desemnată drept teroristă de SUA și UE. Netanyahu se confruntă, de asemenea, cu acuzații grave de corupție, iar adversarii săi spun că prim-ministrul încearcă să își amâne pe termen nelimitat propriul proces.