Linkuri accesibilitate

Ion Tăbârță: „Vom avea o guvernare de stânga, îmbrăcată în haina unui guvern tehnocrat”


Cât de verosimilă este căderea guvernului Valeriu Streleț? De vorbă cu analistul Centrului de analiză şi consultanţă politică „Politicon”.

Comuniştii s-au declarat gata să sprijine intenţia PSRM de a debarca guvernul Streleţ, care continuă – cum pare – să se bucure de sprijinul partenerilor PLDM de coaliţie . Premierul liberal-democrat vede în intenţia stângii un „complot antieuropean împotriva ţării” şi a făcut aluzie la faptul că PSRM şi PCRM şi-ar putea găsi voturile lipsă în tabăra coaliţiei. Tema discuţiei de azi cu analistul Centrului de analiză şi consultanţă politică „Politicon”, Ion Tăbârţă.

Europa Liberă: Aşadar, deputaţii socialişti şi comunişti îşi vor uni voturile în Parlament pentru debarcarea guvernului. Intenţiile, chiar dacă în ele fraternizează PSRM şi PCRM, mai au încă a se concretiza în voturi. Din punctul Dvs. de vedere, cât de credibilă este posibilitatea ca guvernul Streleţ să fie debarcat, iar altul să fie instalat cu 79 de voturi, adică ale tuturora care au votat pentru ridicarea imunității parlamentare a lui Vlad Filat, cum sugera recent liderul comuniştilor Vladimir Voronin?

Ion Tăbârţă: „Aşa se pare că se prefigurează această coalizare a partidelor de stânga PSRM, PCRM şi PD. Din ieșirile în faţa presei a celor doi lideri ai partidelor de stânga PSRM şi PCRM, în special din cele spuse de Vladimir Voronin, cel mai probabil vom avea guvern de stânga „îmbrăcat” în haina unui guvern tehnocrat. La moment, zilele guvernului Streleţ par să fie numărate. Va fi instituit acest nou guvern de stânga cu voturile socialiştilor, comuniştilor şi democraţilor. Nu cred că Mihai Ghimpu şi PL va vota pentru un asemenea guvern. Cele 79 de voturi la care s-a referit, ieri, domnul Voronin a fost, mai degrabă, o polemică frumoasă cu referire la viitorul ţării, la un fel de guvern de salvare naţională. Se face referinţă la cei 79 de deputați care joi au votat pentru ridicarea imunității parlamentare a fostului lider liberal democrat Vlad Filat. Evident că acum avem o resetare cardinală a spectrului politic şi a raportului de forţe pe eșichierul politic”.

Europa Liberă: Sugeraţi că eventuala debarcare a guvernului Streleţ va însemna şi obştescul sfârşit al alianţei de guvernare?

Ion Tăbârţă: „Da. Cred că acum asistăm la finele unei perioade politice, a unui ciclu politic, început după 2009. Acest ciclu politic de șase ani poate fi împărțit în două perioade. Prima perioada: 2009-2013, până la episodul cu Pădurea Domnească. Atunci Republica Moldova a fost „poveste de succes”. Eram pe buzele tuturor oficialilor europeni, a cancelariilor europene. Republica Moldova, de fapt, a făcut anumite reforme, schimbări cerute atunci de către Occident. Ne mișcam bine cu toate problemele noastre. Eram lider al Parteneriatului Estic. După episodul Pădurea Domnească, Republica Moldova s-a îndreptat treptat spre un stat cu instituții captive. Succesele din 2014 în relațiile cu UE - regimul liberalizat de vize, acordul de asociere şi cel de liber schimb - au fost un rezultat sau o consecință a anilor 2010-2012, mai degrabă. Republica Moldova a devenit, treptat, un stat nefuncțional. Am avut până acum un parlament disfuncțional, o Alianță pentru Integrare Europeană doar în denumire şi mai puțin în fapte”.

Europa Liberă: Acum credeţi că alianța ar dispărea şi de facto, cum ar veni?

Ion Tăbârţă
Ion Tăbârţă

Ion Tăbârţă: „Cred că da. Ceea ce avem acum, evenimentele din ultimele săptămâni odată cu declanșarea protestelor, dar şi ceea ce iese la suprafață în ultimele zile, avem o columbizare a Republicii Moldova, mai curând, decât un stat care promovează reforme pro-europene. Această stare de dezmăț politic, să-mi fie iertată expresia, probabil se va finaliza cum am zis cu o resetare a eșichierului politic din Republica Moldova. Cred că vom avea o guvernare de stânga pentru că dreapta politică este acum, pur şi simplu, la pământ”.

Europa Liberă: Premierul Streleţ a declarat că s-ar urzi împotriva ţării un complot și nu a exclus ca moţiunea de cenzură ce ar putea fi iniţiată în Parlament să fie votată prin vot secret. Votul secret – trebuie să înţelegem – ar ascunde „trădătorii” sau viitorii transfugi liberal-democraţi?

Ion Tăbârţă: „Posibil, dar mai curând dumnealui a făcut referinţă la PD. Premierul vorbeşte având nişte temeiuri. Socialiştii permanent insistau asupra moţiunii de cenzură. Până săptămâna trecută liderul comuniştilor Vladimir Voronin nu era pentru această moţiune de cenzură, era mai rezervat faţă de ea şi vorbea despre grija ţării - să nu aruncăm ţara în haos, avem nevoie de stabilitate. Ieri am văzut clar acea ieşire în presă a dumnealui. El a spus că vom susține sau chiar vor iniţia o moţiune de cenzură. Liderul socialiștilor a spus clar că vrea şi că va susţine orice moțiune de cenzură. Vedem o schimbare de atitudine radicală a comuniștilor față de guvernul Streleţ. Ceea ce te-ar face să dai dreptate premierului Streleţ”.

Europa Liberă: Dar cum vă explicaţi această schimbare de atitudine a comuniştilor, dar şi a democraţilor, despre care premierul sugerează că ar putea vota pentru debarcarea actualului Guvern, din care PD face parte?

Ion Tăbârţă: „Aici am vrut să ajung. De fapt, schimbarea de macaz a comuniştilor mai degrabă se datorează schimbării de atitudine a PD. Este legat de evenimentele din ultimele zile. Ce nu s-ar spune despre Vlad Filat că a greşit sau nu, inclusiv din ce reiese din acele interceptări, că a furat sau nu de la BEM, că l-a presat sau nu pe domnul Şor, trebuie să înţelegem că ceea ce i s-a întâmplat joi, pe 15 octombrie, în Parlament, este, mai degrabă, obseditatea liderului informal al PD, Vlad Plahotniuc, şi un răspuns la evenimentele din 4 octombrie de la Global Business Center. În urma acelor evenimente (n.r. protestul platformei Demnitate şi Adevăr în faţa clădirii) s-a încercat de a iniţia acel Pact Social, s-a încercat atingerea anumitor interese ale instituţiilor controlate de acest partid. Drept răspuns, am avut acea ieşire a Procurorului General în Parlament şi eliminarea fostului lider liberal-democrat Vlad Filat. Probabil, s-a mizat pe faptul că reieşind din retorica de până acum - stabilitate politică şi curs european - Filat va fi înlăturat organic şi înlocuit cu Valeriu Streleţ. În plus, lipsa coaliţiei majoritare în parlament va fi depăşită prin cooptarea acelui grup al PPEM condus de Iurie Leancă. Însă vedem că PLDM a luat o cu totul altă atitudine. Nu a mai mers pe acest mariaj politic cu PD, care i-a costat şi îi costă politic destul de mult, şi a venit cu inițiativele de demisie a șefului CNA, de retragere a voturilor privind modificarea Constituției cu privire la alegerea şefului statului în Parlament. Şi atunci, probabil, s-a decis înlocuirea coaliţiei de guvernare”.

Europa Liberă: De ce ar dori, de exemplu, comuniştii şi socialişti, ba poate chiar şi ceilalţi deputaţi, minus liberal democraţii, debarcarea acestui guvern? Ce s-ar dori, de fapt, să se obţină în condiţiile în care alegeri anticipate nu pot fi organizate în următoarele şase luni, cel puţin?

Ion Tăbârţă: „Alegerile parlamentare anticipate nu pot fi organizate în următoarele luni. Jocurile şi calculele politice sunt legate de alegerea şefului statului. Vrem, nu vrem, va trebui să trecem prin acest exerciţiu. Dacă nu vom fi capabili să trecem prin acest exerciţiu, atunci alegerile parlamentare anticipate chiar că vor pica peste clasa politică. Fiecare din aceste partide urmăreşte propriile scopuri. Socialiştii fac jocul Moscovei şi vor stoparea cursului integrării europene, care şi aşa, în ultimul timp șchiopătează. Ei, pur şi simplu, vor să oficializeze oprirea acestui curs. Comuniştii vor la guvernare, este evident. Şase ani de aflare în opoziţie i-a slăbit şi i-a vlăguit de tot pe comunişti. PD, după câte am văzut din experiența guvernului Gaburici, mai confortabil se simte într-un mariaj cu comuniștii, decât cu liberalii, dar în special, cu liberal democraţii. Dacă va fi păstrat acest guvern Streleţ, aceeaşi democraţi vor trebui să realizeze o serie de reforme. Este evident că s-a ajuns la un punct când un guvern pro-european nu mai poate mima reformele şi europenii nu se vor mai limita doar la cuvinte frumoase. Probabil aşa se explică schimbarea acestor calcule. La moment avem un târg între comunişti şi democraţi. Esența târgului - Voronin să fie reales în calitate de şef al statului, alte funcţii cum vor fi împărţite în acest guvern tehnocrat probabil se va mai discuta, iar socialiștii îşi îndeplinesc misiunea pentru care au fost creați şi anume de a stopa parcursul european al Republicii Moldova”.

XS
SM
MD
LG