Linkuri accesibilitate

Uniunea Europeană sprijină dezvoltarea regională în R. Moldova


Dirk Schuebel: „UE este interesată ca situaţia politică din Republica Moldova să revină în albia normalităţii.”


În vreme de analiștii de presă și politicienii se întreabă cine este de vină pentru criza de guvern și ce efecte are ea asupra integrării europene, Bruxelles-ul continuă să ofere Moldovei ajutoare financiare – desigur, convenite înaintea actualelor tulburări politice. Relatează de la Chișinău Valentina Ursu.

7 milioane de euro – atât va primi Republica Moldova din partea Uniunii Europene pentru implementarea unui program-pilot de dezvoltare regională. Este un exemplu practic al faptului că Uniunea Europeană nu a îngheţat suportul oferit pentru Republica Moldova, a precizat ambasadorul Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău. Atât el, cât şi premierul în exerciţiu Vlad Filat s-au arătat optimişti în ceea ce priveşte succesul Republicii Moldova la summit-ul de la Vilnius.

Europa Liberă l-a întrebat pe Dirk Schuebel ce se întâmplă, în caz dacă criza politică se adânceşte şi se ajunge la alegeri parlamentare anticipate, se îndepărtează perspectiva europeană a Republicii Moldova? Demnitarul european a declarat că Uniunea Europeană este interesată ca în Republica Moldova să fie stabilitate politică.

Dirk Schuebel: „Uniunea Europeană este interesată ca situaţia politică din Republica Moldova să revină în albia normalităţii. În Moldova trebuie să se instaleze stabilitatea politică. Există un şir de legi care trebuie aprobate şi dorim un partener stabil, din punct de vedere economic, dar şi politic. Sper că în curând în Parlament va fi formată o majoritatea puternică şi un nou guvern va putea să îşi înceapă activitatea. Avem planuri aici şi mai avem nevoie de un partener stabil, ca să realizăm aceste planuri.”

Republica Moldova are şanse să vină cu un succes la summit-ul de la Vilnius, care nu va fi al unui lider politic sau al unui partid, ci al Republicii Moldova, a sugerat Vlad Filat, care a mai afirmat că trebuie mult optimism şi responsabilitate.

Aceeaşi părere o are şi Dirk Schuebel, care a spus că summit-ul de la Vilnius va fi un succes pentru Republica Moldova.
XS
SM
MD
LG