Linkuri accesibilitate

Siegfried Mureșan: Prioritățile UE în Moldova - statul de drept și alegeri anticipate


Parlamentul European de la Strasbourg, Franța
Parlamentul European de la Strasbourg, Franța

Deciziile Parlamentului de la Chișinău de vineri, 23 aprilie, privind retragerea mandatului de judecător președintei Curții Constituționale, Domnica Manole, și numirea în această funcție a magistratului Boris Lupașcu - decizii adoptate cu 53 de voturi ale deputaților socialiști și ale celor din platforma „Pentru Moldova”, din care face parte și Partidul Șor -, continuă să stârnească reacții critice din partea partenerilor de dezvoltare a Republicii Moldova. Europarlamentarul român, Siegfried Mureşan, co-preşedinte al Comitetului parlamentar de asociere UE-RM, consideră că deciziile majorității PSRM-Şor afectează imaginea Moldovei în exterior şi că alegerile parlamentare anticipate sunt inevitabile.

Interviu cu Siegfried Mureșan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:13 0:00
Link direct

Siegfried Mureșan: „Criza politică din Republica Moldova a fost foarte atent urmărită în ultimele săptămâni de toate instituțiile Uniunii Europene. Și cu privire la evoluțiile recente vreau să vă spun foarte clar următorul lucru: când un grup de parlamentari schimbă legi și atacă instituții ale statului doar pentru a-și salva propriile fotolii parlamentare se numește încălcare a statului de drept, iar cooperarea dintre Uniunea Europeană și orice țară - atât din interiorul Uniunii Europene, cât și din exteriorul Uniunii Europene - se bazează pe valori europene, iar statul de drept, independența justiției este una din principalele valori europene. De aceea vă spun foarte clar, atacul acestor parlamentari la statul de drept periclitează colaborarea dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană și riscă ca oamenii din Republica Moldova să nu mai poată beneficia de toate avantajele apropierii de Uniunea Europeană. Inclusiv pentru asistența macrofinanciară, respectarea statului de drept este o precondiție, deci acești parlamentari care acționează în propriul lor interes o fac afectând și punând în pericol beneficii pe care Uniunea Europeană le are de oferit cetățenilor Republicii Moldova.”

Este un atac la statul de drept, care periclitează colaborarea dintre R.Moldova și UE...

Europa Liberă: Este adevărat că au urmat mai multe reacții din partea Uniunii Europene la votarea de vineri, 23 aprilie, cu acele 53 de voturi ale deputaților socialiști și ale acoliților lor din platforma „Pentru Moldova”, din care face parte și Partidul „Șor”, a acelei decizii de anulare a decretului prin care a fost numită Domnica Manole în calitate de magistrat la Curtea Constituțională, totodată fiind numit în funcție un alt judecător, Boris Lupașcu. Curtea Constituțională a suspendat imediat hotărârile, iar președintele Consiliului Europei și mai mulți colegi de-ai Dvs. de acolo de la Bruxelles au spus că ar fi un atac clar asupra independenței Curții Constituționale. Republica Moldova s-a mai confruntat cu asemenea situație și în 2019, atunci când a fost dat jos regimul Plahotniuc. Găsiți asemănări?

Siegfried Mureșan: „Da, este clar un atac la instituții ale statului din Republica Moldova care încearcă să-și facă treaba și care sunt independente de majoritatea constituită în Parlamentul Republicii Moldova, dar aceste instituții trebuie să fie independente. Curtea Constituțională trebuie să apere justiția, nu trebuie să apere fotoliile parlamentare ale deputaților PSRM și interesele lui Igor Dodon. E clar un conflict de interese între legile Republicii Moldova și interesele PSRM, or noi, Uniunea Europeană, avem obligația să veghem că în Republica Moldova legile sunt respectate, că domnește legea și de aceea vă spun foarte clar - în acest moment, pentru Uniunea Europeană există două priorități în Republica Moldova: în primul rând, restabilirea statului de drept, o justiție puternică, independentă, care să-și îndeplinească misiunea, care să nu legifereze pe placul politicienilor, ci să legifereze pe baza legii. Vom sprijini toți oamenii politici care doresc întărirea statului de drept și întărirea statului de drept e clar că este o prioritate a președintelui Republicii Moldova și vom sprijini în perioada următoare pe toate acele instituții și toți acei oameni politici care doresc întărirea statului de drept. Și cea de-a doua prioritate în momentul de față în Republica Moldova, vă spun foarte clar, sunt alegerile anticipate, alegeri la care oamenii să iasă la vot și să voteze politicieni care respectă statul de drept. Nu aș fi spus acest lucru, dacă nu aș fi văzut că majoritatea parlamentară din Parlamentul Republicii Moldova afectează statul de drept și nu guvernează corect și transparent, dar de vreme ce această majoritate a devenit un pericol pentru Republica Moldova, declar că singura soluție sunt alegerile anticipate la care oamenii să iasă la vot și să voteze politicieni cinstiți care respectă legile.”

Siegfried Muresan
Siegfried Muresan

Europa Liberă: Dvs. vineri, imediat după ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul de la Chișinău ați făcut apel la deputați să revină la respectarea Constituției și regulilor democratice, dar iată că și Igor Dodon îi cere președintei Maia Sandu organizarea unor consultări în regim de urgență, așa cum spune el, pentru a fi depășită această criză, și chiar vrea să fie discutată în cadrul unui dialog cu formațiunile din parlament stabilirea datei alegerilor anticipate. Ce înțelegeți Dvs. din această solicitare a lui Igor Dodon?

Igor Dodon a provocat această criză și dorește să o prelungească...

Siegfried Mureșan: „Igor Dodon nu dorește să rezolve nicio criză, el a provocat această criză și dorește să o prelungească, nu există niciun motiv pentru care politicienii care doresc domnia legii să discute cu politicienii care doresc afectarea legii. Cunosc acest tip de discurs al lui Igor Dodon foarte bine din România, unde Liviu Dragnea, fostul președinte al Partidului Social Democrat, încerca exact același discurs. Ei apărau agenda hoților și încercau să ne facă pe noi toți să apărăm agenda hoților și noi, evident, nu voiam acest lucru. Exact la fel e și acum, agenda lui Igor Dodon nu are nimic în comun cu voința cetățenilor Republicii Moldova exprimată la alegerile prezidențiale majoritar de oameni. Agenda lui Igor Dodon de a acapara Republica Moldova a pierdut la ultimele alegeri, este o agendă minoritară, oamenii din Republica Moldova doresc altceva – doresc modernizare, doresc reforme și doresc domnia legii. Ca atare se consideră că un dialog între oameni care respectă legea și oameni care afectează legea nu are de ce să aibă loc acum și vă spun direct: nu este de dorit.”

Europa Liberă: Această relație bună pe care încearcă s-o clădească Maia Sandu cu partenerii occidentali deseori este criticată de Igor Dodon și de cei care spun că au această majoritate în Parlamentul de la Chișinău, învinuind-o pe Maia Sandu că de când a preluat mandatul nu a adus niciun bănuț în Republica Moldova. Asta înseamnă că Bruxelles-ul tace?

Siegfried Mureșan: „Igor Dodon a fost 4 ani președintele Republicii Moldova, 4 ani în care a dus Republica Moldova în izolare, nu a reușit să obțină nimic de la partenerii internaționali ai Republicii Moldova și la fel nu a reușit să obțină nimic nici măcar din partea partenerilor săi dinspre Federația Rusă. Acolo proiectele erau toate dezavantajoase pentru cetățenii Republicii Moldova, erau proiecte care îndatorau Republica Moldova și creșteau dependența față de Federația Rusă. În 4 ani de președinție a lui Igor Dodon nu am văzut niciun beneficiu pentru cetățenii Republicii Moldova. Acum, de când Maia Sandu este președinte, vedem relații strânse cu parteneri internaționali și beneficii concrete. Maia Sandu s-a întâlnit direct de mai multe ori cu președintele României, cu prim-ministrul Guvernului României, cu președintele Camerei Deputaților din România, atât la Chișinău, cât și la București în ultimele luni și a reușit să obțină beneficii concrete. Am văzut că România a donat Republicii Moldova, între timp, 200 de mii de vaccinuri împotriva COVID, exact ceea ce am promis, am făcut și acest lucru a fost posibil datorită cooperării extrem de strânse dintre București și Chișinău, fiindcă a fost atât o chestiune de voință politică, cât și o chestiune de implementare logistică pentru îndeplinirea tuturor condițiilor medico-sanitare pentru ca aceste vaccinuri să poată ajunge la cetățenii Republicii Moldova. Acest ajutor din partea României nu ar fi fost posibil fără această colaborare strânsă între președintele Republicii Moldova și autoritățile de la București, domeniu unde Republica Moldova are cea mai mare nevoie de ajutor, acum, imediat este campania de vaccinare și ne bucurăm că am reușit să oferim acest ajutor. Donația oferită de România Republicii Moldova este cea mai mare donație oferită de vreuna din țările membre ale Uniunii Europene unei alte țări.”

Asistența financiară este legată de respectarea valorilor europene...

Europa Liberă: Dar asistență va putea să obțină Republica Moldova sau până nu se organizează anticipatele și până nu va fi învestit un guvern cu împuterniciri depline este puțin probabil?

Siegfried Mureșan: „Asistența financiară este legată de respectarea valorilor europene, deci a statului de drept. Atacul de săptămâna trecută la independența justiției pune sub semnul întrebării asistența financiară, unu la mână. Doi la mână: asistența financiară este legată de alegeri libere, democratice, de un sistem pluripartinic, corect, funcțional, de aceea este de dorit și este necesară o majoritate transparentă în Parlamentul Republicii Moldova care să susțină la vedere un guvern. Și trei la mână: asistența macrofinanciară este condiționată de reforme concrete, imposibil de făcut fără un guvern în deplinătatea funcțiilor și fără o majoritate parlamentară transparentă. De aceea, deîndată ce vom avea alegeri făcute, o majoritate transparentă, un guvern care să îndeplinească condiționalitățile, care să reformeze și o majoritate parlamentară care să nu mai atace statul de drept, sprijinul european va veni. Pericolul pentru asistența financiară din partea Uniunii Europene vine dinspre majoritatea parlamentară controlată de Igor Dodon. Dacă sprijin nu va veni, nu va veni tocmai fiindcă acești parlamentari atacă statul de drept și fiindcă nu există un guvern care să reformeze.”

XS
SM
MD
LG