Ministrul ucrainean al economiei Aivaras Abromavicius, unul din cei doi miniștri străini aduși de Ucraina în 2014 pentru a relansa economia, și-a depus astăzi demisia, spunând că reforme sistemice majore sunt blocate, iar veniturile statului - deturnate. Alexandru Eftode rezumă o analiză a agenției Reuters.
„Nici echipa mea, nici eu nu dorim să fim un paravan pentru corupție sau marionete la cheremul celor care doresc să controleze banii statului în stilul fostelor autorități”, a declarat Aivaras Abromavicius astăzi la Kiev, anunțând că își dă demisia din funcția de ministru al economiei.
Agenția Reuters scrie că demisia este o nouă lovitură dată speranțelor occidentale că Ucraina se poate reforma.
„Nu mai vreau să merg la Davos să le povestesc despre succesele noastre, când în spatele meu se iau decizii în interesele unor anumite persoane”, a mai spus Abromavicius.
El a dat numele unui aliat apropiat al președintelui Petro Poroșenko, deputatul Ihor Kononenko. L-a acuzat de presiuni pentru numirea directorilor companiilor de stat, de blocarea activităților Ministerului economiei și de încercarea de a-și pune propriul om în funcția de ministru adjunct.
„Fiind reprezentantul forței politice care m-a propus și pe mine în funcția de ministru, el a făcut mult în ultimele luni ca să-mi blocheze activitatea mie și ministerului meu”, a spus ministrul demisionar despre aliatul președintelui ucrainean.
Originar din Lituania, în vârstă de 40 de ani, Abromavicius a primit cetățenia ucraineană și a devenit ministru în decembrie 2014, când președintele Petro Poroșenko a încercat să aducă fețe noi în guvernul Ucrainei. Acum, acolo au mai rămas să poarte stindardul reformelor ministra finanțelor născută în Statele Unite, Natalie Jaresko și ministrul Sănătății originar din Georgia, Alexander Kvitașvili, scrie Reuters.
Deputatul Kononenko, ținta acuzațiilor lui Abromavicius, a spus că acestea sunt „totalmente absurde”, acuzându-l la rândul său pe ministrul demisionar de încercarea de a da vina pe altcineva pentru propriile eșecuri.
Ambasadorul american la Kiev, Geoffrey Pyatt, a spus la aflarea deciziei lui Abromavicius că acesta a fost „unul din cei mai mari promotori ai reformelor din guvernul ucrainean”.
Demisia survine pe fundalul nemulțumirilor populare tot mai mari față de luptele interne care se dau în sânul guvernării ucrainene pro-occidentale între grupuri asociate cu diverși moguli rivali.
Ucraina se află în mare dificultate economică de la revolta din 2014. Răsturnarea de atunci a guvernului corupt al președintelui pro-rus Victor Ianukovici a fost urmată de anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia și de războiul cu separatiștii din estul Ucrainei despre care Kievul spune că sunt sprijiniți de Moscova.
Plecarea lui Abromavicius din guvernul ucrainean poate deraia privatizarea a aproximativ 100 de companii, care face parte din programul de reforme convenit cu donatorii occidentali pentru relansarea unei economii în declin.
Se estimează că Produsul Intern Brut al Ucrainei a scăzut cu peste 10% anul trecut.
Susținătorii occidentali ai Ucrainei între care Statele Unite și Uniunea Europeană sunt și ei tot mai nemulțumiți de lentoarea reformelor în țara în care au pompat ajutoare de miliarde de dolari.
Dar o eventuală clătinare a guvernului actual condus de premierul Arseni Iațeniuk ar fi la fel de îngrijorătoare pentru Occidentul care nu dorește alunecarea Ucrainei înapoi în brațele Moscovei, mai scrie Reuters.