Mai multe baraje rutiere au fost instalate peste noapte în nordul Kosovo, unde tensiunile au crescut în ultimele săptămâni între guvernul condus de etnicii albanezi și comunitatea etnică sârbă.
Poliția kosovară a declarat pentru RFE/RL pe 27 decembrie că au apărut noi baricade rutiere în Mitrovica și în Zvecan. „În nordul țării, în timpul nopții, persoane/grupuri criminale au continuat să instaleze baricade din vehicule grele, îngreunând și mai mult libera circulație”, a declarat poliția pentru RFE/RL.
Kosovo, care are o majoritate etnică albaneză covârșitoare, s-a desprins de Serbia după un război care s-a desfășurat în anii 1998 și 1999. Și-a declarat independența în 2008, dar Belgradul nu a recunoscut-o niciodată și îi încurajează pe cei 120.000 de etnici sârbi din Kosovo să sfideze autoritatea guvernului central kosovar.
Nordul Kosovo a fost deosebit de tensionat din noiembrie, când sute de lucrători de etnie sârbă încorporați în poliția kosovară, precum și în ramura judiciară, judecători și procurori, de pildă, și-au dat demisiile în semn de protest față de o decizie controversată de a interzice sârbilor care trăiesc în Kosovo să folosească plăcuțele de înmatriculare emise de Belgrad.
Pristina a renunțat la această politică, dar demisiile în masă au creat un vid de securitate în Kosovo. Pe 10 decembrie, sute de etnici sârbi, indignați de arestarea unui fost ofițer de poliție de etnie sârbă, au instalat baraje rutiere în nordul Kosovo și au paralizat traficul prin două puncte de trecere a frontierei.
Blocadele rutiere au fost instituite și pe fondul creșterii creșterii tensiunilor interetnice, dintre care cea mai recentă a avut loc în seara zilei de 25 decembrie, potrivit forței de menținere a păcii conduse de NATO, KFOR.
Ministrul sârb al apărării, Milos Vucevic, afirma aseară că forțele armate ale Belgradului se află la „cel mai înalt nivel” de alertă, subliniind relațiile tot mai tensionate dintre cei doi vecini.
Pe 22 decembrie, peste o mie de etnici sârbi au protestat în nordul Kosovo cerând eliberarea sârbilor deținuți și alte condiții care, potrivit acestora, trebuie îndeplinite înainte de a renunța la parte din baricadele rutiere din zonă.
Într-un mesaj transmis la 22 decembrie, președintele sârb Aleksandar Vučić afirmat că Belgradul sprijină necondiționat cererile sârbilor din nordul Kosovo.