Linkuri accesibilitate

Ion Preaşcă: „O companie misterioasă stă între Cuciurgan și Republica Moldova”


Centrala electrica de la Cuciurgan
Centrala electrica de la Cuciurgan

De ce autorităţile moldovene nu au ajustat la timp tarifele la energia electrică, aşa încât să nu se ajungă la deconectări în masă?

Grupul Gas Natural Fenosa, cel mai mare distribuitor de energie electrică din Republica Moldova, care acoperă circa 70% din teritoriul acesteia, susţine că a intrat în datorii faţă de furnizorul Centrala de la Cuciurgan, controlată de grupul rus Inter RAO EES. În consecinţă, de la începutul acestei luni, o mare parte a localităţilor riscă să rămână în întuneric. Cum şi de ce s-a ajuns aici şi ce soluţii sau urmări grave sunt posibile – în convorbirea cu jurnalistul specializat în energetică, Ion Preaşcă.

Europa Liberă: Așadar, Grupul Gas Natural Fenosa, cel mai mare distribuitor de energie electrică din Republica Moldova, care acoperă circa 70% din teritoriul acesteia, a anunţat la începutul săptămânii despre riscul de a nu mai putea acoperi necesităţile, deoarece nu mai are bani pentru a plăti furnizorul – Centrala de la Cuciurgan, controlată de grupul rus Inter RAO EES. Același lucru a fost anunțat și de RED-uri, care de asemenea nu au bani să plătească livrările de energie electrică. Motivul invocat de Union Fenosa – utilizarea în continuare în relaţiile cu beneficiarii a unui curs antic leu-dolar, şi al unuia la zi – cu furnizorul rus. Cum s-a ajuns aici?

Ion Preaşcă
Ion Preaşcă

Ion Preaşcă: „Această întrebare trebuie pusă autorităților, în primul rând Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, care era obligată și este obligată prin legislație ca la devieri de 5 procente din valoarea costurilor incluse în tarif trebuie să opereze modificări a tarifelor. Ei au tărăgănat, intenționat sau neintenționat, timp de un an și ceva ajustarea tarifelor și iată că s-a ajuns la această situație critică. În al doilea rând, este și vina Guvernului și Parlamentului, care au făcut presiuni asupra ANRE ca să nu demareze ajustarea tarifelor, invocând alegerile. În toamna anului trecut au fost alegeri, în acest an au fost cele locale și tot așa au solicitat amânări. S-a recunoscut chiar în comunicatul Union Fenosa că a exista o promisiune că după alegeri imediat se va trece la ajustarea tarifelor. Avem o situație creată de autorități în mare parte, pentru că au admis sau au provocat, cu voie sau fără voie, deprecierea atât de abruptă a leului moldovenesc, care este motivul principal al acestei situații.”

Europa Liberă: O eventuală reducere a livrărilor ce ar putea provoca sub aspect economic sau cum s-ar putea reflecta acest lucru asupra consumatorului obișnuit?

Ion Preaşcă: „În mod normal, dacă se reduce volumul de 40 de procente care a fost anunțat în contractul Gas Natural Fenosa, asta ar însemna că o mare parte din localitățile Moldovei vor rămânea fără curent, în anumite perioade. Se va trece la deconectările evantai, cum a fost acum 15 ani. Dacă țineți minte, în iulie 1999, au fost trei zile în care Chișinăul și o parte din republică a stat fără energie, tot din cauza unor datorii față de centrala Cuciurgan, care a oprit livrările într-un moment și în condiții de vară lucra doar CET 2 la o capacitate minimă. Vreo 10 procente din energie se putea lua din România, dar oricum, nu pentru Chișinău, doar pentru câteva raioane. Atunci era o situație când foarte multe ziare nu au apărut, foarte multe instituții s-au închis fiindcă nu era energie. În situația actuală, când lumea a uitat deja de acele deconectări, atunci era obișnuită, ar fi o situație penibilă.”

Europa Liberă: Am putea face nişte previziuni? Dacă ANRE ar da curs solicitărilor de majorare a tarifului, cât ar costa o medie de consum la un apartament cu 2 camere, să zicem?

Ion Preaşcă: „În principiu, consumul mediu pentru un consumator, care este în zona Union Fenosa anual este de aproape de 3000 de kw/oră. Pentru consumatorii casnici e până la 2000 de kw/oră. E greu de spus cu cât se va scumpi.”

Europa Liberă: În orice caz, dacă solicitarea de majorare este de 60 la sută, se va ajunge la o dublare, din câte ne dăm seama?

Ion Preaşcă: „Acesta este principalul factor care a devenit o piedică pentru adoptarea tarifului. Dar există o soluție, pe care au propus-o însăși distribuitorii, să nu li se includă imediat toate datoriile, devierile financiare acumulate până la 1 aprilie sau până la 1 iulie, să nu fie incluse imediat în tarif, dar să se ia în calcul toate devierile până la finele anului și după asta, treptat să fie incluse în tarif, ca să nu fie saltul acesta major.”

Europa Liberă: Presiunea să nu fie la fel de mare?

Ion Preaşcă: „Este evident că o majorare atât de abruptă ar provoca nemulțumiri și nu e vina furnizorului. După cum spuneam, este și vina autorităților care nu au ajustat la timp tarifele. Există anumite motive obiective, subiective, dar oricum, erau obligate să o facă.”

Europa Liberă: Anterior, să zicem într-o replică la solicitarea de majorare a tarifelor, speaker-ul Andrian Candu pare să fi sugerat că Union Fenosa nu s-ar fi ţinut de cuvânt în privinţa investiţiilor pe care era obligată să le facă, în special în zona de centru? A fost cumva o aluzie de târg – tarife îngheţate în schimbul la iertarea unor angajamente de investiţii? Ce ar trebui să înţelegem din aceste replici care vin de la o tribună atât de înaltă?

Ion Preaşcă: „Însăși domnul Candu s-a întâlnit tomna trecută cu conducerea grupului Gas Natural Fenosa din Spania și atunci nu a fost nici o replică, nici o remarcă referitor la valoarea investițiilor, dacă a fost îndeplinit planul. Din contra, se spunea că el salută investițiile și că acestea au dus la îmbunătățirea situației din sistemul energetic. Avem aici o politică duplicitară. S-a recunoscut peste tot despre valoarea investițiilor și acum să vină să spună de revizuire. Ce să revizuiești, ce să obții, fiindcă îți pui în cap toate instituțiile financiare internaționale, pentru că, de fapt, este un atac la investitor. Am mai avut așa ceva. În epoca comunistă au fost zeci de atacuri la Gas Natural Fenosa, care s-au terminat cu nimic. Până la urmă și atunci au cedat, fiindcă nu aveau justificare. Se vede că așa a fost contractul de privatizare încât autoritățile nu au ce face. A scris Curtea de Conturi în rapoartele ei că s-a făcut privatizarea cu încălcări, dar știm că Curtea de Conturi scrie foarte multe lucruri în rapoartele ei, care până la urmă nu se adeveresc sau sunt ignorate de alte autorități. Aici văd o situație când o persoană importantă în stat aplică tactica declarațiilor populiste.”

Europa Liberă: Schimbarea furnizorului, adică a Centralei de la Cuciurgan pe alt vânzător, ar schimba ceva? Şi în general, poate fi pusă în aşa mod problema?

Ion Preaşcă: „Asta e și problema că, de fapt, furnizor nu este Gas Natural Fenosa, nu este Cuciurganul, dar este o firmă intermediară. În schemă, la sfârșitul anului trecut a intrat o firmă creată la Tiraspol de niște structuri afiliate conducerii de la Tiraspol. Cel mai curios este faptul că ea a fost înregistrată într-o zi, a doua a zi deja era înregistrată și la Chișinău, iar peste trei zile i s-a dat licență de la ANRE. În primul trimestru, firma aceasta a asigurat mai multe livrări de energie în Moldova decât Cuciurganul. Aici poate fi problema, de fapt. Deși nu o zic deschis, companiile de distribuție spun că este o misterioasă companie prin care se fac livrările. Este o companie misterioasă care stă între Cuciurgan și Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dumneavoastră sugerați că ar fi un intermediar care ar provoca această situație?

Ion Preaşcă: „Da, chiar există. Are licență de la ANRE și e controlată prin firme off-shore. Se vehiculează că sunt niște apropiați ai lui Evgheni Șevciuk. Iată acesta este un lucru care poate fi principalul factor al problemei. Pentru că, Cuciurganul spune că ei asigură livrarea. Dar, de fapt, între Cuciurgan și Moldova mai este o firmă, un interpus.”

XS
SM
MD
LG