Linkuri accesibilitate

Asociațiile de fermieri, pe poziții diferite | Doar una va protesta pe 20 septembrie


Fermierii distrug porumbul afectat de secetă și se pregătesc de un nou sezon agricol, satul Ucrainca, Căușeni. August 2022
Fermierii distrug porumbul afectat de secetă și se pregătesc de un nou sezon agricol, satul Ucrainca, Căușeni. August 2022

Doar una dintre cele trei asociații care au negociat cu Ministerul Agriculturii revendicările fermierilor afectați de secetă va protesta pe 20 septembrie. Agricultorii susțin că își vor scoate în stradă tehnica, în mai multe raioane ale R. Moldova.

Pe 13 septembrie, consiliile de administrare ale Asociației „Forța Fermierilor”, Federației Naționale a Fermierilor din Moldova (FNFM) și Asociației „Moldova Fruct” au avut o ședință comună, după care primele două au anunțat proteste pentru 20 septembrie.

„Ni se creează impresia că cineva așteaptă să ne folosească în destabilizarea situației din țară. Iată de ce noi am încercat să dialogăm, în primul rând, cu conducerea Ministerului Agriculturii pentru a găsi soluții la revendicările noastre”, a explicat pentru Europa Liberă președintele Asociației „Moldova Fruct”, Vitalie Gorincioi, decizia organizației de a nu se implica în proteste.

În aceeași zi, ministrul agriculturii, Vasile Bolea, a anunțat, într-un briefing, o serie de măsuri de susținere a fermierilor. Două dintre acestea i-au convins pe membrii FNFM să renunțe la proteste.

Directorul executiv al FNFM, Vasile Mîrzenco, a spus Europei Libere că este vorba de amânarea cu două luni a termenului-limită de achitare a impozitului funciar, până pe 25 noiembrie, și plata datoriilor la bugetul de stat din contul sumelor alocate pentru rambursarea TVA.

Potrivit lui Mîrzenco, membrii federației au discutat și au decis că situația este și așa gravă în țară, iar protestele nu vor rezolva problemele cu care se confruntă agricultorii.

„Sigur că sunt încă acțiuni care nu se regăsesc în totalitate în solicitările noastre, dar oricum se demonstrează că autoritățile sunt dispuse să ne sprijine”, a menționat reprezentantul FNFM.

El spune că acum așteaptă ca statul să achite compensații fermierilor care au fost grav afectați de secetă. Referitor la una dintre revendicările enunțate de agricultori, amânarea plăților către creditori, Vasile Mîrzenco susține că există doar o înțelegere verbală între reprezentanții ministerului și băncile.

„Unii creditori nu recunosc aceste înțelegeri verbale și am vrea să vorbim despre asta la o eventuală întâlnire, chiar și cu doamna prim-ministru. Credem că, totuși, ar fi cazul să fie instituită starea de urgență, care ar scoate din discuții această situație când fermierii sunt presați să achite datoriile, dar n-au de unde”, a mai afirmat Vasile Mîrzenco.

Fermierii moldoveni au ieșit, pe 21 iunie, la proteste cu tehnică agricolă în mai multe localități ale țării, organizate de Asociația „Forța Fermierilor”
Fermierii moldoveni au ieșit, pe 21 iunie, la proteste cu tehnică agricolă în mai multe localități ale țării, organizate de Asociația „Forța Fermierilor”

Pe de altă parte, directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, nu vede motive pentru a renunța la protest și nu înțelege de ce FNFM a luat o astfel de decizie.

„În cazul în care nu primim până pe 20 septembrie un document legal în care să fie stipulată executarea prevederilor noastre sau nu avem întâlnirea cu doamna prim-ministru, nu văd motive să renunțăm”, a spus Europei Libere Alexandru Slusari, fost deputat al Platformei Demnitate și Adevăr.

„Protestul este depolitizat și orice tentativă de deturnare a manifestațiilor va fi imediat denunțată și curmată”, se arată în comunicatul în care erau anunțate manifestațiile.

Revendicările fermierilor care vor ieși în stradă cu tehnica agricolă au rămas aceleași: amânarea plăților către creditori, fără aplicarea penalităților;, acordarea anumitor facilități fiscale și atragerea resurselor de la partenerii externi pentru achitarea compensațiilor agricultorilor afectați de secetă.

  • 16x9 Image

    Virginia Nica

    Sunt parte a echipei Europei Libere Moldova din august 2022 și realizez materiale scrise, audio și video despre economie și, în mod special, despre agricultură. După ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova în 2005, am activat în mai multe redacții de presă tipărită și online.

XS
SM
MD
LG