Se împlinesc 100 de ani de la crearea Sfatului Țării, primul consiliu legislativ care pe 2 decembrie 1917 a proclamat Republica Democratică Moldova iar pe 27 martie, 1918, unirea cu România.Tamara Grejdeanu a stat de vorbă cu istoricul Octavian Țîcu, autor, alături de Dorin Dobrincu, al blogului „Centenarului”.
Europa Liberă: Așadar, un centenar de când în Basarabia și-a început lucrările Sfatul Țării. Întâi de toate, domnule Țîcu, aș vrea să vă întreb dacă parlamentarii de azi pot face recurs la activitatea Sfatului Țării ca un început al parlamentarismului în această regiune?
Octavian Țâcu: „Nu pot, și este regretabil acest lucru, pentru că noi după anul 1991 am mers cu Legislativul Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești și am pornit de la ideea că primul Parlament este chiar primul, și nu este corect din punct de vedere istoric, pentru că primul Parlament a fost Sfatul Țării, acel organ legislativ, care în condiții nocive în mare parte asemănătoare lucrurilor care s-au întâmplat la sfârșitul anilor ’80-’90 a preluat aceste frâie ale vieții politice și sociale din Basarabia și a dus-o pe făgașul autonomiei independente și apoi a Unirii cu România la 27 martie 1918.”
Europa Liberă: Dar poate fi făcută vreo comparație între Sfatul Țării ca organ legislativ și unul de după anii ’90?
Curiozitățile Centenarului: misterul alegerii președintelui Sfatului Țării
Curiozitățile Centenarului: misterul alegerii președintelui Sfatului Țării
În seara zilei de 20 noiembrie 1917, printr-o unanimitate de voturi, deputații Blocului Moldovenesc, care erau majoritari în Sfatul Țări, l-au ales pe Ion Pelivan în calitate de candidat pentru funcția de președinte al acestui organ. Pe parcursul nopții, în profunde reflecții, Ion Pelivan va schimba această decizie și împreună cu apropiații săi A. Crihan, V. Țanțu și I. Buzdugan vor convinge membrii Blocului că în condițiile momentului, din dorința de a obține unanimitate de voturi în alegerea președintelui și pentru a da legitimitate Sfatului Țării, trebuia de înaintat și susținut candidatura lui Ion Inculeț.
I. Pelivan știa că fruntașii naționalităților minoritare și cei din fracțiunea țăranilor nu-l vor pentru că era „naționalist”, lucru confirmat de apropiații săi după ce s-a răspândit vestea înaintării sale la funcția de președinte din partea Blocului Moldovenesc. Prin urmare alegerea lui I. Inculeț a fost determinată de raționamente tactice, pentru că reprezenta într-un fel suveranitatea statului rus în Basarabia și astfel avea legitimitate în ochii minorităților și altor grupuri sociale refractare față de dominația partidei moldovenești. Pe de altă parte, prin această mișcare s-au unit eforturile Blocului Moldovenesc și al fracțiunii țărănești și socialiste, ceea ce a garantat alegerea lui I. Inculeț ca președinte al Șfatului Țării cu 105 voturi și prin aceasta s-a dat senzația de unanimitate și legitimitate viitoarelor acțiuni ale organului de conducere al Basarabiei.
Sacrificiul politic al lui I. Pelivan l-a influențat profund pe I. Inculeț, care la scurt timp se va apropia de programul Blocului Moldovenesc, chiar dacă pe parcursul anului 1917 a refuzat în mai multe rânduri această platformă politică.
Octavian Țîcu: „Da, eu cred că există mari asemănări între primul Parlament din Sfatul Țării și cel care a fost în 1990-1991. În mare parte au fost oameni politici care au avut un simț al politicului, un simț al contextului. Ei au știut să se orienteze în timp, ambele au fost parlamente ale compromisului, până la urmă, între anumite forțe care tindeau unii spre Unirea cu România, alții – spre independență, alții – spre rămânerea în Imperiul Rus sovietic. Prin urmare, există foarte multe paralele; diferența desigur o face faptul că totuși anul 1917-1918 a avut un context mai special, determinat de Primul Război Mondial, Revoluția rusă, Războiul Civil, care, din cauza situației în care s-au pomenit, acei oameni au luat o decizie și din dorința de a supraviețui fizic. Parlamentul din ’91 a avut mai multe avantaje din acest punct de vedere, pornind și de la faptul că centrul imperial totuși dorea deja debarasarea de acest balast al trecutului sovietic și asta a făcut posibil ca noi, după proclamarea independenței Ucrainei, să reușim să intrăm pe un făgaș de independență și desigur care a fost plafonat în mare parte și de condiția clasei politice în mare parte controlată de centrul imperial în continuare care nu a permis realizarea lucrului pe care l-au făcut înaintașii lor în 1918, adică revenirea în cadrul unui stat românesc integru.”
Europa Liberă: Menționați ideea de compromis, de asta o să vă întreb: În ce măsură Sfatul Țării reprezenta toate categoriile de populație, astfel încât să existe consens sau cel puțin deciziile să se ia?
Octavian Țîcu: „Trebuie să spunem din start că Sfatul Țării a fost un organ revoluționar. El s-a revendicat de la Revoluția din 1917 și aici există o ambiguitate a denumirii – pe de o parte, este Sfatul Țării în sensul unei tradiții pe care am avut-o până la instaurarea regimului țarist și chiar în perioada primei autonomii a Basarabiei, perioada lui Alexandru I, iar pe de altă parte, Sfatul Țării era un fel de „Soviet stranî” așa, care revendica de la niște principii socialiste destul de vii în perioada anului 1917, dar, în același timp, Sfatul Țării era bazat pe o largă reprezentativitate în Basarabia. Doar să vă spun că au fost 26-30 de organizații și partide politice, care au luat parte la acest Sfat al Țării și ca să înțelegeți contextul timpului, puterea centrală de la Petrograd era în stradă, căzută la pământ, răsturnată de bolșevici. În provincie, Frontul românesc și cel rus se prăbușiseră, era o anarhie legată de această demobilizare radicalizată de sloganele bolșevice. Prin urmare, în jurul Sfatului Țării s-au unit mai multe interese ale oamenilor care, chiar dacă erau împotriva unor forme oarecare de organizare politică, mai ales mă refer la minoritari, la socialiști și chiar la țărăniști, atunci cu siguranță ei au abandonat aceste idei în dorința de a pune Sfatul Țării în centrul vieții politice și de pe această platformă să discute perspectivele de evoluție în cadrul Basarabiei. Desigur, forța motrice a acestui Parlament a fost Partidul Național Moldovenesc și Blocul Moldovenesc în sine, dar el nu avea suficiente voturi pentru a obține o majoritate absolută. Prin urmare, criteriile după care s-au făcut selecțiile au fost, în primul rând, Congresul Militar Moldovenesc, care a înaintat 44 de deputați și Congresul Țăranilor Moldoveni, care a dat 30 de deputați, restul deputaților din cei 150 au fost de la zemstve, de la fiecare capitală de județ, de la Chișinău au fost trei deputați și Liga Femeilor a avut o reprezentantă, minoritățile naționale, care au fost toate prezente. Și aici trebuie să recunoaștem că a fost o proporționalitate asigurată în baza procentului pe care-l reprezentau minoritățile. Prin urmare, deci, la acele timpuri și la ceea ce numim noi reprezentativitate și alegeri pentru niște timpuri foarte confuze și foarte nesigure, eu cred că a fost cea mai optimală variantă de a oferi Basarabiei un for legislativ.”
Europa Liberă: Ieri, la Chișinău, în contextul evocării celor 100 de la ani de la formarea Sfatului Țării, a fost organizată o conferință științifică internațională. Fostul premier Iurie Leancă, deputat în Legislativ, a constatat în debutul evenimentului că, în anii de independență ai Moldovei, s-a făcut prea puțin pentru a face cunoscuți oamenii care în condiții dificile au reușit să obțină idealul de emancipare națională a românilor basarabeni. De ce unii politicieni sunt antrenați, simt nevoia să participe la astfel de acțiuni sau, dimpotrivă, evită acest lucru?
Octavian Țâcu: „Mie mi s-a părut ipocrită această prezență a lui Iurie Leancă în general în această ipostază, pornind și de la trecutul lui și de la faptul cum se ancorează în actuala configurație politică.
Sigur, pentru legitimitate ar fi fost probabil nevoie să fie prezent președintele Parlamentului, Andrian Candu, și să explice celor care erau prezenți acolo de ce Parlamentul actual al Republicii Moldova nu revendică acest parlamentarism de la Sfatul Țării și când se va întâmpla acest lucru, pentru că asumarea acestui trecut istoric este o chestiune de legitimitate chiar și pentru statalitatea Republicii Moldova, nemaivorbind de cel mai important for legislativ. Politicienii nu evită momentul de a se erija în anumite ipostaze chiar cu anumite conotații de campanie electorală sau de amintirea unor lucruri pe care le-au realizat, ceea ce mi se pare iarăși o chestiune de ipocrizie în condițiile în care imaginați-vă că, fiind într-o sală a Sfatului Țării care practic se demolează, deci, era prezentă ministra Educației și al doilea om în Parlament și făceau milogie la statul român să dea fonduri pentru renovarea acestei săli. Asta vorbește despre foarte multe lucruri în condițiile în care s-a știut că centenarul vine, că Sfatul Țării va trebui să fie evocat și se va face într-o sală care are nevoie de reconstrucție. Dar nu numai acea sală, mă refer la clădirea în sine și sunt multe edificii care sunt legate de această istorie a centenarului și care sunt lăsate, așa cum spuneam, poate în seama statului român, care va oferi anumite fonduri pentru reabilitarea lor.”
Europa Liberă: Presupun că nu doar oamenii politici pe care i-ați menționat, dar și alții au invocat în varii situații, discuții despre…
Octavian Țîcu: „Noi la conferință am adoptat o rezoluție în care am sugerat mai multe lucruri legate de această memorie a Sfatului Țării, inclusiv instalarea unor plăci comemorative pentru toți membrii Sfatului Țării în localitățile lor de baștină, pentru că, dacă o să vă uitați la repartizarea geografică, o să vedeți că sunt practic toate raioanele actuale și localități importante care ar trebui evocate dincolo de faptul că piețele, străzile, poate ar fi nevoie de o alee a acestor personalități, pentru că trebuie să ne imaginăm faptul că, dacă n-ar fi fost acest Sfat al Țării și acest vot din 27 martie 1918, teritoriul actual al Republicii Moldova ar fi arătat ca o identitate mutilată în care n-ar mai fi existat românism, n-ar mai fi existat limba română în general și n-ar mai fi existat o vocație europeană pe care o avem la ora actuală. De la asta ar trebui să pornim în aprecierea lucrurilor pe care le-a făcut Sfatul Țării dincolo de această demagogie și dogmatism politic.”
Europa Liberă: Pe finalul acestei discuții, domnule Țîcu, vreau să vă întreb: În ce măsură se reușește distorsionarea faptelor istorice sau manipularea pe acest subiect actualmente, în condițiile în care există suficientă informație, suficiente medii de informare?
Octavian Țîcu: „Eu cred că noi am scăpat de balastul retoricii sovietice, care vedea rolul trădător al Sfatului Țării, o emanație a moșierilor și faptul că a fost corupt ș.a.m.d., deci, am scăpat, dar mai există insinuări asupra faptului că Sfatul Țării, prin deciziile sale, ar fi compromis pornirile sale inițiale, anumite teze moldoveniste legate de Sfatul Țării prin care cred incorect faptul că a chemat armatele române pentru realizarea pacificării Basarabiei, dar sunt sterile desigur, pentru că procesele-verbale care există și care vor fi publicate și care ar trebui citite de toți, au fost 85 de ședințe, care ne arată de fapt pornirea acestui for de a reieși din considerentele de supraviețuire a Basarabiei.”
Europa Liberă: Domnule Țîcu, vă mulțumim tare mult pentru amabilitatea de a fi cu noi în această dimineață.
