Linkuri accesibilitate

Noi apeluri împotriva declarării independenței Cataloniei (VIDEO)


Drapele spaniole la un amplu protest împotriva independenței, Barcelona, 8 octombrie 2017.
Drapele spaniole la un amplu protest împotriva independenței, Barcelona, 8 octombrie 2017.

Odată declarată independența, Catalonia s-ar găsi automat în afara UE și ar trebui să facă cerere de aderare, dacă vrea să devină membră.

Cu o zi înaintea posibilei proclamări unilaterale a independenței Cataloniei, din Spania, dar și din alte țări s-au făcut auzite chemări la păstrarea unității Spaniei și la un dialog sporit între regiunile ei.

Pedro Sanchez, liderul Partidului Socialist, de opoziție, din Spania, l-a îndemnat luni pe liderul catalan Carles Puigdemont să „oprească totul”.

Liderul catalan ar urma să se adreseze parlamentului regiunii sale marți seară într-o dezbatere despre criza politică.

Liderii separatiști au anticipat că la ședință va fi o declarație de independență, deși unii politicieni din coaliția de guvernare au anticipat că dacă va fi, va avea caracter numai „simbolic”.

„Dacă [Puigdemont] ne urmărește, dacă ne ascultă, îi spunem: oprește totul și nu declara independența unilateral”, a spus socialistul Sanchez luni la Barcelona.

El a mai spus că socialiștii vor susține eventuala reacție a guvernului conservatorului Manuel Rajoy la „orice încercare de distrugere a armoniei sociale”.

Sanchez nu a vrut însă să spună explicit dacă aceasta echivalează cu susținerea unei intervenții în forță împotriva partizanilor independenței.

De la agravarea crizei catalane odată cu referendumul de la 1 octombrie, socialiștii au criticat mereu reacția guvernului de centru-dreapta.

Tot luni vicepremierul spaniol Soraya Saenz de Santamaria a declarat într-un interviu radio că „dacă vor declara [catalanii] independența, vor urma decizii de refacere a ordinii și democrației”.

Saenz de Santamaria a făcut apel la acei membri ai conducerii catalane care „încă respectă democrația” să „nu sară în prăpastie”.

Declarațiile vin după ce duminică la Barcelona a avut loc un mare miting pentru păstrarea unității Spaniei.

Marș anti-independență la Barcelona
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:57 0:00

Printre vorbitorii celebri s-a numărat laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 2010, fostul candidat la președinția peruană Mario Vargas Llosa.

„Acelei minorități care vrea independența îi spunem că Spania este o țară modernă, o țară care și-a asumat libertatea și nu va renunța la ea numai din cauza unui complot ce vrea s-o transforme într-o țară din lumea a treia”.

„Trăiască libertatea! Trăiască Catalonia” Trăiască Spania!”, a spus Mario Vargas Llosa în aplauzele mulțimii, duminică, la Barcelona.

Altă personalitate celebră din lumea artelor, cantautorul catalan Joan Manuel Serrat, care a primit luni o decorație la Valencia, a făcut apel la premierul Rajoy și la liderul catalan Puigdemont să discute direct, sau „să lase locul altora, care sunt dispuși să discute” în negocieri pentru care mai există încă „un spațiu amplu”.

Artistul catalan, care și-a atras în ultima vreme critici dure pentru că este împotriva independenței, a spus că un asemenea pas ar fi grăbit. „Nu te culci seara spaniol ca să te trezești dimineață catalan”, a spus Serrat.

Luni, purtătorul de cuvânt al cancelarului Germaniei a spus că Angela Merkel a vorbit la telefon sâmbătă cu premierul spaniol Manuel Rajoy.

Steffen Seibert a spus că Merkel „și-a afirmat sprijinul pentru unitatea Spaniei”. Săptămâna trecută, Seibert refuzase să comenteze intervenția în forță a poliției împotriva manifestanților pro-independență la Barcelona, spunând că nu este atribuția sa să „evalueze operațiunile poliției spaniole”.

Tot luni, ministrul francez pentru afaceri europene a avertizat că eventuala independență catalană nu se va bucura de recunoaștere internațională.

„Criza trebuie rezolvată prin dialog la toate nivele politice spaniole”, a mai spus ministra Nathalie Loiseau într-un interviu de presă.

Ea a reiterat și avertismentul Bruxelles-ului că odată declarată independența, Catalonia s-ar găsi automat în afara UE și ar trebui să facă cerere de aderare, dacă vrea să devină membră.

XS
SM
MD
LG