Linkuri accesibilitate

Tokhir Mirzoev: FMI va putea discuta despre suportul financiar doar în cadrul unui program nou, cu un guvern nou


Tokhir Mirzoev
Tokhir Mirzoev

Reprezentantul permanent al FMI la Chişinău, Tokhir Mirzoev, în dialog cu Liliana Barbăroşie.


Fondul Monetar Internaţional nu va mai acorda Republicii Moldova ultima tranşă de 76 de milioane de dolari dintr-un credit convenit anterior cu guvernul. Programul în cadrul căruia urma să fie acordat creditul expiră în câteva zile, iar Guvernul nu a reuşit să-şi îndeplinească toate angajamentele pe care şi le-a asumat înainte de a se declanşa criza politică soldată cu demiterea sa. Reprezentantul permanent al FMI la Chişinău, Tokhir Mirzoev, a explicat într-un interviu la Europa Liberă care sunt motivele şi efectele unui program expirat înainte de încheiere.

Tokhir Mirzoev: „La începutul acestui an, bordul de directori ai FMI a prelungit programul cu Republica Moldova cu trei luni, pentru a le da autorităţilor timp să ducă la sfârşit acţiunile convenite cu Fondul. Acest termen expiră la sfârşitul lunii aprilie. Trebuie să recunoaştem că de atunci multe s-au făcut, dar nu totul. În plus, unele din acţiunile întreprinse recent de guvern şi aprobate de Parlament vin în contradicţie cu înţelegerile pe care le-am avut.

Dată fiind şi lipsa unui guvern plenipotenţiar în acest moment, nu putem încheia acest dialog până la expirarea programului. Desigur că asta nu înseamnă că se întrerupe orice cooperare. Dar despre suport financiar vom putea discuta deja doar în cadrul unui program nou, cu un guvern nou.”

Europa Liberă: Dar poate Moldova în acest moment să se lipsească de aceşti bani? Unii spun că nu.

Tokhir Mirzoev: „Trebuie să recunoaştem că ultimele câteva tranşe au fost orientate pentru completarea rezervei valutare a Băncii Naţionale. Aceste rezerve acum sunt destul de solide, prin urmare nu există o nevoie acută de suport financiar din partea FMI. În ceea ce priveşte însă altă asistenţă externă, este suficient să privim bugetul ca să înţelegem cât de necesară este. În plus, ultimele măsuri luate de autorităţi măresc cheltuielile bugetului. Dacă nu vor fi majorate şi veniturile, sigur că vor fi necesare fonduri suplimentare.”

Europa Liberă: Ce efecte anticipaţi în urma majorării neplanificate de pensii, a salariilor pentru funcţionari, altor măsuri cum ar fi instituirea impozitului unic în agricultură şi revenirea la TVA de 8% pentru producţia agricolă?

Tokhir Mirzoev: „Efectul unora din aceste măsuri se vor simţi deja în acest an. Dacă ele vor rămâne neschimbate, ele vor afecta şi bugetele anilor viitori. De aceea noi credem că este un pas înapoi. Da, este uşor să majorezi pensiile, care sunt în Moldova destul de mici. Dar asta e scump şi asta nu soluţionează problemele care există în sistemul de pensii.

Poate ar fi fost mai bine ca această măsură să vină în pachet cu alte reforme, mai profunde, ale sistemului de pensii, astfel ca să nu fie necesare majorări şi la anul, şi la celălalt an, fără a soluţiona de fapt problema sistemului. Prin urmare, nouă nu ne este clar dacă bugetul îşi poate permite această majorare, noi nu observăm alte acţiuni paralele care ar compensa efectul asupra bugetului, şi ea nu soluţionează problemele care există în sistem.

Şi astfel trebuie evaluate toate aceste măsuri. Sunt probleme serioase cu impozitul unic în agricultură care redeschide breşe serioase în regimul TVA. Asta afectează baza de impozitare, ceea ce înseamnă că în buget vor apărea găuri noi care nu se ştie cum vor fi acoperite. Acestea sunt raţionamentele noastre.”

Europa Liberă: Ca să restabilească dialogul cu FMI, noul guvern va trebui să revadă toate aceste decizii sau nu neapărat?

Tokhir Mirzoev: „În general, restabilirea dialogului trebuie să se facă fără precondiţii. Dar întrebarea este ce rezultat va avea un astfel de dialog. Totuşi, noi suntem deschişi pentru asta imediat ce situaţia politică va permite acest lucru.”

Europa Liberă: Credeţi că mai poate fi capitalizată Banca de Economii sau situaţia este deja salvată de compania care a cumpărat creditele neperformante?

Tokhir Mirzoev: „Noi nu cunoaştem detaliile acestei soluţii şi nu aş vrea să o comentez. Dar, repet, la această oră, din punctul nostru de vedere soluţia cea mai bună pentru problemele băncii este capitalizarea băncii. Asta va permite Băncii să ducă o activitate de creditare adecvată, nelimitată de lipsa de capital, şi îi va da răgaz să-şi reformeze managementul şi să devină mai stabilă.”

Europa Liberă: FMI a prognozat o creştere în acest an a economiei moldoveneşti de 4%. S-ar putea ca această prognoză să fie revizuită?

Tokhir Mirzoev: „Nu. Noi am efectuat această prognoză încă în noiembrie trecut, dar acum, când analizăm indicii economici din primul trimestru, credem că nu există premize pentru revederea acestei cifre. Aşteptăm o refacere a sectorului agricol şi toate arată că această refacere se va întâmpla.”
XS
SM
MD
LG