Linkuri accesibilitate

„Trebuie schimbată toată clasa actuală. Toată clasa politică a băgat mâna în buzunarul vistieriei statului”


Reacții ale protestatarilor din centrul CHișinăului la inițiativa de dialog a Partidului Liberal Democrat.

Cum reacționează protestatarii din Piaţa Marii Adunări Naţionale la inițiativa Partidului Liberal Democrat și în general la ce se așteaptă de la politicienii din Parlament?

„De-acum pentru ei trenul a plecat. Prea târziu”.

„Cred că au niște interese să se menţină la putere, într-o oarecare formă”.

„De ce acum şi-au adus aminte de noi? Păi că dreptatea plus poporul este egal cu adevăr, dar adevărul nu poți să-l uiţi”.

Oamenii care protestează în Piaţa Marii Adunări Naţionale privesc cu suspiciune iniţiativa liberal-democraţilor de a discuta revendicările lor într-o şedinţă specială a parlamentului. Gestul ar fi unul întârziat, spun ei, iar aleşii poporului din acest legislativ oricum vor rămâne în istorie cu eticheta de persoane publice care au pus interesele personale mai presus de interesul național.

Ion Bâtcă
Ion Bâtcă

​Ion Bâtcă din satul Oneşti, raionul Străşeni, stă în cort din 6 septembrie.

Aşa cum înţelege el lucrurile, PLDM ar dori să se lipească de protestatarii pro-europeni în speranţa ca va obţine măcar putină indulgență.

Exista oare printre membrii Platformei civice Demnitate şi Adevăr oameni gata să accepte pocăința tardivă a colegilor de partid ai liderului PLDM Vlad Filat? Ion Bâtcă are un răspuns clar:

„Ei socot că asta ar fi o şansă. De când s-a întâmplat cazul cu Filat ei au început a se dușmăni şi asta e şi bine, şi rău. Eu am venit aici, de pildă, după inima mea. Nu am aici conducători”.

Eroul de la Nistru din 1992, Ştefan Jurja, cavaler al Ordinului Ştefan cel Mare, crede şi el că liberal-democaraţii şi-ar dori să ia jăratic cu mâinile celor care protestează non-stop în faţa guvernului.

„Adică ei sunt convinși, ei şi înainte știau precis că aşa trebuie să fie, că asta-i adevărul, că trebuie să facem referendum, că trebuie să alegem noi, poporul, președintele”.

Europa Liberă: Dar de ce acum ei vin cu aceste inițiative?

„De-amu se închide kislorodul, să vorbim aşa mai popular. Să arate că şi ei sunt pentru ceea ce face Demnitate şi Adevăr.”

Europa Liberă: Criticii platformei sau protestului de aici tot încearcă de câteva zile să demonstreze că ar exista o legătură între Filat şi voi care protestați aici.

„Nu cred eu, pe cuvânt că nu cred. Nu zic că cei care conduc platforma asta sunt toţi ideali, nu pot să bam mâna-n foc, dar nu cred aşa ceva”.

În ultimele zile liderul Partidului Nostru Renato Usatâi, dar şi procurorii au dat de înţeles că între Platforma civica „Demnitate şi Adevăr” şi liderul PLDM Vlad Filat ar exista legături. Dintre liderii protestatarilor din Piaţa Marii Adunări Naționale am găsit-o în corturi pe Inga Grigoriu, care a spus că poate vorbi doar în nume propriu.

„Referitor la Platforma DA, puteți să întrebați membrii acestei platforme ce poziţie au. Eu, ca cetățean şi ca activist, pot să vă spun că noi avem agenda noastră. Orice n-ar face partidele politice, trebuie schimbată toată clasa actuală. Toată clasa politică a băgat mâna în buzunarul visteriei statului. Toată clasa politică, practic, este în neîncredere totală în faţă cetățenilor”.

Anterior un alt lider al protestelor Platformei DA Andrei Năstase a negat categoric orice presupuse legături cu Vlad Filat.

În tabăra protestatarilor din faţa Parlamentului, unde se află simpatizanți ai socialiștilor şi ai Partidul Nostru, mai mulți oameni se declara convinși că Platforma DA ar fi avea suportul politic al PLDM.

Lazăr Gheorghe, un tânăr din Chişinău, este de părere că acest sprijin s-ar manifesta prin faptul că poliția mai închidea ochii la eventualele încălcări şi provocări.

Lazăr Gheorghe
Lazăr Gheorghe

​„Cum Filat a fost pus la închisoare deodată au început controalele, deodată au început niște cauze penale, într-un fel au rămas fără apărare. De exemplu, nu demult a fost prins un bărbat care avea o grenadă şi el amenința cu ea. Până acum ei asta nu controlau, asta nimic nu era”.

Lazăr Gheorghe afirmă cu PLDM şi protestării platformei DA au în comun faptul că vor o apropiere a Republicii Moldova de UE, pe când cei din faţa parlamentului urmăresc un alt vector de dezvoltare.

De altfel, Inga Grigoriu mi-a spus ca de discreditarea platformei DA sunt interesați anumiți politicieni care folosesc mass-media controlate de ei pentru a defăima protestatarii astfel încât cetățenii să fie şi în continuare dezorientați şi dezbinați.

Previous Next

XS
SM
MD
LG